Exclusiv Florin Prunea a reacționat, după ce a aflat că Dan Petrescu poate reveni la CFR Cluj
articol scris de Digi Sport21.10.2025, 18:51
Fotbal: Danemarca - Ucraina, duminică, 19:30, DGS 2
Fotbal: Portugalia - Chile, sâmbătă, 20:45, DGS 1
CFR Cluj a pierdut, scor 0-1, pe terenul Petrolului Ploiești, și a continuat seria rezultatelor dezastruoase din acest sezon.
În urma acestui eșec, patronul Ioan Varga și președintele Iuliu Mureșan (71 de ani) au decis să-l demită pe Andrea Mandorlini (65 de ani). În locul italianului ar urma să revină în Gruia Dan Petrescu (57 de ani), la doar două luni distanță de când a plecat de la echipă.
Florin Prunea, despre revenirea lui Dan Petrescu la CFR Cluj: ”Nu sunt surprins. Este mult mai bine acum”
Florin Prunea (57 de ani), fostul portar al echipei naționale, a mărturisit că nu ar fi surprins de o eventuală revenire a lui Dan Petrescu la CFR.
De asemenea, fostul goalkeeperul a dezvăluit că a mai vorbit în ultima vreme cu ”Bursucul” și că acesta se simte mult mai bine din punct de vedere medical (după problemele de sănătate acuzate atunci când și-a anunțat demisia de la CFR, imediat după eșecil rușinos 2-7 cu Hacken din Conference League).
”(n.r. ești surprins că vine Dan Petrescu?) Nu sunt surprins. El a avut o perioadă în care și-a rezolvat problemele. Am mai vorbit cu el. Știam că el va renunța atunci, el voia să renunțe de mai mult timp (n.r. înainte de eșecul 2-7 cu Hacken).
Înțeleg că este mult mai bine acum (n.r. din punctul de vedere al sănătății). El e stabilit acolo la Cluj, are casa acolo. E varianta cea mai bună”, a spus Florin Prunea, la emisiunea Liga Digi Sport.
Cum arată mandatele lui Dan Petrescu la CFR Cluj
- Primul mandat la CFR Cluj (iunie 2017 - iunie 2018) - 37 de meciuri, 23 de victorii, 10 egaluri, 4 eșecuri (2.14 puncte/meci)
- Al doilea mandat la CFR Cluj (martie 2019 - noiembrie 2020) - 84 de meciuri, 44 de victorii, 20 egaluri, 20 eșecuri (1.81 puncte/meci)
- Al treilea mandat la CFR Cluj (august 2021 - 8 iunie 2023) - 103 meciuri, 55 de victorii, 21 egaluri, 27 eșecuri (1.81 puncte/meci)
- Al patrulea mandat la CFR Cluj (aprilie 2024 - prezent) - 68 de meciuri, 33 de victorii, 22 de remize și 13 eșecuri (1.78 puncte/meci)
Clasament SuperLigă
VIDEO Rezumat Petrolul Ploiești - CFR Cluj, scor 1-0
Etichete: cfr cluj , dan petrescu , andrea mandorlini , florin prunea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții