FCSB cere depunctarea CFR-ului, din cauza lui Dan Petrescu! Fundaşul înjurat de "Super Dan" a rupt tăcerea

20.04.2018, 17:19
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Cristi Manea, jucătorul înjurat de Dan Petrescu, sare în apărarea tehnicianului. Fundaşul i-a găsit circumstanţe atenuante antrenorului, în condiţiile în care FCSB ameninţă cu memoriu la Comisia de Disciplină, prin care să solicite depunctarea CFR-ului, ca urmare a atitudinii lui "Super Dan".

Finalul de sezon din Liga 1 a devenit din nou extrem de fierbinte, după ce stagiunea trecută s-a terminat la TAS. De data asta, clujenii, temându-se că pe teren nu vor reuşi să câştige titlul, au cerut depunctarea FCSB-ului. Motivul? Declaraţiile lui Becali şi faptul că acesta a încercat să îl contacteze pe Dan Petrescu în ziua
meciului direct, lucru interzis de regulament.

Roş-albaştrii au replicat prin Duckadam, preşedintele de onoare spunând că FCSB poate cere la rândul ei depunctarea CFR-ului pentru atitudinea lui Dan Petrescu. Acesta a fost surprins cum înjură arbitrii, iar comportamentul de pe bancă e unul de condamnat.

"Din punctul meu de vedere, sunt jenanți. Îmi pare rău s-o spun, am tot respectul pentru domnul Mureșan și pentru ei, dar mi se pare jenant. Am citit că și dacă te iei și de arbitri, nu? Dacă am înțeles eu bine. Păi, atunci, nu-i o problemă, câștigă Craiova campionatul, pentru că îi depunctează pe CFR cel puțin cu 10 puncte. Atunci o facem și noi, să vedem dacă CFR va fi depunctată după ce Dan Petrescu l-a înjurat pe arbitru, hai să vedem atunci", a spus Duckadam, la Fotbal Club.

În acest context, Cristi Manea, jucător înjurat de Dan Petrescu, a ieşit în faţă şi a încercat să îi aducă circumstanţe atenuante tehnicianului. Tehnicianul se comportă încă precum un fotbalist, dar are un comportament prin care, în final, îşi apropie jucătorii. El are un discurs impecabil, reuşind să îşi motiveze la maximum fotbaliştii, spune fundaşul dreapta.

Eu cred că Dan Petrescu este ca un jucător. Ştie când să ne certe, când să vorbească frumos. Mai mult vorbeşte frumos decât ne ceartă”, a spus Manea, pentru ca apoi să vorbească despre duelul cu FCSB, de etapa viitoare: “Vom avea şi meciul direct şi suntem la mâna noastră. Sunt convins că putem câştiga cu FCSB. Dacă vom conduce cu 1-0, acum vom marca şi golul doi”.

FCSB - CFR, finala campionatului, se joacă pe 29 aprilie, în direct la Digi Sport 1, de la 20:45. Până atunci, tot în direct pe Digi Sport 1, CFR va întâlni Iaşiul, în deplasare, duminică, de la 20:45.

Etichete: fcsb , cfr depuntare , fcsb cfr , fcsb cfr depunctare


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Video FCSB este noua campioană a României! Titlul, asigurat matematic după 2-1 cu Farul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Transferul lui Florinel Coman e ”99% gata”

Video CFR Cluj - Sepsi 2-1. Karlo Muhar i-a salvat pe ardeleni în 90+6

Reacția lui Răzvan Lucescu, după victoria ”nebună” cu AEK Atena

Citeşte şi

Exclusiv Siyabonga Ngezana a spus ce muzică s-a ascultat la petrecerea de titlu a FCSB-ului: ”Le știu pe toate”

FCSB, criticată după ce a cucerit titlul: ”Nu există, n-are nume! Sunt patru litere ale alfabetului!”

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a dezvăluit ce mesaj a primit de la Dan Șucu și ce a făcut Cristi Borcea, după ce FCSB a luat titlul! citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”