Borcea a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare

Borcea: "N-aș fi acceptat niciodată să vin acum la Dinamo. Nici pentru toate promisiunile din lume"

17.10.2018, 09:33
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Dinamo traversează poate cea mai dificilă perioadă din întreaga sa istorie, după ce a ajuns pe locul 12 în Liga 1, poziţie care, la finalul sezonului, înseamnă disputarea unui baraj pentru evitarea retrogradării.

În aceste condiţii, oficialii alb-roşii au decis să-l înlocuiască pe Claudiu Niculescu, abia bnumit ca antrenor, cu Mircea Rednic, un tehnician cu experienţă şi ultimul care a adus un titlu în Ştefan cel Mare, în 2007.

Cristi Borcea, fost acţionar la Dinamo, spune că Niculescu a greşit când a acceptat să meargă să-i ia locul lui Florin Bratu, care, la rândul său, are o parte din vină pentru situaţia actuală.

"Dacă eram în locul lui (al lui Niculescu - n.r.), n-aș fi acceptat niciodată să vin acum la Dinamo. Nici pentru toate promisiunile din lume. Eu i-am prezis cariera de antrenor lui Claudiu, are stofă, dar s-a legat aiurea la cap. A luat o formație pregătită de altul, după atâtea etape, o formație fără orizont... Uite că l-au mazilit.

Și Bratu a greșit, pentru că a acceptat să-l dea pe Mahlangu. Ăla făcea 50% din echipă. De atunci mi-am dat seama că se va rupe Dinamo. Mahlangu amintea de Hîldan, Dumnezeu să-l odihnească!, de Mărgăritescu", a declarat Borcea, într-un interviu acordat Gazetei.

Dinamo se află doar pe locul 12, de baraj pentru evitarea retrogradării, în Liga 1. Are numai 11 puncte după 11 etape, la cinci puncte distanţă de ultima poziţie de play-off, pe care se află U Craiova.

Este al patrulea mandat al lui Mircea Rednic la trupa din Ştefan cel Mare, după 2006-2007, 2008-2009 şi 2015-2016. Antrenorul în vârstă de 56 de ani le-a adus ultimul titlu "câinilor", în 2007.

Etichete: liga 1 , dinamo , mircea rednic , cristi borcea , claudiu niculescu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită tehnicilor criminalistice de ultimă generație.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv A auzit cine e principala țintă a CFR-ului în mercato și a reacționat: ”Nu cred așa ceva! Nu e o glumă?”

Exclusiv Cine e omul care pune antrenorii la Universitatea Cluj?

Foto Daniel Niculae, replică ironică pentru Dan Șucu! ”Ruptură” evidentă la Rapid

Exclusiv A fost dat afară de la FCSB, s-a antrenat singur, iar acum e campion: ”Oamenii nu știu”. Ce urmează pentru fotbalist

Citeşte şi

”Credeți că Dinamo va retrograda?” Mircea Rednic: ”Nu mai vorbiți că sunt dinamovist!”

Exclusiv Florin Prunea și Mircea Rednic s-au întâlnit în parcare: ”Florine, hai să vorbim ceva”

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Misterul e atuul ei. Ipostaza în care s-a lăsat pozată Antonia i-a dat gata pe fani: "A venit iepurașul"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Misterul e atuul ei. Ipostaza în care s-a lăsat pozată Antonia i-a dat gata pe fani: "A venit iepurașul"

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”