Exclusiv Gică Craioveanu e sigur: ”Eu am spus și râdeau de mine, băiatul ăsta va fi cel mai bun din lume”
articol scris de Digi Sport04.01.2026, 23:17
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1
Media: Digi Sport Special, vineri, 19:00, DGS 1
Gică Craioveanu (57 de ani) este impresionat de Joan Garcia (24 de ani), portarul Barcelonei.
Analistul Digi Sport crede că Joan Garcia va deveni cel mai bun portar din lume și că este goalkeeper-ul ”perfect” pentru jocul Barcelonei.
Gică Craioveanu, impresionat de Joan Garcia: ”Va deveni cel mai bun portar din lume”
”Flick avea nevoie urgentă de un portar. Toți știm că Szczesny nu e pe placul lui pentru că nu știe să joace mingea. A învățat, cât de cât, dar nu e un portar bun.
Eu am spus și râdeau de mine, băiatul ăsta va fi cel mai bun portar din lume. O să vedeți. E foarte agil. Este portarul perfect pentru Barcelona”, a declarat Gică Craioveanu, la Fotbal European.
Joan Garcia a fost transferat de Barcelona în vară de la rivala locală Espanyol, în schimbul a 25 de milioane de euro, sumă care a reprezentat activarea clauzei de reziliere a contractului.
În acest sezon, Joan Garcia a apărat poarta Barcelonei în 16 meciuri în toate competițiile. A încasat 14 goluri, iar în șapte partide nu a fost învins.
Etichete: gica craioveanu , joan garcia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții