Scandal uriaș la un club din Liga 1: "Dacă nu veneam eu, erau muritori de foame!"

18.11.2018, 23:29
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

La Poli Iași sunt probleme mari pentru că relațiile dintre vechea și noua conducere, în frunte cu Horia Sabo, sunt departe de a fi liniştite. Sabo a reacționat foarte dur după ce a fost acuzat de către Florența Strujan, fostul director economic al clubului, că i-a îngrădit dreptul de a-și exercita atribuțiile.

Pe 15 noiembrie, Florența Strujan a demisionat, fiind forțată să facă acest lucru, potrivit declarațiilor sale. Ea l-a acuzat pe Sabo că a împins-o să semneze mai multe documente, în privința cărora femeia nu a avut niciun cuvânt de spus. În urma acestor acuzații, Sabo a reacționat vehement.

"Nu credeţi toate idioţeniile, eu am cifre, sunt înregistrate la ANAF. S-au încasat 5 milioane şi ceva de când am venit eu la club şi am cheltuit efectiv vreo 10. De unde? A venit zâna măseluţă credeţi? Notaţi, vă rog! Îmi asum. Dacă vrea un retardat să vină să mă contrazică, să vină tot cu cifre! Dacă nu, rămâne în sfera lipsei de ospitalitate pe care am întâlnit-o de când am venit la Iaşi. Şi nu neapărat la club, ci în general. Se caută nod în papură. Echipa funcţionează, dacă nu veneam eu, nu aveau ce să mănânce, erau muritori de foame, cu Stoican, cu toată lumea, cu Cristea, cu Ambrosie", a declarat Sabo pentru Prosport.

Poli Iași, locul 4 ca buget de salarii în Liga 1

În opinia lui Sabo, implicarea sa a fost una salvatoare pentru clubul moldovean.

"Am adus 386.000 de euro, punctual. Cu cifre înregistrate la ANAF. Sunt bani şi acum. Dacă nu veneam eu, în 25 iulie se închidea clubul. Am adus o conducere corporatistă, corectă, care a făcut treabă. Echipa a trăit şi trăieşte bine, la nivel de locul 4 ca buget de salarii", a declarat Sabo, potrivit sursei citate.

Etichete: poli iasi , horia sabo , florența strujan


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Doi soți români au fost arestați pentru viol în grup în Italia. Ce au descoperit polițiștii în telefonul femeii

Doi soți români au fost arestați în Catania, Italia, fiind acuzați de viol în grup și vătămare corporală, victima lor fiind o tânără din Republica Moldova. Bărbatul de 41 de ani și soția lui de 37 au fost reținuți după ce polițiștii au descoperit în telefonul femeii filmări cu agresiunile sexuale la care a fost supusă tânăra moldoveancă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Exclusiv ”A semnat”. Dan Șucu și Victor Angelescu au rezolvat prima ”mutare” pentru sezonul următor

Carlo Ancelotti a spus lucrurilor pe nume, după Bayern Munchen - Real Madrid 2-2

Lovitura primită de Petrolul Ploiești

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Ce a titrat L'Equipe, după înfrângerea PSG-ului cu Borussia Dortmund din semifinalele Champions League

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Video Cristiano Ronaldo, reușită candidată la golul anului. Comentatorii au fost în delir. ”Dublă” a lui CR7

Citeşte şi

Video Tony da Silva ”a mușcat din microfon” după Poli Iași - UTA Arad: ”Cine nu luptă până la sfârșit, să plece”

Video ”U” Cluj - Poli Iași 1-0. ”Șepcile Roșii” urcă pe locul doi în play-out, moldovenii rămân pe poziție de baraj

PEROZElizabeth Hurley, irezistibilă într-o rochie minusculă din dantelă și latex. "Nu ieși așa în public pentru că o să provoci accidente"

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Ultrașii lui Dinamo, mesaj la ceas de seară, în fața stadionului, pentru Andrei Nicolescu: „Cu torțe ne mobilizează...” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Toți șoferii care au asta în mașină iau amendă 2.900 lei și permisul suspendat. Se confiscă pe loc citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă