Ovidiu Hațegan, în meciul CFR Cluj - Universitatea Craiova / Foto: Sport Pictures

CFR Cluj a depus memoriu la CCA împotriva lui Ovidiu Hațegan: ”Malpraxis voit!”. Acuzații dure ale ardelenilor

articol scris de Digi Sport
30.04.2021, 14:49
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Oficialii clubului CFR Cluj au trecut și la demersuri oficiale împotriva lui Ovidiu Hațegan, arbitrul pe care l-au acuzat că a greșit doar împotriva formației ardelene în ultimul an și jumătate.

În cadrul unui comunicat postat pe site-ul oficial în care au fost prezentate presupusele erori comise de centralul cu ecuson FIFA în ultimele 18 luni, CFR Cluj a anunțat că a depus un memoriu la Comisia Centrală a Arbitrilor în care a solicitat ca Ovidiu Hațegan să nu mai fie delegat la niciun meci al formației antrenate de Edi Iordănescu.

CFR Cluj, cerere oficială la CCA: nu-l mai vrea pe Ovidiu Hațegan

Clubul CFR Cluj a trimis un memoriu complet către Comisia Centrală a Arbitrilor, însoțit de toate imaginile relevante, din care rezultă cu claritate 'malpraxisul' voit și executat în formă continuată al 'doctorului' Hațegan îndreptat împotriva clubului nostru, solicitând astfel să nu mai fie delegat la meciurile echipei CFR Cluj, evitând astfel orice fel de suspiciune”, se arată în comunicatul clubului CFR Cluj, intitulat ”Dr. Hațegan: Malpraxis în formă continuată! 19 operații reușite - pacientul mort”.

În comunicatul amintit, CFR Cluj transmite că Ovidiu Hațegan a dezavantaj clubul ardelean în 11 momente cheie ale jocului, penalty-uri și eliminări, în care deciziile corecte ar fi fost clare în favoarea ”feroviarilor”. De asemenea, arbitrul FIFA este acuzat că a luat alte decizii în defavoarea CFR-ului la alte șase astfel de momente, la faze denumite de ardeleni ”interpretabile”.

Mai mult, CFR Cluj îl acuză pe Ovidiu Hațegan că a judecat faze asemănătoare diferit, de fiecare dată în defavoarea ardelenilor.

Verdictul lui Ion Crăciunescu în cazul ultimelor două faze reclamate de CFR Cluj

Cele mai recente două momente reclamate de ardeleni au avut loc la finalul săptămânii trecute, în partida cu Universitatea Craiova, pierdută 1-2. La finalul confruntării, Marius Bilașco, șeful departamentului de scouting al clubului, a transmis că Ovidiu Hațegan i-a făcut ”varză”, termen folosit de oficialul de la CFR, pe clujeni, care ar fi trebuit să beneficieze de două lovituri de la 11 metri, una în minutul 43, după un duel dintre Alex Chipciu și Nicușor Bancu, și alta în minutul 51, când Gabriel Debeljuh a căzut în careu după un contact cu Stephane Acka.

La ambele faze, Ovidiu Hațegan a lăsat jocul să continue, decizii considerate corecte de Ion Crăciunescu, fostul mare arbitru internațional.

Îmi fac mea culpa, am primit o înregistrare dintr-un alt unghi a acestei faze. Este o mână pusă pe jucătorul de la Craiova.

De ce arbitrul nu intervine și nu dictează fault în atac? Chipciu a pus mâna pe adversar, i-a și căzut mingea pe mână. Decizia corectă era fault pentru Craiova.

Debeljuh e primul cu mâinile sus. Nu mi se pare că Acka vine cu forță disproporționată. Uite cum cade! El nu putea să cadă așa niciodată dintr-o așa împingere”, a transmis Ion Crăciunescu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.

Etichete: ovidiu hategan , arbitraj liga 1 , cfr cluj memoriu , memoriu cca


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte la CFR Cluj

”De ce FCSB?”. Marius Ștefănescu, enigmatic: ”Ce să fac, să mă pun rău cu patronul?”

La șase zile după ce a câștigat titlul, Darius Olaru a spus de la cine a primit cel mai emoționant mesaj

Ce concluzie a tras Gică Hagi, după 1-4 cu Sepsi: ”Gol pe centru ca la copii”. Precizarea făcută de ”Rege”

Citeşte şi

Exclusiv Marius Avram, după ce Hațegan i-a dat doar galben lui Homawoo: ”Nu ăsta e motivul” / ”S-a lăsat influențat”

Ovidiu Hațegan a rupt tăcerea după ce i-a dat doar galben lui Josue Homawoo, care l-a trimis în spital pe Luca Mihai

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”