Real Madrid n-ar mai vrea să-l păstreze pe Luka Modric

Video Vestiarul Realului, pe un butoi de pulbere. Modric "a dat din casă", după al treilea meci fără gol marcat

03.10.2018, 13:08
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

VIDEO CSKA Moscova - Real Madrid 1-0 UEFA CHAMPIONS LEAGUE | Înfrângerea neașteptată de la Moscova a prelungit perioada nefastă a Realului, care a ajuns la 3 meciuri consecutive fără gol marcat. Are de suferit și atmosfera din vestiar, după cum a recunoscut chiar decarul Luka Modric, unul dintre cei mai lăudați jucători ai madrilenilor în acest sezon și câștigătorul trofeului The Best, în urmă cu o săptămână.

Antrenorul campioanei Europei, Julen Lopetegui, a dat vina pe ghinion, în condițiile în care jucătorii săi au lovit bara de 3 ori în meciul de la Moscova. Tehnicianul a și încercat să minimalizeze efectele ultimei înfrângeri, dar Modric a subliniat că vestiarul nu e în cele mai bune condiții.

"Nu ne așteptam să pierdem puncte aici. Este evident că atmosfera din vestiar nu este cea mai bună. Dar trebuie să ne revenim și să încercăm să rezolvăm problemele cât mai repede. În ultimele 3 meciuri, mai ales în cel cu Sevilla și în cel de acum, nu am fost la cel mai bun nivel. Când nu marchezi în 3 meciuri consecutive, ai motive de îngrijorare. Sunt sigur, însă, că vom găsi o soluție de a ieși din această situație", a spus Luka Modric, la finalul meciului CSKA Moscova - Real Madrid 1-0.

Prima ocazie a lui Real Madrid de a ieși din pasa proastă este meciul din campionat, cu Deportivo Alaves, din etapa a 8-a din La Liga. Deportivo Alaves - Real Madrid se joacă sâmbătă, 6 octombrie, la ora 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 2 și LIVE VIDEO pe digisport.ro și m.digisport.ro.

VIDEO CSKA Moscova - Real Madrid 1-0

 

Etichete: real madrid , liga campionilor , champions league , uefa champions league , real madrid la liga , video real madrid , vestiar real madrid , cska moscova real madrid 1-0 , video cska moscova - real madrid 1-0 , cska moscova - real madrid 1-0 uefa champions league , cska moscova - real madrid 1-0 liga campionilor


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

După ce a câștigat titlul cu FCSB, Siyabonga Ngezana a spus lucrurilor pe nume: ”A fost primul șoc”

5.000.000€ pentru Dan Petrescu la CFR Cluj!

Exclusiv ”Cu siguranță nu va mai rămâne la Parma”. Care e ”prețul corect” al lui Dennis Man: ”Poate juca la orice echipă de top”

Exclusiv Surpriză! Echipa din SuperLigă care a cheltuit cei mai mulți bani: ”O sumă incredibilă”

Citeşte şi

Video Alex Mățan s-a calificat în finala Ligii Campionilor! A reușit două pase de gol și a fost eroul echipei

Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Dat afară de Gică Hagi, Constantin Budescu s-a refugiat în vila de peste 500.000 de euro pe care o are la Ploiești citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Momentul când un polițist prinde un porc care alerga prin oraș. Imaginile sunt virale: „Trebuia să joci rugby”