
Exclusiv A văzut Petrolul - FCSB și s-a convins de un lucru: ”Fantastic”
articol scris de Digi Sport20.07.2025, 10:30
SuperLiga: FC Argeș - Oțelul, luni, 19:00, DGS 1
SuperLiga: Farul - ”U” Cluj, luni, 21:30, DGS 1
FCSB a reușit să se impună la Ploiești în fața celor de la Petrolul, scor 1-0, în etapa a doua de SuperLigă.
Deși prima repriză a fost dominată de gazde, care au avut multe momente și ocazii importante, campioana României a început să pună stăpânire pe joc în partea a doua, după ce a efectuat patru schimbări la pauză.
De pe teren au ieșit Stoian, Gheorghiță, Kiki și Lixandru, iar în locul lor au intrat Cercel, Tănase (care a marcat golul victoriei), Cisotti, Perianu.
Ionel Dănciulescu: ”FCSB are un lot fantastic”
Prezent în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal, Ionel Dănciulescu, al doilea golgheter all-time din istoria campionatului intern, a transmis că schimbarea din partida de pe ”Ilie Oană” s-a datorat mutărilor efectuate la ieșirea de la cabine, care au dinamizat jocul roș-albaștrilor.
”Știi care e chestia? Sezonul ăsta, FCSB are un lot fantastic, adică și din punct de vedere valoric, și numeric. Pot schimba fără să se vadă foarte mari diferențe între cele două echipe (n.r.de campionat, respectiv de Europa).
FCSB a ridicat ritmul în partea a doua din punct de vedere fizic. Cele patru schimbări au adus un echilibru în jocul echipei. Intră Cisotti, jucător cu experiență, Tănase, un lider. Au calitate foarte mare”, a afirmat Dănciulescu.
VIDEO rezumat Petrolul - FCSB 0-1:
În urma acestui rezultat, campioana a acumulat 4 puncte, la fel ca Universitatea Cluj și Universitatea Craiova.
Pentru FCSB urmează meciul tur cu Shkendija (22 iulie, 21:00), din al doilea tur preliminar de UEFA Champions League, după care un duel pe teren propriu cu Farul Constanța (26 iulie, 21:30, Digi Sport 1).
Lista numerelor la FCSB în sezonul 2025-2026:
- Crețu - 2
- Graovac - 4
- Dawa - 5
- Dăncuș - 6
- Alibec - 7
- Șut - 8
- Bîrligea - 9
- Tănase - 10
- Miculescu - 11
- Kiki - 12
- Ștefănescu - 15
- Lixandru - 16
- M. Popescu - 17
- Politic - 20
- Chiricheș - 21
- Toma - 22
- Cercel - 23
- Perianu - 25
- Olaru - 27
- Pantea - 28
- Vlăsceanu - 29
- Ngezana - 30
- Cisotti - 31
- Târnovanu - 32
- Radunovic - 33
- Udrea - 34
- Oct. Popescu - 37
- Lukas Zima - 38
- Baba Alhassan - 42
- Gheorghiță - 77
- Stoian - 90
Etichete: ionel danciulescu , petrolul fcsb , rezumat petrolul fcsb , video petrolul fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții