Devis Mangia, fostul antrenor al Universității Craiova

Devis Mangia a făcut pace cu fanii Craiovei: "Am exagerat, am vrut să apăr jucătorii!"

08.03.2019, 14:21
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Universitatea Craiova debutează în play-off-ul Ligii 1 duminică, de la ora 20:30, în direct pe Digi Sport 1, cu Astra Giurgiu. Antrenorul oltenilor, Devis Mangia, a declarat, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa va lupta în acest sezon atât pentru câştigarea Cupei României cât şi pentru titlu.

“Tot timpul am zis vorbim după sezonul regulat. Cred că aşa va fi, luptăm la titlu. Cred în numărul 28. Pentru mine sunt două obiective deschise, unul este clar deschis, este 50-50, altul trebuie să recuperăm puţin distanţa dar cred că putem face.

Noi vrem să luptăm din acest an şi pentru viitor. De acum trebuie să avem această mentalitate. Tot timpul va fi o echipă care să poată lupta pentru campionat. Ne batem pentru Cupă şi campionat şi pentru a programa viitorul”, a spus Mangia.

În privința meciului cu Astra, antrenorul italian a afirmat că trebuie schimbat ceva pentru a nu se repeat greşelile din confruntarea de luni cu echipa giurgiuveană, pierdută cu 1-2, în ultima etapă a sezonului regulat. “Trebuie să schimbăm ceva, probabil am făcut ceva greşeli cu Astra. Cu Astra este primul meci de play-off. Vrem să câştigăm meciul. Este clar. Sunt sigur că va fi atmosfera foarte bună”.

Devis Mangia, mesaj pentru fanii Craiovei

Devis Mangia susține că nu are probleme cu suporterii şi dacă a exagerat vreodată, a făcut-o pentru a-şi apăra jucătorii. “Am exagerat, dar pentru că am vrut să apăr jucătorii mei. Eu nu am nimic cu suporterii, le-am mulţumit de fiecare dată. Această echipă e cea mai iubită din România”.

Antrenorul Devis Mangia s-a enervat după ce a văzut că Nuno Rocha a devenit ținta ironiilor suporterilor și a fost fluierat. Italianul a spus că nu e normal ce s-a întâmplat și a spus că meritele sale și ale jucătorilor trebuie mai mult apreciate.

Mangia a spus că nu va mai vorbi despre arbitraje. “Nu răspund la întrebări despre arbitri. În acest an am început să vorbesc despre arbitri pentru că toată lumea face aşa, dar nu îmi este caracteristic şi nu vreau să vorbesc niciodată despre arbitri”, a afirmat el.

Universitatea Craiova - Astra Giurgiu e duminică, de la ora 20:30, în direct pe Digi Sport 1. Fazele VIDEO sunt în timp real pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.

Etichete: devis mangia


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Napoli, gata să plătească 10.000.000€ pentru un fotbalist din SuperLiga

Exclusiv Dani Coman a ales antrenorul ideal pentru Rapid: ”Cel mai îndreptățit să vină”

A semnat până în 2027 cu Real Madrid, dar poate pleca la vară: i-a fost stabilit deja prețul

Video Exclusiv A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte la CFR Cluj

Citeşte şi

"Gata, totul are o limită!" Becali scoate artileria grea: "Ştiţi ce făcea Anamaria prin cantonamente? Se văitau nevestele fotbaliştilor"

Jigniri fără precedent şi ameninţări după ce Gigi Becali a dezvăluit "ce făcea Anamaria Prodan prin cantonamente"

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”