Exclusiv A fost decar la CFR Cluj, acum e în negocieri avansate cu Dinamo! Ultimele detalii ale transferului

14.07.2018, 13:55
  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Petrolul - Oțelul, duminică, 15:30, DGS 1

Dinamo este pe cale să facă un transfer dorit de antrenorul Florin Bratu, care așteaptă ultimele întăriri înaintea startului sezonului 2018-2019 din Liga 1. "Câinii" sunt în negocieri avansate cu un fost mijlocaș de la CFR Cluj, care a purtat chiar tricoul cu numărul 10 la formația din Gruia. Este vorba de croatul Tomislav Gomelt, care ar putea ajunge gratis în Șoseaua Ștefan cel Mare.

Gomelt (23 de ani) a revenit la HNK Rijeka dintr-un împrumut la Lorca, în Segunda Division și negociază cu Dinamo. Fotbalistul cere un salariu de 10.000 de euro pe lună și o sumă la semnătură, dar oficialii nu ar fi de acord să îi dea cât câștigă Dan Nistor, cel mai bine plătit jucător din lot. Negocierile continuă și conducerea alb-roșiilor speră ca jucătorul să își micșoreze pretențiile financiare.

"Puteam să iau, dar nu vreau să iau orice jucător, ci vreau un jucător care să îmi intre direct titular. Încă aștept. Sunt în discuții cu mai mulți. De regulă, unii jucători se lasă mai greu, merg la mai multe capete, negociază cu mai multe echipe, asta e situația. Trebuie să o acceptăm", a declarat Florin Bratu, vineri seară, în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de pe Digi Sport 1.

Mijlocașul croat ar urma să fie o variantă pentru înlocuirea lui May Mahlangu sau a lui Sergiu Hanca.

Gomelt a jucat la CFR Cluj în două rânduri, în sezoanele 2015-2016 și 2016-2017, sub formă de împrumut de la italienii de la Bari, din Serie B. A adunat 34 de meciuri și două goluri în Liga 1.

Crescut la Tottenham (2012-2015), croatul a fost împrumutat de englezi la Espanyol Barcelona B (2013), la Antwerp (2013-2014) și la Bari, înainte să fie cedat definitiv în Italia. După plecarea din Gruia, Gomelt s-a despărțit de Bari și s-a dus în țara natală, la Rijeka, însă nu a reușit să se impună și a fost împrumutat o jumătate de sezon la Lorca.

PROGRAMUL COMPLET AL TURULUI SEZONULUI 2018-2019 ÎN LIGA 1

În prima etapă a sezonului 2018-2019 din Liga 1, Dinamo joacă pe teren propriu împotriva lui FC Voluntari. Meciul e programat duminică, 22 iulie, la ora 21:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.

Pentru Dinamo, în etapa a doua urmează meciul cu FCSB. Data și ora exacte pentru derby-ul fotbalului românesc urmează să fie stabilite în curând. În principiu, FCSB - Dinamo se va juca în weekend-ul 28-29 iulie, ÎN DIRECT la Digi Sport 1 și LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.

Etichete: tomislav gomelt , gomelt dinamo , dinamo transfer gomelt


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită tehnicilor criminalistice de ultimă generație.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

Exclusiv A fost dat afară de la FCSB, s-a antrenat singur, iar acum e campion: ”Oamenii nu știu”. Ce urmează pentru fotbalist

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ”Dacă-l luați pe Prunea, v-am distrus!”. Răsturnare de situație! ”Petrescu m-a vrut și înaintea lui Balaj”

Foto Ce s-a întâmplat în capitala Spaniei, după ce Real Madrid a câștigat titlul în La Liga. Cum au procedat ”Galacticii”

Ioan Ovidiu Sabău a spus lucrurilor pe nume, după ”U” Cluj - Dinamo

Săptămâna și scandalul la Dinamo! Ce le-au strigat suporterii jucătorilor lui Kopic, după remiza cu ”U” Cluj

Citeşte şi

"Gata, totul are o limită!" Becali scoate artileria grea: "Ştiţi ce făcea Anamaria prin cantonamente? Se văitau nevestele fotbaliştilor"

Jigniri fără precedent şi ameninţări după ce Gigi Becali a dezvăluit "ce făcea Anamaria Prodan prin cantonamente"

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”