Hategan (dreapta), alături de Vassaras, şeful CCA şi cel datorită căruia e cel mai apreciat arbitru român la UEFA

Video Haţegan, "ciuruit" din toate părţile. Niciun fost mare arbitru de la noi nu-i dă dreptate pentru penalty-ul dictat

23.04.2018, 11:25
  • BASCHET: Fenerbahce - Monaco, miercuri, 20:45, DGS 3

  • Champions League: Borussia Dortmund - PSG, miercuri, 22:00, DGS 1

VIDEO CSM POLI IAŞI-CFR CLUJ 1-1. Ion Crăciunescu a comentat, la puţin timp după meciul de la Iaşi, fazele importante şi a ajuns la concluzia că nu a fost vorba de penalty la faza în care clujeanul Bordeianu s-a prăbuşit peste Sin, iar Cristea a transformat lovitura de la 11 metri dată de arbitrul Ovidiu Haţegan. În această dimineaţă, Adrian Porumboiu a avut şi el aceeaşi opinie, la Digi Sport Matinal.

"Poziţia mea o ştiţi foarte bine şi eu chiar nu pot fi acuzat că sunt un admirator al celor de la CFR. Dar după această fază nu pot spune decât că e o decizie eronată. Nu pot să înţeleg de ce Haţegan a luat o astfel de hotărâre, mai ales că a fost aproape de fază. Cred că asta trebuie să fie şi o învăţătură de minte pentru cei care promovează arbitri care nu au apucat să joace la un anumit nivel, să ştie ce se întâmplă pe teren. Nu simt jocul, ce să mai vorbim?! Indiferent cât de buni teoreticiani sunt, dacă nu simt jocul ... Şi eu am crezut în Haţegan, dar e departe. În acest moment cel mai bun arbitru este Feşnic", a explicat Porumboiu.

CFR a pierdut două puncte mari în jocul de la Iaşi, după ce din nou a condus cu 1-0 şi a fost egalată. În ciuda presiunii din finalul jocului, clujenii nu au reuşit să mai marcheze niciun gol, iar la partida cu FCSB, de duminică, 20:45, în direct pe Digi Sport 1 şi pe digisport.ro, trebuie să învingă pentru a mai crede în titlu. Cu 4 etape înainte de final, FCSB are 42 de puncte, iar CFR Cluj are 40 de puncte. Pe locul 3 a Craiova, cu 34 de puncte, înaintea jocului de diseară, de la Giurgiu, cu Astra.

Vezi video cu cea mai discutată fază a etapei a 6-a din play-off, penalty-ul dictat de Haţegan la meciul CSM Poli Iaşi-CFR Cluj, scor 1-1

Etichete: liga 1 , adrian porumboiu , porumboiu , hategan , video penalty , penalty hategan , poliiasi cfr 1-1


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Doi soți români au fost arestați pentru viol în grup în Italia. Ce au descoperit polițiștii în telefonul femeii

Doi soți români au fost arestați în Catania, Italia, fiind acuzați de viol în grup și vătămare corporală, victima lor fiind o tânără din Republica Moldova. Bărbatul de 41 de ani și soția lui de 37 au fost reținuți după ce polițiștii au descoperit în telefonul femeii filmări cu agresiunile sexuale la care a fost supusă tânăra moldoveancă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

FCSB revine în Ghencea! ”E semnat contractul cu CSA. Sper să nu se supere MM”

Exclusiv ”A semnat”. Dan Șucu și Victor Angelescu au rezolvat prima ”mutare” pentru sezonul următor

Cristi Chivu, în fața loviturii carierei! Ajax îi propune un contract pe 5 ani

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Score Borussia Dortmund - PSG 1-0, ACUM, Digi Sport 1. Fullkurg a deschis scorul împotriva Parisului!

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Video Cristiano Ronaldo, reușită candidată la golul anului. Comentatorii au fost în delir. ”Dublă” a lui CR7

Parma a promovat în Serie A, iar Dennis Man a avut doar două cuvinte de spus

Citeşte şi

Adrian Porumboiu a dat verdictul în cazul fazei care a declanșat scandalul după FCSB - Rapid 2-2

Adrian Porumboiu, dur cu Istvan Kovacs, după arbitrajul de la Barcelona - PSG: ”A ajuns acolo și tot nu înțelege”

PEROZElizabeth Hurley, irezistibilă într-o rochie minusculă din dantelă și latex. "Nu ieși așa în public pentru că o să provoci accidente"

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Ultrașii lui Dinamo, mesaj la ceas de seară, în fața stadionului, pentru Andrei Nicolescu: „Cu torțe ne mobilizează...” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Toți șoferii care au asta în mașină iau amendă 2.900 lei și permisul suspendat. Se confiscă pe loc citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă