Plamen Iliev a avut o ieșire nervoasă la adresa lui Ovidiu Hațegan / Foto: Sport Pictures

Fanii lui Dinamo au încercat să oprească autocarul de două ori pe autostradă. Ședință în benzinărie

articol scris de Digi Sport
16.12.2021, 23:36
  • Premier League: Man. City - West Ham, duminică, 18:00, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1

Fanii lui Dinamo au început scandalul cu jucătorii încă de la finalul meciului de la Mioveni, pierdut de ”câini”, 1-2, deși au condus până în minutul 90+1.

Ultrașii l-au umilit pe Deian Sorescu, pe care l-au dezbrăcat de tricou pe teren, după care au încercat să-i bage în ședință pe elevii lui Mircea Rednic direct pe autostradă. 

Drumul de la Mioveni la București nu a fost deloc unul liniștit pentru delegația grupării din Șoseaua Ștefan cel Mare. Mai multe grupuri, care se pare că aparțin facțiunii din Peluza Sud, au urmat autocarul cu mașinile personale și chiar au încercat, în două rânduri, să-l oprească pe banda de urgență de pe autostradă.

Jucătorii de la Dinamo, băgați în ședință de fani într-o benzinărie de pe autostradă

Mircea Rednic (59 de ani) ar fi intervenit și le-ar fi transmis suporterilor recalcitranți, prin intermediul unui apel telefonic, să se vadă într-o benzinărie și să stea de vorbă. Se pare că acest lucru s-a și întâmplat, dar lucrurile nu au degenerat.

Suporterii i-au transmis lui Rednic, singurul care a coborât din autocar, că nu au nimic de împărțit cu el și că ei vor să stea la discuții cu jucătorii. Ultrașii au reclamat atitudinea jucătorilor, una care nu le-a convenit.

Până la urmă, ar fi coborât și jucătorii, prilej pentru suporteri să-și verse năduful, însă pe un ton civilizat, susține GSP.ro.

După aceea, autocarul și-a continuat drumul iar jucătorii au plecat spre casele lor, fără a mai fi părtași la alte incidente.

VIDEO cu rezumatul partidei Mioveni - Dinamo 2-1

Etichete: dinamo suporteri , mioveni dinamo , deian sorescu , sedinta dinamo , sorescu fani


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea mașini scumpe, să fie răpit, bătut și arestat

Aiden Pleterski a fost răpit din centrul orașului Toronto în mijlocul nopții în decembrie 2022. Răpitorii l-au eliberat pe cel poreclit „Regele Cripto” după trei zile, dar cu o condiție: trebuia să facă rost de bani cât mai repede. Nu era ultima dată – și nici prima – când tânărul canadian, care se dădea drept un geniu al afacerilor cu criptomonede și promitea „investiții inteligente”, avea să intre în încurcătură, relatează BBC.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto Gestul lui Ronald Gavril față de Anamaria Prodan, după ce a câștigat centura WBC Latino

"A fost frânt!" Le-a cerut coechipierilor să nu-i paseze în meciul cu Manchester City și englezii au aflat totul

Oficial Simona Halep, OUT! Fostul lider mondial a luat decizia

Exclusiv 36 de milioane €! Marius Lăcătuș e convins: ce urmează în ”războiul” FCSB - CSA Steaua, după verdictul în cazul palmaresului

Dennis Man, gata să semneze "contractul carierei"! Fotbalistul a sosit în România

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Ce nebunie: cea mai titrată echipă din Europa vrea un jucător din SuperLigă! Prețul: 8.000.000 €

De neînțeles! Ce s-a întâmplat cu Ianis Hagi după ce a fost cel mai bun cu Real Madrid. A atins de 3 ori mingea

Primul transfer al FCSB-ului pentru Champions League! Când face vizita medicală + Salariul jucătorului

Și-a anunțat plecarea imediat după ultimul meci al sezonului: ”Mă duc undeva unde sunt dorit”

Citeşte şi

Internaționalul român asaltat de oferte a spus unde NU vrea să joace: ”Am refuzat”

”Am decis să pun stop!”. ”Tricolorul” a vorbit despre accidentarea suferită înainte de EURO

PEROZCe poreclă a primit Meghan Markle după vizita în Nigeria: „A fost greu să nu faci această comparație”

FILM NOWTom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani

Contractul ”beton” prin care Nelu Varga vrea să-l convingă pe Risto Radunovic să o trădeze pe FCSB pentru CFR Cluj citeşte ştirea pe Prosport.ro

Simona Halep s-a retras din nou! Românca a mai ratat un turneu important. Când poate reveni în circuit citeşte ştirea pe ziare.com

Cosmonautul rus uitat și abandonat în spațiu: Povestea neverosimilă a ultimului cetățean al URSS citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Anitta, cea mai senzuală braziliancă, în slip din jeans, pe plaja din Rio. Are o dezinvoltură aparte și un trup perfect

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Anitta, cea mai senzuală braziliancă, în slip din jeans, pe plaja din Rio. Are o dezinvoltură aparte și un trup perfect

Digi World

Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent

Digi Animal World

Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această felină