Adrian Popa / Foto: Captură Digi Sport

Video Adi Popa a îmbrăcat tricoul Voluntariului + "Cu Toni şi cu Tommy vor creşte şi mai mult"

09.09.2020, 14:47
  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Petrolul - Oțelul, duminică, 15:30, DGS 1

Adrian Popa, 32 de ani, a plecat de la FCSB la finalul împrumutului de la Reading, dar despărţirea nu a fost deloc amiabilă, deşi a renunţat la mulţi bani pentru a reveni la echipa sa de suflet.

Internaţionalul român a povestit mai multe episoade de la echipa roş-albastră care au făcut vâlvă la momentul respectiv şi au arătat o altă lumină asupra modului în care decurgea pregătirea cu Bogdan Vintilă.

Acum, Adi Popa se antrenează cu Voluntari şi chiar a fost pe teren la meciul amical, disputat miercuri, cu Petrolul, scor 8-2, în care ploieştenii au folosit echipa secundă.

Adi Popa a jucat pentru Voluntari în amicalul cu Petrolul, 8-2

"Nu e un secret. De câteva săptămâni am ales să vin să mă antrenez cu ei (cu Voluntari) pentru că a fost destul de lungă perioada asta de pauză din cauza pandemiei şi încerc că mă pun la punct, să revin într-o formă cât mai bună, cât mai optimă şi am nevoie de asemenea antrenamente, să spunem, sub formă de meci amical.

Am discuţii pe afară, aştept să văd ce se va concretiza şi dacă nimic nu va fi pe placul meu mă gândesc să rămân în Liga 1, şi de ce nu, pentru că Mihai, Mihai Teja, domnul Mihai Teja m-a ajutat şi a fost alături de mine, de ce nu, pot rămâne şi aici.

Este greu să facem supoziţii, deocamdată doar mă antrenez pentru a prinde o formă cât mai bună, cât mai repede şi pe urmă vom vedea ce se va întâmpla", a declarat Popa după meci. 

Popa e convins că jucătorii de la FCSB vor arăta din ce în ce mai bine cu Toni Petrea şi Tommy Neubert 

Întreabat dacă este mirat de realizările foştilor săi colegi de la FCSB, Coman, Man, Olaru, Adi Popa a spus că nu e surprins: "Mă bucur, se vede că munca pe care o depun la echipa de club este una foarte bună şi au rezultate foarte bune şi sunt convins că sub comanda lui Toni (n.r. Toni Petrea, antrenorul principal) şi Tommy (Thomas Neubert, preparatorul fizic) vor creşte şi mai mult pentru că abia sunt la început".

Adi Popa crede că avem şanse mari ca echipele naţionale, cea mare şi Under21, să-şi îndeplinească obiectivele de calificare la turneele finale.

"Suntem pe primul loc, de ce să nu ne calificăm. Avem un antrenor nou, cu o mentalitate modernă, bună, a şi arătat-o în aceste meciuri, doar ghinionul a făcut să nu luăm trei puncte  cu Irlanda. Am mai spus-o şi o repet, în momentul în care îmi voi intra în formă şi voi juca bine, mă voi gândi la echipa naţională. Până atunci nu am cum să emit vreo pretenţie". 

Video cu interviul lui Adrian Popa

Etichete: adi popa , tommy neubert , toni petrea , adi popa voluntari


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită tehnicilor criminalistice de ultimă generație.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

NE-BU-NI-E! O echipă din liga secundă a marcat în minutul 90+9, a câștigat Cupa și va juca în Europa League

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Ioan Ovidiu Sabău a spus lucrurilor pe nume, după ”U” Cluj - Dinamo

Daniel Popa a explicat gestul ciudat după golul marcat cu Dinamo

Reacția lui Zeljko Kopic, după ce Dinamo a ratat victoria cu ”U” Cluj: ”Aceeași poveste în fiecare săptămână”

Foto Clasamentul din play-out, după ”U” Cluj - Dinamo: ”Câinii roșii” au urcat pe loc de baraj. Programul meciurilor rămase

Citeşte şi

Reacția lui Adi Popa, după ce FCSB a câștigat titlul în SuperLiga

Exclusiv A antrenat-o în două rănduri pe FCSB, dar nu a luat titlul. Mesajul transmis după ce roș-albaștrii au devenit campioni

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”