Jucătorii lui Gaz Metan Mediaș / Foto: Sport Pictures

Haos la Mediaș înaintea noului sezon: "Avem vacanță 4 zile, dar apoi nu știm cu ce echipă vom juca!"

01.08.2020, 23:49
  • Baraj SuperLiga: Dinamo - Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1

  • Serie A: Bologna - Juventus, luni, 21:45, DGS 2

Gaz Metan a înregistrat un nou eșec în playoff - a pierdut cu 1-4 la Botoșani și rămâne doar cu bucuria calificării în premieră în primele 6 din Liga 1. 

Înfrângerea a scos la iveală aceleași probleme de la Mediaș, de la incertitudinea de la nivelul conducerii la lotul extrem de restrâns numeric. Din nou, Dusan Uhrin a avut doar 15 jucători pe foaia de joc. 

"Cred că nu puteam mai mult, sper să se rezolve lucrurile, să se aducă jucători, ați văzut și azi, am fost foarte puțini. Nici nu știm cu cine să vorbim că nu știm cu cine, doar cu Uhrin vorbim. Sperăm să avem vești săptămâna viitoare și să se rezolve problemele. Nici nu știm cu ce echipă vom juca.  

După această pandemie tot clubul a fost într-o debandadă totală. Să vedem ce va fi, până joi avem vacanță, ajungem mâine la Mediaș și mai avem 4 zile, asta nu e vacanță, dar am stat destul în pandemie," a declarat fundașul Gazului, Ionuț Larie, după meci. 

Vezi aici rezumatul partidei Botoșani - Gaz Metan:

Etichete: probleme gaz metan , botosani gaz metan , ionut larie


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că Raisi a murit

În timp ce regimul islamic încearcă să se replieze pe repede înainte după moartea președintelui Raisi, mulți iranieni se bucură de dispariția unuia dintre cei mai duri reprezentanți ai represiunii. De numele fostului președinte supranumit "Măcelarul din Teheran" se leagă epurările masive, de zeci de mii de morți, din 1979 până acum, dar și faptul că el a implicat Iranul pentru prima dată într-un război direct cu Israelul.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

OUT de la FCSB după eșecul cu Rapid! Gigi Becali: ”Poate găsește să se ducă undeva”. Alți doi jucători vor fi împrumutați

Foto "Dezgustător". Ce a făcut Tyson Fury, după ce a pierdut "Lupta Secolului" în fața lui Oleksandr Usyk

Gigi Becali n-a stat prea mult pe gânduri, după ce Răzvan Lucescu a luat titlul cu PAOK

Fanii lui Tottenham, după ce l-au văzut din nou titular pe Radu Drăgușin: ”Nemernicul a avut la dispoziție jumătate de sezon”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

6.000.000€ pentru Dennis Man!

Mircea Lucescu s-a întors în țară și a spus tot! Cum l-au pus grecii să vadă finala: "Ne-au închis într-o cușcă!"

Mutare iminentă la Real Madrid: contract până în 2025 pe Santiago Bernabeu

Singura echipă din Grecia care l-a felicitat pe Răzvan Lucescu, după ce a luat titlul cu PAOK

Citeşte şi

"Gata, totul are o limită!" Becali scoate artileria grea: "Ştiţi ce făcea Anamaria prin cantonamente? Se văitau nevestele fotbaliştilor"

Jigniri fără precedent şi ameninţări după ce Gigi Becali a dezvăluit "ce făcea Anamaria Prodan prin cantonamente"

PEROZUn bărbat și-a părăsit iubita după o excursie cu cortul: „Nu o voi ierta niciodată pentru ceea ce a făcut”

FILM NOWJennifer Lopez și Ben Affleck, zâmbete largi în fața paparazzilor, tensionați în rest. Detaliul care i-a "scăpat" actorului, după zvonurile divorțului

Un club din Superliga transferă fotbalistul lui Mititelu pe care Dan Petrescu îl are în fruntea listei la CFR citeşte ştirea pe Prosport.ro

FOTO Răzvan Lucescu i-a șocat pe greci: cum a sărbătorit câștigarea titlului citeşte ştirea pe ziare.com

Semnul de circulație care pune în dilemă șoferii români. Ce reprezintă indicatorul rutier de fapt citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Antonia și-a pus fanii pe jar cu noile fotografii. Artista, în dresuri transparente și cu decolteul la vedere: „Alex e norocos”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia și-a pus fanii pe jar cu noile fotografii. Artista, în dresuri transparente și cu decolteul la vedere: „Alex e norocos”

Digi World

De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim

Digi Animal World

Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a întâmplat”