Dică vorbește de titlu, jucătorii par resemnați! ”Doar cu mult noroc mai luăm campionatul!”
19.05.2018, 16:03Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Nicolae Dică (38 de ani) nu a renunțat la ideeea că FCSB poate câștiga titlul, dar rămâne de văzut dacă va reuși să-i motiveze pe jucători, așa cum a făcut-o în deplasarea de la Craiova. Florin Tănase (23 de ani), căpitanul roș-albaștrilor, a spus că echipa sa mai poate deveni campioană doar cu mult noroc și a precizat ce trebuie schimbat urgent, pentru ca situația de acum să nu se mai repete.
”Nu mai suntem la mâna noastră și este normal să ne gândim că doar cu mult noroc mai putem câștiga campionatul. Dar, la anul, nu trebuie să mai facem greșelile pe care le-am comis anul acesta, începând de la schimbarea atitudinii. Cred că aici a fost problema. În plus, trebuie să ne calificăm în cupele europene”, a spus Tănase.
Mijlocașul vicecampioanei este convins că Viitorul va merge la Cluj doar pentru victorie și spune că nu contează banii înaintea unui astfel de meci.
”N-am mai vorbit cu foștii mei colegi de la Viitorul, mai ales acum în aceste zile, dar am mare încredere, în primul rând, în domnul Hagi. Știu cum îi motivează la fiecare meci, cum își dorește să câștige, așa că sunt convins că și acum vor merge în Gruia doar pentru victorie.
Cât despre o eventuală primă pe care cei de la Astra o au promisă, vă spun sincer că nu ne pune pe gânduri. Pentru că și noi am avut promiși 150.000 de euro cu Sporting, dar nu am reușit să batem”, a mai spus Tănase.
”Trebuie să fim pregătiți pentru acest joc, sunt sigur că ne așteaptă un meci foarte greu. Atât timp cât avem șanse trebuie să credem în ele, trebuie să tratăm meciul cu Astra cu atitudinea corespunzătoare de la început până la sfârșit. Am crezut că putem câștiga la Craiova și am reușit acest lucru. Credem în continuare în titlu, chiar dacă șansele sunt mici. Noi trebuie să ne câștigăm meciul nostru”, a fost și reacția lui Dică.
Înaintea ultimei runde a play-off-ului Ligii 1, CFR Cluj este lider în clasament, cu 47 de puncte, cu unul mai mult decât a doua clasată FCSB.
Anul trecut, LPF a avut pregătite 3 trofee, 3 rânduri de tricouri și 3 de medalii, pentru că în ultima etapă ar fi putut câștiga titlul Viitorul, FCSB și Dinamo. În cele din urmă, l-a cucerit echipa lui Hagi, și trofeul a fost decernat de primarul Constanței, Decebal Făgădău, alături de vicepreşedintele LPF, Robert Pongracz, şi directorul de imagine şi comunicare al forului, Marius Mitran.
Programul etapei a 10-a din play-off-ul Ligii 1
Duminică, 20 mai, ora 20:45:
FCSB - Astra, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1
CFR - Viitorul, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2
CSM Poli Iași - CS Universitatea Craiova, ÎN DIRECT pe Digi Sport 3
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții