Becali, tras pe sfoară de Nemec? Slovacul negociază cu mai multe formaţii

21.05.2018, 21:59
  • Baraj SuperLiga: Dinamo - Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1

  • Serie A: Bologna - Juventus, luni, 21:45, DGS 2

Adam Nemec a fost anunţat aseară de Becali drept noul jucător al FCSB, însă atacantul nu a semnat vreun contract. În fapt, slovacul are în acest moment pe masă mai multe oferte, urmând a o alege pe cea mai bună.

De aproximativ 9 luni finanţatorul vicecampioanei încearcă să îl transfere pe atacantul rivalei. La un moment dat, Gigi chiar se înţelesese cu Negoiţă pentru 400.000 de euro, însă mutarea a căzut, Nemec nefiind de acord.

Acum, discuţiile s-au reluat, dar încă nu s-a ajuns la un numitor comun. De altfel, MSK Zilina şi o formaţie din Turcia sunt în discuţii cu atacantul de 32 de ani, care devine liber de contract.

Nu este exclus ca reprezentanţii lui Nemec să îi fi lăsat impresia lui Becali că lucrurile sunt pe drumul cel bun, ştiind că acesta va ieşi în presă şi va anunţa mutarea. Interesul unui club precum FCSB creşte cota oricărui jucător, cel puţin la nivelul cluburilor cu care discută Adam.
El ar putea să pună astfel alte condiţii la viitoarele negocieri, cu celelalte echipe interesate de semnătura sa.

FCSB i-a oferit 240.000 de euro pe an, un salariu enorm, având în vedere vârsta şi randamentul atacantului în ultima stagiune. Dacă nu va obţine o remuneraţie mai mare la alt club, Nemec va semna în cele din urmă cu vicecampioana României.

Ştiind că transferul lui Nemec nu e realizat, aşa cum a anunţat patronul, Dică a refuzat aseară să comenteze informaţia, folosindu-se de un subterfugiu.

"Nu stau acum să vorbesc de Nemec sau de alţi jucători pentru că mie mi se termină contractul. 

17 goluri în 57 de partide a marcat Nemec pentru Dinamo

Etichete: nemec , nemec dinamo , nemec fcsb transfer , nemec becali


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Starea președintelui iranian Raisi e „incertă” după ce elicopterul în care se afla s-a prăbușit. TV iraniană difuzează „rugăciuni”

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi „a aterizat forțat” duminică, informează presa iraniană preluată de Reuters. Căutări intense sunt în desfăşurare duminică seara în nord-vestul Iranului pentru a găsi elicopterul implicat într-un accident şi la bordul căruia se aflau preşedintele Ebrahim Raisi şi ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian, în timp ce starea acestora încă nu este cunoscută şi televiziunea de stat de la Teheran a difuzat rugăciuni, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto Gestul lui Ronald Gavril față de Anamaria Prodan, după ce a câștigat centura WBC Latino

Oficial Simona Halep, OUT! Fostul lider mondial a luat decizia

Foto "Dezgustător". Ce a făcut Tyson Fury, după ce a pierdut "Lupta Secolului" în fața lui Oleksandr Usyk

S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular

Ce nebunie: cea mai titrată echipă din Europa vrea un jucător din SuperLigă! Prețul: 8.000.000 €

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Răzvan Lucescu, unic în istoria de 98 de ani a lui PAOK! Cui i-a dedicat titlul: ”Boss, e pentru tine”

OUT de la FCSB după eșecul cu Rapid! Gigi Becali: ”Poate găsește să se ducă undeva”. Alți doi jucători vor fi împrumutați

Video Gestul cu care Drăgușin a devenit favoritul fanilor lui Tottenham: ”Le-a arătat jucătorilor de la Spurs cum se face”

Dramatic! Echipa retrogradată s-a decis după al cincilea criteriu de departajare

Citeşte şi

"Gata, totul are o limită!" Becali scoate artileria grea: "Ştiţi ce făcea Anamaria prin cantonamente? Se văitau nevestele fotbaliştilor"

Jigniri fără precedent şi ameninţări după ce Gigi Becali a dezvăluit "ce făcea Anamaria Prodan prin cantonamente"

PEROZUn bărbat și-a părăsit iubita după o excursie cu cortul: „Nu o voi ierta niciodată pentru ceea ce a făcut”

FILM NOWRegizorul "Mad Max", adevărul despre tensiunile dintre Charlize Theron și Tom Hardy: "Doi actori foarte diferiți"

Surpriză uriașă în lotul României la EURO 2024! Ce atacant le-a luat fața lui Louis Munteanu și Florin Tănase citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fantastic ce a reușit Răzvan Lucescu, care e din nou campion în Grecia. Ultima etapă a fost dramatică citeşte ştirea pe ziare.com

Doliu în sportul din România! A murit un mare campion, Sorin Pop avea 56 de ani citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Lili Sandu, superbă în costum de baie, în vacanță în Abu Dhabi. Cele din două piese o pun în valoare cel mai bine

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Lili Sandu, superbă în costum de baie, în vacanță în Abu Dhabi. Cele din două piese o pun în valoare cel mai bine

Digi World

De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim

Digi Animal World

Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian