Antrenorul Dan Alexa și președintele Florentin Brișan

Comunicatul emis de cei de la Dunărea Călărași, după ce au aflat că Hațegan va arbitra meciul crucial cu Hermannstadt

24.04.2019, 15:25
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Dunărea Călărași și Hermannstadt se întâlnesc sâmbătă, de la ora 16:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, într-un meci de o importanță crucială în lupta pentru evitarea retrogradării. Înaintea etapei a 7-a din play-out, gazdele ocupă penultimul loc (n.r. - 7, direct retrogradabil), cu 17 puncte, în timp ce sibienii sunt pe poziția a 6-a, care asigură barajul, și au 18 puncte.

Dunărea Călărași a publicat, pe site-ul oficial, un comunicat în care își exprimă punctul de vedere cu privire la delegarea lui Ovidiu Hațegan la partida de sâmbătă.

"In aceasta dimineata am aflat si noi pe surse (nu doar presa are surse!) ca dl. Ovidiu Hategan este delegat la jocul mai sus mentionat.

Vrem sa mentionam de la bun inceput ca apreciem prestatia domnului Ovidiu Hategan si a brigazii sale la jocurile la care este delegat, in special in plan international unde este apreciat atat de cei de la UEFA cat si de cei de la FIFA.

Aceasta delegare ar fi trebuit in mod normal sa ne creeze linistea pentru pregatirea jocului de sambata dar sunt două motive care în mod sigur ne vor face cel putin pana la ora jocului sa nu mai avem nici macar in noi mare incredere.

       1. In ultimii ani, in mass-media, s-a vorbit de multe ori de ”relatia speciala” dintre arbitrul Ovidiu Hategan si CFR CLUJ Iuliu Muresan, presedinte al clubului clujean pana în toamna anului trecut.

Nu detinem elemente legate de aceasta relatie si nici macar nu ne intereseaza, probabil sunt barfe de presa sau intoxicari ale cluburilor care se luptau pentru suprematie cu CFR CLUJ.

       2. La jocul dintre AFC DUNAREA 2005 Calarasi – FCSB din cadrul etapei a-XXII-a a sezonului regulat a avut loc un incident intre antrenorul Dan Alexa si arbitrul Ovidiu Hategan, incident pentru care si astazi ne cerem scuze. Pentru iesirea de atunci, antrenorul nostru, Dan Alexa, a fost suspendat de Comisia de Disciplina.

Daca Comisia Centrala a Arbitrilor, a decis delegarea brigazii lui Ovidiu Hategan, credem ca au analizat oportunitatea acestei delegari si ca dorinta noastra de a fi arbitrati corect, va fi indeplinita.

PRESEDINTE AFC DUNAREA 2005 CALARASI:

BRISAN FLORENTIN", este comunicat postat pe site-ul oficial al celor de la Dunărea Călărași.

Iuliu Mureșan, noul conducător al celor de la Hermannstadt

În urmă cu o săptămână, Iuliu Mureșan (66 de ani) a confirmat, ÎN DIRECT la Digi Sport, că a devenit noul conducător al celor de la FC Hermannstadt”Da, confirm, voi fi directorul executiv. Eu voi conduce clubul, mi s-a dat toată încrederea”,  a spus Mureşan, în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”

Fostul președinte al celor de la CFR Cluj a mai spus că în luarea deciziei sale a contat foarte mult și faptul că la sibieni este antrenor Vasile Miriuță. ”Aşa cum probabil bănuiţi, a contat foarte mult că e Miriuţă antrenor. El s-a gândit la mine acum două săptămâni şi am venit, împreună cu Zamfir.

Voi încerca să aduc un plus de încredere jucătorilor. Lotul nu este rău, cred că jocul sub presiune e de vină pentru ultimele rezultate. Eu o să încerc, cu experienţa mea, să îi fac să evolueze fără să se gândească la clasament", a adăugat, atunci, Mureșan.

Etichete: iuliu muresan , dan alexa , ovidiu hategan , florin brisan


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Video FCSB este noua campioană a României! Titlul, asigurat matematic după 2-1 cu Farul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text CFR Cluj - Sepsi 1-1, ACUM, pe Digi Sport 1. În superioritate numerică, ardelenii au ratat ocazii uriașe

Transferul lui Florinel Coman e ”99% gata”

Reacția lui Răzvan Lucescu, după victoria ”nebună” cu AEK Atena

Paris Saint-Germain a câștigat Ligue 1! Ultimul titlu pentru Kylian Mbappe în Franța

Citeşte şi

Dan Alexa a retrogradat în Liga 3, la o lună după ce a fost numit antrenor principal

Exclusiv Marius Avram, după ce Hațegan i-a dat doar galben lui Homawoo: ”Nu ăsta e motivul” / ”S-a lăsat influențat”

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a dezvăluit ce mesaj a primit de la Dan Șucu și ce a făcut Cristi Borcea, după ce FCSB a luat titlul! citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”