Exclusiv 6 luni înseamnă de fapt 5 meciuri! Mesajul lui Gigi Becali pentru Mihai Teja

17.01.2019, 12:19
  • Baraj SuperLiga: Dinamo - Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1

  • Serie A: Bologna - Juventus, luni, 21:45, DGS 2

Gigi Becali (60 de ani) a revenit asupra declarației în care a spus că-i va acorda libertate totală lui Mihai Teja (40 de ani) timp de 6 luni. De fapt, noul finanțator majoritar al roș-albaștrilor a precizat că perioada de grație a tehnicianului este de fapt de doar 5 partide, atâtea câte au mai rămas de jucat din sezonul regulat.

”Am zis că nu mă bag 6 luni peste Mihai Teja și mă țin de promisiune. De fapt, mă refer la cele trei luni care au mai rămas de jucat din acest campionat. De fapt, stai să văd cum se descurcă echipa în aceste 5 meciuri care au mai rămas din sezonul regulat. Deși, meciurile sunt ușoare pentru noi.

Dacă va scădea diferența față de CFR, atunci Teja va avea credit în continuare. Dar, dacă diferența actuală se va mări, atunci va trebui să intervin”, a spus Gigi Becali, într-o intervenție ÎN DIRECT, găzduită de ediția-specială a emisiunii ”Digi Sport Matinal”, realizată de Viorel Grigoroiu la Palatul din Aleea Alexandru.

Ce meciuri mai are de jucat FCSB în sezonul regulat
Dunărea Călărași - FCSB
FCSB - Hermannstadt
Concordia - FCSB
FCSB - U Craiova 1948
Voluntari - FCSB

Programul transmisiunilor TV, din etapa a 22-a. Toate meciurile vor fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1

Vineri, 1 februarie

Concordia - FC Botoșani 17:00

Gaz Metan Mediaș - Astra Giurgiu 20:00

Sâmbătă, 2 februarie

Dunărea Călărași - FCSB 14:00

CFR Cluj – FC Hermannstadt 20:00

Duminică, 3 februarie

FC Voluntari - Sepsi Sf. Gheorghe 17:00

FC Viitorul - CS U Craiova 20:00

Luni, 4 februarie

Dinamo București - CSM Poli Iași 20:00

  1. toate meciurile vor putea fi urmărite în direct și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV de către abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
  2. meciurile vor fi redate și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.

Dezvăluire-șoc a lui Gigi Becali: ”Traian Băsescu a ajutat ca Steaua să nu retrogradeze!”

Gigi Becalinoul finanțator majoritar al FCSB, a dezvăluit, invitat fiind în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”, că echipa sa a fost ajutată de fostul președinte al României, Traian Băsescu, să nu retrogradeze, când a fost scandalul cu corupția.

”Cele mai mari emoții le-am trăit atunci, când am intrat în pușcărie, când aveam procesul la UEFA pentru retrogradare. Caz de corupție! Băsecu a ajutat ca Steaua să nu fie retrogradată. Băsescu a intervenit, dar ce a făcut nu pot să spun. Dacă vrea, poate să spună Mircea Sandu mai multe. Băsescu l-a chemat pe Mircea Sandu, dar mai multe nu vă pot spune. Și cu Livia Stanciu, și cu motivarea, cu tot.

Când am intrat în pușcărie plângeam la rugăciune, pentru că nu voiam să se bucure vrășmașii mei, adică să nu dispară Steaua. Când am aflat că am fost achitați de UEFA am plâns de bucurie, pentru că altfel pierdeam tot”, a spus Becali, la Digi Sport.

Etichete: gigi becali , mihai teja , transferuri fcsb , meciuri fcsb


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Starea președintelui iranian Raisi e „incertă” după ce elicopterul în care se afla s-a prăbușit. TV iraniană difuzează „rugăciuni”

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi „a aterizat forțat” duminică, informează presa iraniană preluată de Reuters. Căutări intense erau în desfăşurare duminică după-amiază în nord-vestul Iranului pentru a găsi elicopterul implicat într-un accident şi la bordul căruia pare că se aflau preşedintele Ebrahim Raisi şi ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian, în timp ce starea acestora încă nu este cunoscută şi televiziunea de stat de la Teheran difuzează rugăciuni, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto Gestul lui Ronald Gavril față de Anamaria Prodan, după ce a câștigat centura WBC Latino

Oficial Simona Halep, OUT! Fostul lider mondial a luat decizia

Foto "Dezgustător". Ce a făcut Tyson Fury, după ce a pierdut "Lupta Secolului" în fața lui Oleksandr Usyk

S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular

Dennis Man, gata să semneze "contractul carierei"! Fotbalistul a sosit în România

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text Rapid - FCSB 2-0, ACUM, la Digi Sport 1. Giuleștenii se desprind pe tabelă

Aris - PAOK 1-2. Victorie istorică: PAOK a câștigat titlul! Răzvan Lucescu e campionul Greciei!

Ca la teatru! Real Madrid a condus cu 4-1, dar ce s-a întâmplat în 8 minute întrece orice imaginație

Reacția lui Pep Guardiola, după ce a câștigat al 6-lea titlu de campion cu Manchester City

Citeşte şi

Exclusiv Florin Prunea a reacționat după ce a aflat ce salariu ar primi Ovidiu Popescu la U Cluj. ”Refuz să cred”

Dan Petrescu a cerut trei transferuri la CFR Cluj: un fotbalist e dorit și de Gigi Becali la FCSB!

PEROZUn bărbat și-a părăsit iubita după o excursie cu cortul: „Nu o voi ierta niciodată pentru ceea ce a făcut”

FILM NOWRegizorul "Mad Max", adevărul despre tensiunile dintre Charlize Theron și Tom Hardy: "Doi actori foarte diferiți"

Surpriză uriașă în lotul României la EURO 2024! Ce atacant le-a luat fața lui Louis Munteanu și Florin Tănase citeşte ştirea pe Prosport.ro

Caz șocant: Camila Giorgi e acuzată de furt! Fosta jucătoare de tenis a fugit cu mobila din casă și "a uitat" să achite chiria pe șase luni citeşte ştirea pe ziare.com

Doliu în sportul din România! A murit un mare campion, Sorin Pop avea 56 de ani citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Lili Sandu, superbă în costum de baie, în vacanță în Abu Dhabi. Cele din două piese o pun în valoare cel mai bine

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Lili Sandu, superbă în costum de baie, în vacanță în Abu Dhabi. Cele din două piese o pun în valoare cel mai bine

Digi World

De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim

Digi Animal World

Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian