Deian Sorescu a dedicat golul Cosminei Nistor, soţia colegului său d ela Dinamo / Foto: Sport Pictures

Deian Sorescu i-a dedicat golul soţiei lui Dan Nistor. De ce i-a mulţumit căpitanul lui Dinamo

19.10.2019, 12:59
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Prestaţia "câinilor roşii" la meciul Dinamo - Gaz Metan 2-0 a fost una dintre cele mai bune din actualul sezon, iar Dan Nistor, 31 de ani, a fost printre cei mai buni jucători ai bucureştenilor. Totuşi, el nu a reuşit să marcheze, după ce la unul dintre şuturile sale pe poartă, Marius Constantin a scos aproape de pe linia porţii! Pasa era chiar de la Sorescu.

La final, Nistor a făcul mai multe declaraţii savuroase despre cei îi place cel mai mult să mănânce, dar şi cum consideră apariţia chipului său pe autocarul lui Dinamo.

Ar fi vrut să înscrie mai mult ca oricând pentru că pregătise un mesaj special pentru soţia sa, Cosmina, care azi îşi sărbătoreşte ziua de naştere. A f[cut-o însă Deian Sorescu, bunul său prieten, şi a arătat el camerelor de luat vederi tricoul pe care scria "La mulţi ani!"

Dan Nistor i-a mulţumit lui Deian Sorescu pentru mesajul adresat soţiei sale

Mă bucur foarte mult pentru el (n.r. Deian Sorescu) doarece ne-a lipsit în derby (n.r FCSB - Dinamo 2-2). A dat gol și pasă de gol. Din punctul meu de vedere, a fost omul meciului. Îi mulțumesc că și-a dedicat golul soției mele, eu nu am putut, că nu am marcat", a afirmat Dan Nistor la finalul meciului.

Video cu mingea salvată de Marius Constantin după şutul lui Nistor la meciul Dinamo - Gaz Metan 2-0

Etichete: dan nistor , video dinamo gaz metan , deian sorescu , cosmina nistor


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Această femeie se plânge pe TikTok că nu se poate angaja. Milioane de oameni s-au uitat la clip și i-au spus care-i motivul

Ash Putnam a povestit într-un clip postat pe TikTok că a fost supărată și frustrată după ce un lanț de magazine de îmbrăcăminte nu a angajat-o, presupunând că din cauza tatuajelor pe care le are.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv 200 de minute! Atât a jucat la FCSB, iar Gigi Becali a luat decizia: ”Nici nu l-am văzut”

Record! 500.000 de cereri de bilete au fost făcute pentru un singur meci de Champions League

Foto Octavian Popescu a sărbătorit pe teren alături de persoana acuzată că-l distruge. Ce spunea Becali în urmă cu câteva luni

Boloni trimite ”săgeți” către PSG după titlul cucerit de parizieni: ”E a doua oară când se întâmplă asta!”

Citeşte şi

Gaziantep a condus-o cu 2-0 pe Trabzonspor, după golurile lui Sorescu și Drăguș, și nimeni nu se aștepta la ce a urmat

”Trăsnit!”. Nistor a dat declarația serii și l-a ”taxat” pe Bauza, după momentul controversat din FCU Craiova - ”U” Cluj

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Tunelurile și catacombele secrete de sub România: Există peste 500 de astfel de structuri, iar Ceaușescu voia să circule cu mașina pe sub București citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”