Cornel Dinu critică fanii din PCH

Exclusiv Dinu face praf proiectul "Doar Dinamo Bucureşti": "Vor să căpuşeze, să mai strângă nişte bani"

22.05.2018, 11:06
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Cornel Dinu a făcut praf proiectul "Doar Dinamo Bucureşti", prin care fanii din PCH doresc să achiziţioneze în timp cât mai multe acţiuni în cadrul clubului. "Procurorul" a precizat şi că alternativa "Dinamovişti pentru Dinamo", pe care o sprijină, a deranjat.

"Pe hârtie, toate arată bine. Când ne apucăm e mai greu. A apărut şi acest "Doar Dinamo Bucureşti". E o formă exagerată de apreciere, ca să nu spun mai rău. Nu există "Doar dinamo Bucureşti", există Steaua Bucureşti, Universitatea Craiova, Cluj. Se putea spune "Suntem Dinamo Bucureşti". Nu mai dau idei, pentru că sunt puţine la băieţii de acolo.

Au transformat Peluza Cătălin Hîldan în business. Lui Vaişcovici şi lui Cristian Hîldan să le dea Dumnezeu sănătate. E bine că nu mai apar Tararache şi Elias în faţă, dar ei sunt în spate şi pericolul rămâne acelaşi. Scindarea era de mult timp făcută între ei.

Proiectul e făcut după un proiect european. Fotbalul moare încet, dar sigur. Mercenari nu mai sunt ca să salveze echipe, pentru că i-am băgat în puşcărie. "Dinamovişti pentru Dinamo" a deranjat. Ei vor să strângă nişte bani, să căpuşeze. Vor să mai dea o palmă la un cameraman, să stea la căldurică", a spus Dinu, în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal.

"Am venit cu sufletul deschis să ajutăm Dinamo. Pentru că în momentul acesta Dinamo are nevoie de ajutorul suporterilor mai mult ca oricând. Eu mă simt onorat să fiu azi aici în calitate de membru al board-ului DDB. Este un proiect la care lucrăm de doi ani şi la care am colaborat cu parteneri din Anglia, şi mă refer la Supporters Direct Europe (n.r. - organizaţia suporterilor din Europa afiliată UEFA). Reprezentanţii Supporters Direct ne-au transmis că ne vor susţine cu toată expertiza şi logistica de care dispun în implementarea acestui proiect socios la Dinamo. Sperăm ca acest proiect să aibă succes", a spus Cristian Hîldan, antrenor al echipei de rugby CS Dinamo şi reprezentant al suporterilor în Consiliul de Administraţie al FC Dinamo.

Detaliile privind cotizaţiile şi modul în care fanii pot deveni socios vor fi anunţate după 29 mai. "Pe 29 mai, la Opera Naţională din Bucureşti va fi un spectacol în cadrul căreia va fi lansarea proiectului DDB. După 29 mai se vor comunica toate datele legate de cifre, de cotizaţii şi de paşii care urmează în acest proiect", a mai spus Cristian Hîldan.

La sfârşitul lunii aprilie, conducerea clubului FC Dinamo a anunţat că a cooptat în rândul acţionarilor Asociaţia Suporterilor "Peluza Cătălin Hîldan". În urma acestei decizi fanii vor avea un reprezentant în Consiliul de Administraţie al grupării bucureştene în persoana lui Cristian Hîldan, fratele fostului căpitan al lui Dinamo, Cătălin Hîldan, decedat pe 5 octombrie 2000.

Etichete: dinamo , fani dinamo , cornel dinu , dinu dinamo , doar dinamo bucuresti , dinamovisti pentru dinamo


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte la CFR Cluj

”De ce FCSB?”. Marius Ștefănescu, enigmatic: ”Ce să fac, să mă pun rău cu patronul?”

La șase zile după ce a câștigat titlul, Darius Olaru a spus de la cine a primit cel mai emoționant mesaj

Ce concluzie a tras Gică Hagi, după 1-4 cu Sepsi: ”Gol pe centru ca la copii”. Precizarea făcută de ”Rege”

Citeşte şi

OUT pentru restul sezonului! Lovitura primită de Dinamo cu două etape înainte de finalul campionatului

Dennis Politic a vorbit despre tensiunile de la Dinamo: ”Am avut o întâlnire toți”

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”