Adrian Mutu / Foto: Sport Pictures

Video Exclusiv Ce se întâmplă cu Adi Mutu dacă Rapid ratează obiectivul? Victor Angelescu a dat răspunsul

articol scris de Digi Sport
08.03.2023, 21:04
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Rapid împlinește 100 de ani de existență pe 25 iunie 2023, așa că acționarii Dan Șucu și Victor Angelescu au obiective mărețe.

Ce se întâmplă cu Adi Mutu dacă Rapid nu-și îndeplinește obiectivul

Deși fanii se gândeau chiar la lupta la titlu, cei doi acționari sunt realiști și sunt convinși că acest deziderat este "prea din scurt", așa că ținta principală este calificarea în cupele europene.

Însă este posibil ca Rapidul să rateze și cupele europene. În acest sens, au existat unele voci care au contestat poziția atrenorului Adrian Mutu. Angelescu a lămurit situația.

"Eu zic că, după două sau trei meciuri din play-off, cred că o să putem să ne dăm seama dacă putem să emitem pretenții. Obiectivul e cupele europene, locul 3, locul 4, depinde ce se întâmplă și în Cupa României.

E un obiectiv, nu știu ce înseamnă obligatoriu. Noi suntem foarte mulțumiți, lui Adi i-am prelungit contractul, mai are 2 ani și jumătate. Suntem alături de el, nu se pune problema să renunțăm la el, chiar dacă nu ne atingem obiectivul de a prinde cupele europene.

Chiar credem că e antrenorul potrivit pentru noi. Dacă se poate și anul acesta cupele europene, de ce nu? Zero la sută nu există. Să ne bată toată lumea cu 4-0 sau cum? Dar nu sunt șanse reale ca el să plece", a spus Victor Angelescu, la Fotbal Club.

Rapid împlinește 100 de ani în iunie

Pe 25 iunie 2023, Rapid împlinește 100 de ani de existență. Astfel, pe noul stadion din Giulești va fi organizat un eveniment grandios.

Cu această ocazie, de pe 31 ianuarie, giuleștenii au și pregătit o locomotivă numită "Rapid 100".

Locomotiva vişinie inscripţionată cu mesajul "1923 - 2023, CS Rapid - Suntem peste tot acasă" şi purtând sigla grupării giuleştene, dar şi tricolorul, a plecat din Gara de Nord de la linia 14.

Primul drum pentru această locomotivă specială dedicată Rapidului a fost pe ruta Bucureşti - Constanţa.

Cu această ocazie, CS Rapid şi FC Rapid au organizat un eveniment la care au participat foşti şi actuali sportivi ai clubului, suporteri, reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, alături de membri ai Clubului Aristocratic Rapid.

A fost primul eveniment dintr-o serie de acţiuni organizate anul acesta de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, CFR Călători, Clubul Sportiv Rapid şi Fotbal Club Rapid, când se împlinesc 100 de ani de la înfiinţarea clubului.

Etichete: adrian mutu , victor angelescu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte la CFR Cluj

”De ce FCSB?”. Marius Ștefănescu, enigmatic: ”Ce să fac, să mă pun rău cu patronul?”

La șase zile după ce a câștigat titlul, Darius Olaru a spus de la cine a primit cel mai emoționant mesaj

Ce concluzie a tras Gică Hagi, după 1-4 cu Sepsi: ”Gol pe centru ca la copii”. Precizarea făcută de ”Rege”

Citeşte şi

A auzit acuzațiile la adresa lui Cristiano Bergodi și a răbufnit

Exclusiv Ce a spus conducerea Rapidului despre posibila venire a lui Cristi Chivu în Giulești

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”