Gică Hagi / Foto: Sport Pictures

Gică Hagi a început negocierile pentru vânzarea Farului!

articol scris de Digi Sport
21.02.2026, 21:27
  • Baraj SuperLiga: Chindia - Farul, sâmbătă, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:30, DGS 1

Gheorghe Hagi (61 de ani) ar fi dorit de FRF pentru postul de selecționer al României, după ce Mircea Lucescu (80 de ani) își va încheia mandatul.

Pentru a evita un eventual conflict de interese, "Regele" intenționează să renunțe la Farul Constanța și deja a început să facă pași concreți în acest sens. Inițial, au apărut informații conform cărora acțiunile clubului vor fi împărțite egal între Gică Popescu și Hristo Stoichkov (45%-45%), în condițiile în care și Rivaldo deține 10%.

Gică Hagi a început negocierile pentru vânzarea Farului

Totuși, se pare că Hagi a început discuțiile pentru vânzarea acțiunilor cu două firme puternice din punct de vedere financiar care sunt foarte interesate de pachetul majoritar deținut de ”Rege”.

Prima dintre ele ar fi o firmă care activează în Portul Constanța, iar cea de-a doua variantă este o altă compania din România. Gică Hagi negociază acum cu ambele entități vânzarea pachetul majoritar, adică 51% din acțiuni, potrivit iamsport.ro.

Hagi nu este dispus să renunțe în orice condiții la proiectul său de suflet și vrea să primească asigurări că echipa va rămâne pe mâini bune.  În acest moment, negocierile sunt avansate și sunt șanse mari ca Farul să aibă un alt acționar majoritar în curând, a mai relatat sursa citată anterior.

  • Farul se află pe locul 11 în clasament, cu 37 de puncte în 27 de runde, la primul sezon al lui Ianis Zicu pe banca ”Marinarilor”.

Pentru Farul urmează meciul cu FC Argeș de duminică, 22 februarie, de la ora 15:00, în direct la Digi Sport 1.

Mircea Lucescu, pe banca României la barajul pentru Cupa Mondială 2026: "Sunt sigur că împreună putem să obținem calificarea!"

FRF a anunțat, pe site-ul oficial, că selecționerul Mircea Lucescu (80 de ani) va fi prezent pe banca naționalei României la meciurile din play-off-ul de calificare pentru Cupa Mondială 2026.

Avizul medical de la clinica de la Bruxelles confirmă faptul că Mircea Lucescu este apt pentru a își continua activitatea pe banca echipei naționale.

"Il Luce" a confirmat că starea sa de sănătate îi permite să își îndeplinească atribuțiile la cel mai înalt nivel și să fie alături de jucători la partidele decisive din această primăvară.

Selecționerul a oferit și o primă reacție, după anunțul oficial făcut de FRF.

"De azi, tot ce contează este pregătirea echipei pentru meciurile din play-off. Am ținut tot timpul legătura cu asistenții mei și cu jucătorii, s-a lucrat în toată această perioadă la cel mai înalt nivel.

Avem o echipă formată din fotbaliști valoroși și sunt sigur că se vor pregăti foarte bine pentru aceste jocuri. Sunt talentați și au dorința de a face românii fericiți. Cred în ambiția și forța grupului și în capacitatea lui de a depăși acest moment.

Sunt sigur că împreună putem să obținem calificarea. Avem nevoie acum de o atmosferă bună care să ne ofere posibilitatea de a pregăti în liniște aceste partide foarte importante pentru tot fotbalul românesc", a afirmat Mircea Lucescu, pentru FRF.

Etichete: gica hagi , romania , echipa nationala


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Bătaie în Centrul Vechi din Capitală între ucraineni și o bandă de motocicliști români. Jandarmii au intervenit în timpul nopții

Două grupuri de români şi ucraineni, aceştia din urmă veniţi pentru concertul de la Bucureşti al cântăreţului bielorus Max Korzh, s-au luat la bătaie în Centrul Vechi al Capitalei, unul dintre ucraineni fiind rănit şi având nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost transportat la Spitalul Universitar, iar ceilalţi scandalagii sunt audiaţi la Secţia 27 Poliţie. Conflictul a fost sesizat poliţiştilor vineri dimineaţă, în jurul orei 3:00, de către jandarmii bucureşteni, care au reuşit să-l aplaneze, prevenind astfel amplificarea violenţelor. Potrivit unor surse judicire, românii sunt membri ai grupului de motociclişti Gremium. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Lovitură de proporții: Răzvan Lucescu a ales între PAOK și Beșiktaș!

Diana Buzoianu a auzit ce a spus Florin Prunea despre ea și a răbufnit: ”M-a șocat! E absolut halucinant”

Exclusiv A spus-o clar înainte de barajul FCSB-ului: ”Dacă va câștiga Botoșani, îmi dau demisia!”

Exclusiv Radu Naum a spus doar două cuvinte după ce a auzit ce ar face Gigi Becali dacă ar fi președintele României

Mario Iorgulescu a rupt tăcerea: singurele cuvinte rostite, după ce a fost condamnat definitiv la închisoare

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

News Alert Fără precedent! Daniel Pancu și-a anunțat plecarea de la CFR Cluj: "Mai bine merg în pădure"

Lovitură de proporții: Real Madrid a decis să îl transfere pe "rebelul" de 90.000.000 de euro!

Exclusiv Nicolae Dică: "Nu a mai făcut nimeni în România așa ceva!"

Oficial OUT! Și-au dat afară antrenorul, după ce au pierdut barajul pentru Europa

Citeşte şi

Exclusiv Gică Hagi ”l-a uitat”, Ilie Dumitrescu l-a lăudat: ”Mare potențial”

A văzut lotul României și a făcut praf selecția lui Gică Hagi: "Să meargă pe burtă cu Burcă al lui!"

PEROZSalma Hayek, superbă la Cannes, în rochie cu pene. Și-a afișat fără rețineri firele albe din păr și s-a sărutat pasional cu soțul

FILM NOWPrima imagine din „The Resurrection of the Christ”. Mel Gibson: E mai mult decât un film, este misiunea mea de mai bine de 20 de ani

Salariul imens cu care este atras fotbalistul înainte de FCSB – FC Botoșani: va semna cu o singură condiție citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a aflat cine vrea să-l detroneze pe Florentino Perez de la Real Madrid citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Antonia și Alex Velea se pregătesc de nuntă după 13 ani de relație: „Facem lista de invitați”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia și Alex Velea se pregătesc de nuntă după 13 ani de relație: „Facem lista de invitați”

Digi World

Cât de des ar trebui, de fapt, să îți speli pijamaua. Dacă ai piele sensibilă sau probleme dermatologice, situația se schimbă

Digi Animal World

Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale