Florin Tănase / Foto: Instagram-@florintanase

Exclusiv Florin Tănase, ”prizonier” între Emiratele Arabe Unite și China! Decizia celor de la Shanghai Port

articol scris de Digi Sport
05.08.2022, 09:34
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

Florin Tănase (27 de ani) a efectuat vizita medicală la Al Jazira, dar, cel puțin momentan, nu a semnat cu gruparea din Emiratele Arabe Unite.

Se pare că toate aceste tergiversări sunt cauzate de faptul că fotbalistul român ar fi semnat un precontract cu chinezii de la Shanghai Port. Oficialii asiaticilor susțin că jucătorul este al lor și de aceea, din informațiile digisport.ro, ar fi făcut deja o plângere la FIFA.

Florin Tănase, ”prizonier” între Emiratele Arabe Unite și China! Decizia celor de la Shanghai Port

Concret, cei de la Shanghai Port au cerut forului mondial suspendarea clubului din Emirate de la orice transfer pentru un sezon, asta în cazul în care îl vor legitima pe fotbalist. Mai mult, această notificare a fost trimisă și pe adresa clubului Al Jazira.

În acest moment se duce un război al avocaților iar singurul care are de pierdut este Tănase. Rămâne de văzut cum se va încheia acest caz în orele sau zilele următoare. 

În România a apărut și informația, potrivit căreia, oficialii chinezilor vor să-l reclame la FIFA pe Tănase, în cazul în care acesta va semna cu arabii.

Gigi Becali (64 de ani) nu se teme că FCSB va avea de suferit din cauza acestui diferend și spune că, de fapt, ”totul este o luptă a impresarilor”.

”Este un scandal al impresarilor în acest moment. E adevărat, am spus că noi am semnat, clubul adică, dar am făcut-o cu o firmă care să ne reprezinte în acest transfer și care trebuia să vină cu o ofertă.

Dar, nu ne-a mai convenit oferta chinezilor și ne-am reorientat.

Noi nu putem fi reclamați la FIFA în acest caz. Nu suntem în nicio culpă. Noi noi, nici Tase”, a spus Becali, pentru digisport.ro.

  1. 27 de ani are Florin Tănase
  2. 1.000.000 de euro este salariul pe care Shanghai Port i l-a oferit lui Tănase
  3. 1.250.000 de euro este salariul pe care Al Jazira i l-a oferit lui Tănase

Gigi Becali: ”Eu luam mai mulți bani din transferul lui Tănase în China”

Patronul FCSB-ului a declarat că Shanghai Port oferea mai mult de trei milioane de euro în schimbul transferului lui Tănase, însă jucătorul a ales să meargă în Emiratele Arabe Unite, la Al Jazira, echipă care i-ar oferi un salariu mult mai mare.

"Florin Tănase pleacă la Al Jazira. Chinezii (n.r.- Shanghai Port) dădeau mai mult de 3 milioane de euro, au ridicat... eu voiam să-l dau în China. Dar Tănase a vrut aici (n.r.- la Al Jazira)", a spus Becali, într-o conferinţă de presă.

El a explicat că jucătorul va avea un salariu mai mare la Al Jazira decât ar fi primit la Shanghai Port.

"E şi mai aproape pentru el, plus că aici îi dau 1,8 milioane (n.r.- salariu anual), iar chinezii doar un milion. Bine, vreo 300.000 dă comisioane la impresari, dar e diferenţă mare. Şi atunci am zis că nu are rost, deşi eu luam mai mulţi bani din transferul lui în China", a mai spus Gigi Becali.

În vârstă de 27 de ani, Florin Tănase se află la FCSB din august 2016, când a fost achiziţionat de la FC Viitorul. În cariera sa, el a mai evoluat doar o jumătate de sezon la FC Voluntari în 2013.

Etichete: al jazira , florin tanase , shanghai port , florin tanase shanghai port , florin tănase al jazira


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Peste 40.000 de bilete, în 17 ore! Va spulbera FCSB recordul la meciul în care va celebra titlul?

Simona Halep a spus ”DA”, iar americanii au reacționat: cum au comentat decizia româncei

După ce a câștigat titlul cu FCSB, Siyabonga Ngezana a spus lucrurilor pe nume: ”A fost primul șoc”

5.000.000€ pentru Dan Petrescu la CFR Cluj!

Citeşte şi

Exclusiv 2.6 milioane de euro pentru Florin Tănase!

Postarea lui Florin Tănase, la scurt timp după ce FCSB a câștigat titlul

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Dat afară de Gică Hagi, Constantin Budescu s-a refugiat în vila de peste 500.000 de euro pe care o are la Ploiești citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Momentul când un polițist prinde un porc care alerga prin oraș. Imaginile sunt virale: „Trebuia să joci rugby”