Duckadam mesaj tulburător: "Veţi rămâne o RUŞINE a istoriei!"

07.05.2018, 11:49
  • Baraj SuperLigă: Csikszereda - Dinamo, luni, 20:00, DGS 1

  • Media: Fotbal Club, luni, 22:00, DGS 1

În ziua în care se împlinesc 32 de ani de când Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni, "Eroul de la Sevilla", Helmuth Duckadam, a lansat un atac extrem de dur al adresa Ministerului Apărării Naţionale şi a lui Florin Talpan. Acesta din urmă este considerat principalul vinovat pentru faptul că "suntem dezbinaţi", referindu-se la generaţia care a adus fotbalului românesc cel mai important trofeu la nivel de club.

"Acum 32 de ani, eram fericit. Azi, din păcate, sunt supărat şi dezamăgit. Pentru nişte orgolii personale şi ale unui om frustrat, azi suntem dezbinaţi.

Peste două zile, CSA va cere 37 de milioane de euro pentru performanţele obţinute de sportivii militari de-a lungul istoriei.

Am contribuit şi eu, cu o mică părticică, la aceaste performanţe: două titluri de Campion al României, Cupa României, câştigarea CCE. Cum am fost răsplătit de Armata Română: după două săptămâni de la câştigarea CCE, am fost interzis în Complexul Ghencea, deoarece nu am vrut să particip la un meci aranjat la Craiova, şi ameninţat cu Tribunalul Militar. După operaţia din 1986, nemaifiind de folos, am fost dat afară din Armată.

Am şi eu câteva întrebări pentru cei care au condus Armata Română, miniştri, generali şi, nu în ultimul rând, pentru dl. Talpan: unde aţi fost în perioada 1986-1994, când am fost obligat să cresc câini de rasă, pentru a-mi putea întreţine familia? Unde aţi fost între anii 1994-2001, când am fost nevoit să apelez la Ministerul de Interne, pentru a obţine un loc de muncă? Dar între 2001-2018?

Aveţi tupeul să cereţi o sumă uriaşă în numele multor sportivi de care v-aţi bătut joc de-a lungul anilor.
În ultimii 32 de ani, am trecut prin 5 operaţii grele, dar nu v-am cerut niciodată nimic, aşteptam poate doar un telefon, pe care nu l-am primit niciodată.

Poate veţi reuşi să distrugeţi această echipă de fotbal, dar nu veţi reuşi să ne luaţi amintirile frumoase!

Iar voi, cu siguranţă, veţi rămâne o RUŞINE a istoriei!", a scris Duckadam, pe pagina sa de Facebook.

Istoricul conflictului

Războiul dintre FCSB și Armată a început în anul 2015, când clubul patronat de Becali a pierdut marca Steaua Bucureşti, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins contestaţia în anulare formulată de club la decizia din 3 decembrie prin care i-a fost anulată marca. ICCJ a anulat, pe 3 decembrie, marca Steaua Bucureşti înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA.

FCSB a fost acţionată în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga I. Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv.

Ulterior au existat mai multe runde de negocieri între cele două părți, pentru ca Becali să poată folosi în continuare numele de Steaua, dar nu s-a ajuns la nicun consens.

În vara lui 2017, CSA a reînființat secția de fotbal a clubului, iar echipa coordonată în acest moment de Marius Lăcătuș, Ștefan Iovan și Ion Ion evoluează în liga a patra și este susținută de suporterii de la Peluza Sud Steaua.

Etichete: steaua , csa steaua , helmuth duckadam , duckadam , sevilla 1986 , fcsb , florin talpan , talpan , cupa campionilor steaua


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cum ne „avertizează” coșmarurile că am putea fi bolnavi. Experții au dezvăluit ce înseamnă când visăm urât

Coșmarurile și „daymares”, halucinații asemănătoare viselor, care apar atunci când suntem treji, pot fi semne mai puțin cunoscute ale apariției lupusului și ale altor boli autoimune, cum ar fi artrita reumatoidă, potrivit unui nou studiu, citat de CNN.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv ”Am rămas trăsnit. Cum să vii așa?”. Apariția de la dineul ”Generației de Aur” care a stârnit indignare în direct la TV

Foto ”Generația de Aur” - Legendele Lumii 3-2. Spectacol total pe Arena Națională! ”Remontada” reușită de gloriile României

Foto Stadion de 12.000.000€ într-un sat de 2.000 de locuitori din România

Ilie Dumitrescu a decretat după meciul de retragere al ”Generației de Aur”: ”Cel mai bun din istoria fotbalului”

Jose Mourinho a văzut ce a făcut Cristi Borcea la dineul ”Generației de Aur”, s-a dus la el și i-a spus câteva cuvinte

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text Universitatea Craiova - ”U” Cluj 0-0, ACUM pe Digi Sport 1. Duel pentru preliminariile Conference League

Corvinul, la un fir de ață să fie cap de serie în Europa League! Toți posibilii adversari din turul 1 preliminar

Au bătut palma! Ianis Zicu urmează să semneze contractul

Racția spaniolilor, după ce Ianis Hagi a jucat ultimul meci pentru Alaves: ”Prea discret”

Citeşte şi

Oficial Primul transfer realizat de FCSB: ”Clubul nostru îi urează bun venit”

Dennis Man îi dă speranțe lui Gigi Becali, după ce FCSB a câștigat titlul și va juca în preliminariile Champions League

PEROZKendall Jenner, seducătoare într-un costum de baie îndrăzneț. Imaginile de la piscină au făcut furori pe rețelele de socializare

FILM NOWDemi Moore, zeiță în alb, într-o rochie cu decolteu amețitor. La 61 de ani atrage toate privirile oriunde ar fi

Cazul Mitriță ia o nouă turnură! FRF intervine dur după mesajul Universității Craiova despre selecția lui Edi Iordănescu citeşte ştirea pe Prosport.ro

Dănuț Lupu, mâhnit pentru că nu a fost chemat la meciul Generației de Aur: "Știi care e problema lor?" citeşte ştirea pe ziare.com

Prodan, o moarte misterioasă care îndurerat Generația de Aur: se uita la televizor, s-a enervat și a făcut infarct citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Claudia Pavel a început o viață nouă în Miami: "Lucrez, intervievez cei mai mari artiști". S-a împăcat și cu tatăl fiului ei

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Claudia Pavel a început o viață nouă în Miami: "Lucrez, intervievez cei mai mari artiști". S-a împăcat și cu tatăl fiului ei

Digi World

Cât de nocive sunt pentru sănătate uscătoarele de rufe pe care le avem acasă. Avertismentul lansat de oamenii de știință

Digi Animal World

Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de neajutorată”