Gheorghe Hagi / Foto: Sport Pictures

După 17 ani, Marian Iancu a dezvăluit de ce a plecat Gică Hagi de la Poli Timișoara: "Discuțiile au fost clare"

articol scris de Digi Sport
04.11.2023, 11:52
  • Premier League: Tottenham - Burnley, sâmbătă, 17:00, DGS 1

  • SuperLiga: FCSB - CFR Cluj, sâmbătă, 20:00, DGS 1

În luna noiembrie a anului 2005, Gică Hagi (58 de ani) era numit ca antrenor al Politehnicii Timișoara, după jumătate de an în care se aflase liber de contract, după despărțirea de Galatararay. 

Marian Iancu, despre plecarea lui Gică Hagi de la Poli Timișoara: "Nu avea echipa, n-avea jucătorii necesari"

Gică Hagi avea să stea pe banca Timișoarei până la finalul lunii mai a anului 2006, atunci când bănățenii au încheiat pe locul 8 în clasament. Acum, la mai bine de 17 ani distanță de la acel eveniment, Marian Iancu a vorbit deschis despre mandatul Regelui pe Bega și a explicat de ce nu s-a impus tehnicianul.

  • 16 meciuri a stat Hagi pe banca Timișoarei, timp în care a obținut 5 victorii, 4 remize și 7 eșecuri

"Hagi nu avea echipa, n-avea jucătorii necesari, compatibili cu modul lui de a vedea fotbalul. Venea din altă lume, le cerea jucătorilor să ajungă să atingă nivelul lui. Poate nu tehnic, dar fizic, de implicare, de gândire a fotbalului.

Era imposibil, Hagi este unul. Dobrin, Balaci, Lupu, sunt jucători de mare calitate care apar foarte greu. Cu atât mai greu vor apărea de acum încolo. Nu aveam posibilitatea, era timpul mult prea scurt ca să-i pot construi o echipă.

Gică Hagi este și astăzi un antrenor fantastic, cu un singur amendament sau o singură condiție majoră: șeful lui să fie Gică Hagi. Nu știu dacă va mai avea performanțele pe care le-a avut cu Academia și cu Farul de Hagi și în condițiile în care va antrena o altă echipă, cu un alt conducător.

De exemplu, după câștigarea campionatului și rezultatele care au urmat – cele din campionat și cupele europene – el era demis dacă avea un șef.

Nu-l dădeam afară, nu poți să-l dai afară pe Hagi, dar dacă eram șeful lui ne înțelegeam să plece. Nu poți să-l demiți pe Gică Hagi, n-ai cum. Nu te lasă lumea. Dacă cunoști fotbal, nu poți, dar discuțiile au fost clare: nu ai ce-ți trebuie, tu ceri altceva, echipa azi nu poate să-ți dea lucrul ăsta, era o ruptură între el și echipă și atunci a preferat să plece”, a spus Marian Iancu, potrivit Playsport.

Etichete: gica hagi , poli timisoara , marian iancu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia până în 2027

Un oraș liniștit de coastă din statul indian Gujarat a atras mai multă atenție în luna martie decât Davos și Coachella. Miliardari și vedete din toată lumea au zburat la Jamnagar, depășind capacitatea micuțului aeroport cu avioanele lor private și zborurile charter. Cu toții au venit să petreacă împreună cu cel mai bogat om din Asia, Mukesh Ambani, unul dintre cei trei bărbați care joacă un rol fundamental în procesul de transformare a Indiei într-o superputere economică, potrivit CNN.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Video Ianis Hagi a jucat cu locul 2 din Spania, după 5 meciuri la rând pe bancă, și a fost decisiv! Nota primită

Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana

Video Viral instant! Ce a pățit Andreea Bălan la un concert: ”Dezastru!”. Reacția artistei, ”de milioane”

Oficial OUT de la Bayern! Vândut la doar două zile după eliminarea din Champions League

Pică recordul! Nebunie pe piața transferurilor: clauza de 127.000.000€, gata să fie achitată!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

”E petardă!”. A fost făcut ”praf”, chiar înainte să ridice titlul de campion cu FCSB

Valentin Mihăilă: ”Ne-am despărțit, câinele a rămas!”. S-a afișat deja cu noua iubită

Cei i-au reproșat spaniolii lui Ianis Hagi, după ce a fost decisiv în Alaves - Girona 2-2

Surprinzător! Ce mesaj i-a transmis pe prima pagină L'Equipe lui Kylian Mbappe, după ce și-a anunțat plecarea de la PSG

Citeşte şi

Exclusiv A găsit antrenorul ideal pentru Rapid în SuperLigă: ”Astăzi m-aș duce și l-aș aduce”

Exclusiv A intrat în direct și i-a ”desființat” pe șefii de la Rapid: ”La fel de vinovat ca Niculae! Să dispară!”

PEROZFiica lui Ion Țiriac, vacanță în Namibia cu nepotul cel mare, Alexander. Distracție la proprietatea de milioane a fostului tenismen

FILM NOWElizabeth Hurley, fabuloasă în prag de 59 de ani, într-o rochie decupată în zona bustului. Și crăpătura de pe picior a fost de mare efect

Variantă neverosimilă pentru Rapid! Dan Șucu încearcă să îl aducă pe fostul manager de la West Ham și Newcastle citeşte ştirea pe Prosport.ro

Reacția lui Djokovic după ce a fost lovit în cap la Roma. Autorul a fost identificat VIDEO citeşte ştirea pe ziare.com

Până la 10 ani fără permis și, în situații extreme, închisoare pe viață. Singurele măsuri care ar putea face ordine printre șoferii români citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Are 53 de ani, dar ar putea fi confundată cu o tânără de 30. Loredana Groza, zeiță într-o fustă scurtă și corset: „Cea mai frumoasă!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Are 53 de ani, dar ar putea fi confundată cu o tânără de 30. Loredana Groza, zeiță într-o fustă scurtă și corset: „Cea mai frumoasă!”

Digi World

Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a dezvolta cancer

Digi Animal World

Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit virale