Licitație pentru Cristiano Ronaldo. "Impresarii au vorbit deja"

13.02.2018, 23:14
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

După ultimele zvonuri conform cărora Cristiano Ronaldo s-a declarat deschis la o posibilă trecere de la Real Madrid la Chelsea, alte echipe au intrat pe fir. Potrivit publicației franceze Le10Sport, starul portughez e din ce în ce mai preocupat de o revenire în Premier League, însă nu la Manchester United, unde ar putea lucra din nou cu Mourinho, ci la o echipă din Londra.

Motivul principal este salariul său, întrucât negocierile pentru mărirea contractului la Real Madrid l-au nemulțumit pe portughez. Real tocmai i-a propus aproape 37 de milioane de euro pe sezon, cam cât are și Neymar la PSG, însă acesta refuză se semneze și cere la fel de mulți bani cât are și rivalul Messi la Barcelona, adică puțin peste 40 de milioane.

Jurnaliștii francezi susțin că oamenii care se ocupă de destinele contractuale ale portughezului ar fi luat deja legătura cu Arsenal, Chelsea și Tottenham, echipe care ar fi dispuse să bage adânc mâna în buzunar.

Cu un hat-trick marcat în ultimul meci al lui Real Madrid, câștigat cu 5-2 în fața lui Real Sociedad, Ronaldo a ajuns la 23 de goluri marcate în 28 de meciuri oficiale din acest sezon.
Și campionatul Franței l-ar tenta pe Ronaldo, iar PSG e o opțiune pe care o ia în calcul, cu toate că Premier League e campionatul care i-a rămas în suflet.

Ajuns la 33 de ani, Ronaldo joacă pe Santiago Bernabeu din 2009, unde a ajuns pentru 94 de milioane de euro de la Manchester United.

Cvintuplul câștigător al Balonului de Aur are un palmares de-a dreptul impresionant: a marcat 547 de goluri în 716 meciuri jucate în întreaga carieră, inclusiv cele 118 goluri din cei patru ani în care a jucat la Manchester United.

Etichete: chelsea , real madrid , cristiano ronaldo , tottenham , arsenal , ronaldo , ronaldo chelsea , ronaldo arsenal , ronalro tottenham , ronalso psg , ronalso transfer


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Gabi Tamaș, gata să dea afară șase fotbaliști: ”Salariu mare și nu faci nimic”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Au luat titlul cu FCSB și acum urmează să semneze contractele + Cine va pleca de la campioană

Exclusiv ”Dacă vine Gigi Becali cu un milion?”. Laszlo Dioszegi a dat răspunsul și și-a anunțat decizia finală

Transferul lui Florinel Coman e ”99% gata”

Citeşte şi

”Messi al Turciei” a transmis un mesaj categoric, după ce Ancelotti i-a stabilit viitorul

Ange Postecoglou și-a făcut ”praf” defensiva după eșecul cu Arsenal: ”Este inacceptabil”

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a anunțat primul transfer al verii pentru Champions League! Semnează cu FCSB: ”Am vorbit cu el” citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”