Cristea, omul care le-a ”furat” roș-albaștrilor titlul din Liga 1. ”Îmi pare foarte rău!”

26.05.2018, 15:14
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Andrei Cristea (34 de ani) nu poate uita golul prin care CSM Poli Iași a câștigat în fața FCSB, eșec care i-a costat pe roș-albaștri titlul de campioni în Liga 1. Fostul atacant al Stelei, prezent și el la Gala ”Uniți pentru Mihai”, de la Oradea, transmisă azi ÎN DIRECT la Digi Sport, va avea ocazia să se revadă cu Nicolae Dică (38 de ani), tehnicianul vicecampioanei.

"Cred că mă vor primi ca pe un fost coleg, nu ca altceva. Eu am încercat să-mi fac treaba pentru echipa mea, fiindcă am un contract acolo, am nişte colegi. Întotdeaună mi-a plăcut să-mi respect meseria, să fiu profesionist.

Într-adevăr îmi pare foarte rău pentru el pentru că probabil ar fi câştigat campionatul. Deşi ar mai fi fost 3 etape. Îmi pare nespus de rău pentru nea Gigi că ştiu cât suflet pune pentru echipa asta şi câte investiţii a făcut în ea, dar aşa este viaţa. Eu sunt la echipa pe care o respect, el munceşte la echipa lui si aşa s-a nimerit să fie", a comentat Andrei Cristea.

După ultima rundă din play-off, tehnicianul FCSB a făcut o scurtă analiză a stagiunii ratate.

"Sunt dezamăgit, nu am reuşit să câştigăm campionatul. Acea înfrângere de la Iaşi ne-a costat, astfel că azi, deşi am învins, nu am depins doar de noi. Normal că îmi reproşez lucruri, când o echipă nu îşi atinge obiectivul, antrenorul e principalul vinovat. Am stat şi am analizat unde am greşit", a spus Dică, la flash interviu.

Etichete: steaua , andrei cristea , dica , fcsb , crristea dica


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Promovare! Vor juca din nou în prima ligă, la 8 ani de când au marcat întreaga lume a fotbalului

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text CFR Cluj - Sepsi 1-0, ACUM, pe Digi Sport 1. Deschidere ”fulger” de scor

Exclusiv Helmut Duckadam n-are dubii: prima retrogradată din SuperLigă

FCSB, criticată după ce a cucerit titlul: ”Nu există, n-are nume! Sunt patru litere ale alfabetului!”

Video&Foto Un fotbalist de la CFR a intrat pe internet și l-a înjurat pe David Miculescu! Cei de la FCSB s-au răzbunat în autocar

Citeşte şi

”E cel mai bun atacant român”. Mihai Stoica nu s-a ferit de cuvinte, după titlul câștigat de FCSB

Replica surprinzătoare a lui Ioan Varga pentru Gigi Becali, după ce FCSB a câștigat titlul

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a dezvăluit ce mesaj a primit de la Dan Șucu și ce a făcut Cristi Borcea, după ce FCSB a luat titlul! citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”