Albion Rrahmani, jucătorul celor de la Rapid / Foto: Sport Pictures

Albion Rrahmani putea ajunge la o rivală a Rapidului

articol scris de Digi Sport
05.09.2023, 07:43
  • SuperLiga: CFR - Farul, sâmbătă, 21:00, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova - Sepsi, sâmbătă, 21:00, DGS 2

Albio Rrahmani (23 de ani), atacantul adus în această vară de Rapid de la Ballkani, a marcat 4 goluri în primele două sale meciuri din SuperLigă.

Însă, atacantul, care a impresionat la debutul său în fotbalul românesc, putea ajunge la o rivală a giuleștenilor din campionat încă de la sfârșitul sezonului trecut. 

Albion Rrahmani putea ajunge la Petrolul

Potrivit celor de la i am Sport, patronul Petrolului Ploiești, Marian Copilu, a înaintat o ofertă celor de la Ballkani, în valoare de 400.000 de euro, pentru a-l aduce pe Rrahmani în SuperLigă încă din luna mai. De altfel, sursa citată anterior scrie că oficialul ”Lupilor Galbeni” l-a remarcat pe vârful kosovar încă de când era președinte la CFR Cluj. 

Însă mutarea atacantului la formația de pe Ilie Oană nu s-a concretizat, întrucât impresarul fotbalistului își dorea să-l transfere pe Rrahmani la campioana Croației, Dinamo Zagreb. 

Ulterior, după ce și această mutare a picat, impresarul l-a propus pe Rrahmani la Rapid, care a acceptat foarte rapid să achite 600.000 de euro. Kosovarul a semnat un contract valabil pe 3 ani, până în vara anului 2026. 

  • 600.000 este cota de piață a lui Rrahmani, potrivit Transfermarkt

În sezonul trecut, până să ajungă la Rapid, Rrahmani a jucat 50 de meciuri pentru campioana din Kosovo, Ballkani, în toate competițiile. De asemenea, în stagiunea trecută, vârful a înscris 30 de goluri și a furnizat 8 pase decisive. 

Etichete: rapid , petrolul , albion rrahmani


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea mașini scumpe, să fie răpit, bătut și arestat

Aiden Pleterski a fost răpit din centrul orașului Toronto în mijlocul nopții în decembrie 2022. Răpitorii l-au eliberat pe cel poreclit „Regele Cripto” după trei zile, dar cu o condiție: trebuia să facă rost de bani cât mai repede. Nu era ultima dată – și nici prima – când tânărul canadian, care se dădea drept un geniu al afacerilor cu criptomonede și promitea „investiții inteligente”, avea să intre în încurcătură, relatează BBC.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Tottenham a primit oferta pentru Radu Drăgușin și a dat răspunsul pe loc

Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an

Foto Adrian Mutu s-a întâlnit cu ”my friend” Cristiano Ronaldo! Cadoul primit de la portughez

"A fost frânt!" Le-a cerut coechipierilor să nu-i paseze în meciul cu Manchester City și englezii au aflat totul

Acord! Luka Modric urmează să semneze ultimul contract din carieră! Salariu cu 50% mai mic

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Oficial Simona Halep, OUT! Fostul lider mondial a luat decizia

Anunțul făcut de Victor Angelescu despre noul antrenor al Rapidului

Video Charalambous nu a mai rezistat și a răbufnit înainte de Rapid - FCSB: ”E prea mult”

Răzvan Lucescu, Jose Mourinho și Thomas Tuchel, pe lista aceluiași club

Citeşte şi

Albion Rrahmani a vorbit despre plecarea de la Rapid, înainte de derby-ul cu FCSB

Mesajul Rapidului, după ce liderul galeriei giuleștene a fost eliberat din închisoare

PEROZCe poreclă a primit Meghan Markle după vizita în Nigeria: „A fost greu să nu faci această comparație”

FILM NOWTom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani

Anturajul lui Mateiu vuiește, după ce Simona Halep și-a luat apartament în Dubai chiar lângă el: „A contribuit și el!” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Calificări la Imola: Max Verstappen l-a egalat pe legendarul Ayrton Senna citeşte ştirea pe ziare.com

Cosmonautul rus uitat și abandonat în spațiu: Povestea neverosimilă a ultimului cetățean al URSS citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Anitta, cea mai senzuală braziliancă, în slip din jeans, pe plaja din Rio. Are o dezinvoltură aparte și un trup perfect

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Anitta, cea mai senzuală braziliancă, în slip din jeans, pe plaja din Rio. Are o dezinvoltură aparte și un trup perfect

Digi World

Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent

Digi Animal World

Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această felină