Exclusiv Explicația venită azi! Ce s-a întâmplat de fapt cu Alexandru Ioniță

16.03.2018, 13:08
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Alexandru Ioniță a fost trimis de Dan Petrescu la echipa a doua în finalul săptămânii trecute. La fel s-a întâmplat și cu alți jucători de la prima echipă care nu au jucat în partida cu CSM Poli Iași sau care au prins mai puține minute în actuala stagiune. S-a vorbit ințial despre o accidentare, apoi despre faptul că Petrescu e de părere că internaționalul român nu s-a adaptat încă.

Până la urmă, lucrurile nu au stat deloc așa, iar cel care a dezvăluit ce s-a întâmplat cu adevărat a fost Bogdan Mara. Directorul sportiv al CFR-ului a detaliat situația lui Ioniță într-o intervenție telefonică la Digi Sport Matinal

"Ioniță nu a fost trimis la echipa a doua. Săptămâna trecută nu a făcut două zile antrenament din cauză ca a avut o problemă la stomac și nu a avut program normal. Iar apoi știți cum e Dan Petrescu, cine nu face antrenamente toată săptămâna și nu e sută la sută din punct de vedere fizic are șanse mici să prindă echipa. Acesta a fost motivul pentru care nu a jucat. A pierdut două zile de antrenament și nu a fost foarte bine din punct de vedere fizic. Sâmbătă a dat liber jucătorilor care au jucat, iar cei care nu au jucat au fost la echipa a doua pentru a prinde minute și a nu pierde ritmul" declarat Bogdan Mara într-o intervenție telefonică la Digi Sport Matinal.

Alexandru Ioniţă a fost achiziţionat în schimbul sumei de 1 milion de euro de la Astra Giurgiu și a semnat un contract valabil până în vara anului 2022 cu CFR Cluj. Dan Petrescu l-a folosit în 4 meciuri, timp în care Ioniță a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă. Internaționalul român va fi probabil în lotul lui Petrescu la duelul cu FCSB.

CFR Cluj - FCSB se joacă duminică, 18 martide, de la ora 20:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 1. Cele mai importante faze VIDEO vor fi în timp real pe digisport.ro și m.digisport.ro

Etichete: cfr cluj , bogdan mara , alexandru ionita , ionita cfr cluj , ionita echipa a doua , mara despre ionita


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată

Detectivii din New York au identificat rămășițele unei femei găsite îngropate în ciment, în urmă cu 20 de ani. În mod ciudat, în rezolvarea cazului, polițiștii au fost ajutați de o victimă a atentatelor din 11 septembrie.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Video Cea mai în formă jucătoare din lume, un car de nervi în meciul cu Jaqueline Cristian: ”Vino aici! Mai mult respect”

Gigi Becali: ”Vine!”. A doua mutare a verii confirmată la FCSB

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Verdictul medicilor după accidentarea lui Dennis Man

Roy Keane ”l-a descalificat” din nou pe Erling Haaland, după Nottingham F. - Man. City 0-2: ”Jucător de liga a 2-a!”

Video ”Execuție” în 21 de minute! Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Real Madrid s-a decis! L-a pus pe lista de transferuri pe unul dintre jucătorii sosiți vara trecută

Citeşte şi

Dan Petrescu vine, jucătorii pleacă! E OUT fotbalistul care nu a mai evoluat de 17 luni pentru CFR

Video Sepsi a acuzat arbitrajul din partida cu CFR, după ce a avut doi eliminați: ”Ne-am obișnuit, așa e la noi!”

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWSofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. "Cineva să-mi ridice fața de pe podea", i-a scris Nicole Scherzinger

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

Neluțu Varga face anunțul mult așteptat: ”Petrescu se va ocupa de mâine ” citeşte ştirea pe ziare.com

Tunelurile și catacombele secrete de sub România: Există peste 500 de astfel de structuri, iar Ceaușescu voia să circule cu mașina pe sub București citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”