Dan Nistor se bucura dupa un gol / Foto: Sport Pictures

Dan Nistor a explicat de ce își celebrează golurile cu un salut: ”Îmi umple inima de bucurie de fiecare dată”

articol scris de Digi Sport
17.03.2021, 17:56
  • SuperLiga: Hermannstadt - Poli Iași, luni, 15:00, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, luni, 21:00, DGS 1

Dan Nistor (32 de ani) a înscris primul său gol în acest sezon pentru Universitatea Craiova, în meciul cu UTA, încheiat cu scorul de 2-0.

Mijlocașul oltenilor a explicat gestul său de după marcarea golurilor. ”Salutul” lui Nistor este inspirat de la fiul său, spune chiar mijlocașul oltenilor.

Dan Nistor: ”E practic salutul nostru”

„Jucându-mă des cu fiu-meu prin casă, tot zice că el e căpitanul și face salutul acesta al militarilor. Dimineața, la prânz, seara, practic de fiecare dată când mă vede. Și eu, la rândul meu, de fiecare dată când marchez mă duc către camera televiziunilor de pe marginea terenului și imit fix aceeași mișcare pe care o face și el în acel moment din fața televizorului.

E practic salutul nostru și îmi umple inima de bucurie de fiecare dată”, a spus Nistor, potrivit paginii oficiale de Facebook a Craiovei.

Dan Nistor, despre schimbarea adusă de Marinos Ouzounidis

Mijlocașul formației din Bănie a transmis că, odată cu venirea lui Marinos Ouzounidis, apărarea a cunoscut o creștere evidentă. De asemenea, Dan Nistor a prefațat și lupta la titlu, care se va da în trei, între FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova.

”Mă bucur că n-am primit gol, se vede că lucrăm defensiv, lucrăm bine. Avem acum două finale, cu FCSB și CFR Cluj, apoi play-off-ul, unde va fi care pe care”, a declarat Dan Nistor.

VIDEO cu rezumatul partidei Universitatea Craiova - UTA Arad 2-0

Etichete: universitatea craiova , dan nistor , universitatea craiova - uta arad


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O regină a frumuseții din Ecuador a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram unde se află și nu a mai scăpat cu viață

O fostă concurentă la Miss Ecuador, Landy Parraga Goyburo a fost împușcată mortal în restaurantul unde lua masa, după o postare în care anunța unde era. Numele ei fusese legat de un traficant de droguri care fusese ucis în închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

O actriță celebră din SUA a văzut un român și a izbucnit imediat în râs. Ce a urmat

A văzut cum a apărut în public la Miami și a întrebat-o direct: ”Ești bolnavă?”. Răspunsul dat imediat de model

OUT de la FCSB, după șapte ani! ”Roș-albaștrii” îi caută deja înlocuitor

Foto Dan Petrescu a reînceput treaba la CFR Cluj, soția, Adriana, a plecat la mii de kilometri. Cine a însoțit-o

Exclusiv ”Dacă-l luați pe Prunea, v-am distrus!”. Răsturnare de situație! ”Petrescu m-a vrut și înaintea lui Balaj”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Răsturnare de situație la CFR Cluj! Ioan Varga a făcut anunțul: "Rămâne la noi!"

Dan Petrescu nu s-a abținut și a făcut gluma serii, după ce a revenit cu succes la CFR

45.000€ pe lună! A cerut cel mai mare salariu din SuperLigă ca să se transfere la FCSB

I-a transmis mesajul lui Edi Iordănescu, imediat după CFR - Rapid: ”Aștept să mă cheme!”

Citeşte şi

Costel Gâlcă a făcut toate calculele înaintea derby-ului cu FCSB. De ce este cel mai greu meci al oltenilor

Victor Pițurcă, verdict crunt despre noua vedetă a Universității Craiova: ”Nu se ocupă doar de fotbal”

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWAnne Hathaway, superbă în roșu, într-o rochie fără bretele, cu crăpătură lungă pe picior. E trecută de 40 de ani, dar e neschimbată de două decenii

Fotbalistul dorit de Gică Hagi într-un transfer cu schimb de jucători între el și Gigi Becali a luat decizia! citeşte ştirea pe Prosport.ro

Milionarul Arpad Paszkany, cadou de Paște de peste 100.000 de euro pentru noua iubită: ”A venit iepurașul” FOTO citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”