”Dacă-l aducem, lotul este perfect!” Ultimul transfer al CFR-ului și mesaj pentru cei de la FCSB

18.07.2018, 20:15
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Noul sezon al Ligii 1 este foarte aproape de start, astfel că oficialii celor mai importante grupări din campionat se laudă acum cu transferurile pe care le-au realizat până acum în acest mercato. Iuliu Mureșan, președintele celor de la CFR Cluj, spune că gruparea campioană s-a întărit și că va arata mult mai bine acum că a fost cooptat și Edi Iordănescu în staff-ul tehnic.

”Sunt foarte multe meciuri, se joacă la trei zile și trebuie să avem dubluri de aceeași valoare pe toate posturile. În atac i-am adus pe De Luca și pe Tambe, la mijloc pe Males, l-am readus pe Manea și am mai adus un fundaș maghiar care va fi foarte util.

Și, probabil, că vom mai face un transfer. Este vorba despre un fundaș central. Lotul este mai bun că anul trecut și Edi Iordănescu este un antrenor foarte bun. M-am convins foarte rapid de acest lucru. Ne axăm mai mult pe posesie acum. Dacă mai aducem un fundaș central, lotul este perfect", a spus Mureșan, în cadrul unei conferințe de presă. 

În prima etapă a sezonului 2018-2019 din Liga 1, CFR Cluj joacă pe terenul din Gruia contra celor de la FC Botoșani. Meciul se dispută vineri, 20 iulie, de la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1 și LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.

De cealaltă parte, Gigi Becali spune că nu mai vrea să fie vanitos și că va lăsa echipa să arate de acum înainte dacă are valoare sau nu pentru a fi iar campioană. În schimb, finanțatorul nu s-a putut abține și a divulgat din secretele lui Nicolae Dică (38 de ani), legate de viitoarea față a FCSB.

”Dacă jucăm in 4-3-3, nu că i-am cerut explicații, pe cuvânt, dar am vorbit cu Dică și mi-a spus că acolo, la mijloc, are nevoie de un fotbalist agresiv precum Pintilii și că Nedelcu va evolua ca fundaș central. El mi-a mai zis că Qaka nu se acomodează ca inter și că se integrează ca înlocuitor al lui Pintilii. A mai spus că cel mai bun inter la ora asta, cel mai tare, e Ovidiu Popescu, cel mai bun mijlocaș.

Acum, se pune problema cine va fi al treilea mijlocaș din linia celor trei din fața fundașilor. Ori Moruțan, ori Teixeira! Dacă vrem mai multă experiență, dar vrem să jucăm și cu Florinel Coman în față, atunci îl vom folosi pe Teixeira. Dacă vom juca fără Coman, atunci Teixeira este mai eficient ca atacant stânga și la mijloc va intra Moruțan, ca inter dreapta. În aceste condiții, Ovidiu Popescu va fi inter stânga. Eu v-am spus acum tot secretul echipei. Asta e tot ce mi-a spus Dică!”, a spus Becali, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Fotbal Club”, de la Digi Sport 1.

În prima etapă a sezonului 2018-2019 din Liga 1, FCSB joacă pe terenul Astrei Giurgiu. Astra - FCSB se dispută sâmbătă, 21 iulie, la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1 și LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.

PROGRAMUL COMPLET AL TURULUI SEZONULUI 2018-2019 ÎN LIGA 1

Etichete: cfr cluj , transferuri cfr cluj , fcsb , televizari etapa 1 , meciuri cfr cluj


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Nemaiîntâlnit în SuperLigă: 1.000.000 € dacă merge cu FCSB în Champions League! Anunțul lui Gigi Becali

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Rangers i-a decis soarta lui Ianis Hagi! Informația venită din Scoția: ”Legăturile sunt arse”

OUT pentru restul sezonului! Lovitura primită de Dinamo cu două etape înainte de finalul campionatului

După ce a promovat cu Parma în Serie A, Dennis Man a spus care este obiectivul lui

Simona Halep și-a dat acordul și a reacționat: mesajul româncei

Citeşte şi

Motivul pentru care Dan Petrescu a revenit la CFR Cluj: ”Aș fi vrut o pauză mai lungă”

Fotbalistul dorit de Gigi Becali ar fi perfect pentru FCSB: ”E top! Își poate arăta calitățile mai bine acolo”

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Mihai Mărgineanu a rămas șocat de ce a văzut în Vama Veche: "Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?" citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”