Gigi Becali şi Cristian Borcea, în 2011 / Foto: Sport Pictures

Cristi Borcea a identificat cele două mari probleme ale lui Dinamo și a ajuns la o concluzie clară

articol scris de Digi Sport
18.04.2021, 17:51
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Cristi Borcea (51 de ani), fostul finanțator al lui Dinamo, a analizat situația dificilă a clubului din "Ștefan cel Mare", care luptă în acest sezon pentru evitarea retrogradării.

Cristi Borcea a identificat cele două mari probleme ale lui Dinamo și a ajuns la o concluzie clară

Omul de afaceri, care a spus în trecut că nu are de gând să mai revină la echipă, a identificat două mari probleme la Dinamo: bugetul redus și lipsa unui stadion modern, așa cum vor avea rivalele Steaua și Rapid.

Borcea, care s-a retras în 2012 din fotbal, a vorbit și despre problemele cu somnul cu care se confruntă. El a spus că ia pastile "de când am pierdut campionatul ăla cu Urziceni", în 2009, iar specialiștii care l-au văzut în străinătate nu l-au ajutat.

"Am ieşit în 2012, după ce a câştigat Cupa. Când terminam pe locul al doilea, aveam probleme cu suporteri - îmi scriau pe gard... Îi înţeleg, că eu am provenit din galerie de la Dinamo. În momentul de faţă, Dinamo trece printr-o criză - eu am trăit-o cu nea Cornel (n.r - Dinu), în 1995.

Am mai declarat-o: fără un stadion... s-a făcut stadionul Rapid, s-a făcut stadionul Steaua... Dinamo e ţinută la aparate de suporteri, de cotizaţiile suporterilor. Trăieşte din cotizaţiile suporterilor. Noi am continuat tradiţia. Între timp, am schimbat jucătorii - i-am plătit cu 400.000-500.000 şi cu 800.000 pe an. Dacă îi dai acum unuia 2.000 sau 3.000, de 2.000 îţi joacă. Depinde de buget. Totul se învârte în jurul caşcavalului", a spus Borcea, la Prima TV, citat de news.ro.

Cristi Borcea nu vrea să revină la Dinamo

„Am spus tot timpul și nu are rost să intrăm în detalii că nu m-a interesat niciodată și nu mă interesează să vin. În situația în care e acum, nu aș fi dat nici măcar 100.000 de euro. Nu are nici stadion. Eu sunt direct! Ca dinamovist susțin proiectul suporterilor.

Mă bucur că fac demersuri pentru rezolvarea stadionului. Și dacă aș fi avut 100 de milioane în cont nu m-aș fi băgat la Dinamo. Eu nu vin la Dinamo ca să mă bat pentru play-out. Pe vremea mea, Dinamo avea echipă și obținea trofee.

Nu mi-ar fi convenit să arunc 10 milioane pe fereastră aiurea. Patrick poate să se bage, dar în momentul în care va fi stadionul. Până nu-și va recăpăta Dinamo identitatea, nu poate fi vorba de nicio implicare. Toți dinamoviștii trebuie să fie alături de acești suporteri și de acești investitori spanioli.

Trebuie să ne bucure, dacă nu erau ei, Dinamo, de doi ani de zile de când a anunțat Negoiță că îl dă pe un leu e în moarte clinică! Trebuie să le fim recunoscători”, declara Borcea, în august 2020, la Digi Sport Special.

Etichete: liga 1 , dinamo , cristi borcea , ddb


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Video FCSB este noua campioană a României! Titlul, asigurat matematic după 2-1 cu Farul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Adrian Mutu, fără milă după ce a fost făcut ”praf” de fostul lui jucător: ”Mi-ar fi rușine! Are probleme, divorțează”

Gigi Becali l-a dat afară după doar 416 minute jucate, iar acum e campion. Poate da peste FCSB în UCL

Video Cea mai în formă jucătoare din lume, un car de nervi în meciul cu Jaqueline Cristian: ”Vino aici! Mai mult respect”

”Am avut un secret!”. MM Stoica a dezvăluit totul, după ce FCSB a câștigat titlul

Citeşte şi

”Spuneați că UTA e prima echipă retrogradată”. Mircea Rednic, savuros la flash-interviu: i-a pus gând rău lui Dinamo!

Dinamo e amenințată cu retrogradarea, iar Zeljko Kopic e resemnat: ”Ar fi un miracol să ne salvăm!”

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a anunțat primul transfer al verii pentru Champions League! Semnează cu FCSB: ”Am vorbit cu el” citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”