Exclusiv ”Culoarea și numărul sunt simple coincidențe”. Cum arată mașina lui Mihai Bobonete și cui a promis-o

13.03.2019, 11:35
  • Baraj SuperLigă: Botoșani - Mioveni, vineri, 20:00, DGS 1

  • Media: Digi Sport Special, vineri, 22:00, DGS 1

Mihai Bobonete (39 de ani), unul dintre susținătorii frenetici ai celor de la U Craiova, simte că sezonul acesta este momentul ca gruparea din Bănie să câștige campionatul. Actorul de comedie a spus că FCSB are probleme și că nu se regăsește, CFR Cluj are probleme interne și că tocmai de aceea trupa lui Devis Mangia ar trebui să profite. Mai mult, Bobonete a anunțat că va oferi mașina sa cadou fotbalistului oltenilor care va fi determinant în realizarea obiectivului.

Bobonete este, printre altele, posesorul unui Ford Mustang ce are sub capotă peste 300 de CP. Este vorba despre modelul EcoBoost de 2.3 litri şi 314 CP şi cu transmisie manuală cu şase trepte. În momentul în care a achiziționat mașina, aceasta era vișinie, așa că artistul s-a ocupat de acest detaliu.

”Culoarea și numărul sunt simple coincidențe (n.r. - râde cu poftă). Am dus-o la vopsitorie, la niște băieți, și le-am spus să o facă cum vor ei. Ea era vișinie înainte. Și avea nr B-146-RPD. Și am zis, băi, e ceva stricat la mașina asta, nu știu ce, dar nu-mi place Așa că vă las pe voi să o faceți cum vă vine la mână. Și au făcut-o așa!”, a povestit, în stilu-i inconfundabil, Bobonete, prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”.

Mihai Bobonete: ”Aș parca mașina și în față la Dinamo!”

Actorul a spus că nu se teme să se ducă la meciuri cu mașina colorată acum în însemnele Craiovei și a dezvăluit ce vrea să facă cu ea în cazul în care ”juveții” vor da lovitura în acest sezon al Ligii 1.

”Mă duc cu ea la meciuri, de ce nu? Nu-mi este atât de frică, nu mai avem galerii cu tifosi sau cu huligani. În plus este și asigurată. Aș parca-o și la Dinamo, în față, ce se poate întâmpla?

Ba, chiar mă gândeam să o fac cadou unui jucator de la Craiova, dacă am lua titlul anul ăsta. I-as da-o unuia ca Mateiu sau Bancu, dacă ar sta în gheata lui campionatul!”, a mai spus Bobonete.

Apoi, concluzia a fost trasă tot de către Mihai Bobonete: ”Uite, Pigliacelli este un fotbalist care ar merita mașina. I-aș da cheile, fără doar și poate!”, a conchis Bobonete, la Digi Sport.

Etichete: mihai bobonete , craiova playoff liga 1


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu iubitul ei

Un medic legist a emis un avertisment după ce o anchetă a stabilit că o femeie a fost strangulată de iubitul ei, în timp ce întrețineau relații intime.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Reacția "Împăratului" Fatih Terim, după ce Răzvan Lucescu l-a bătut a 3-a oară la rând: "Trebuie s-o spun!"

Exclusiv Ilie Dumitrescu a văzut ipostaza cu ”pătrățelele” fotbaliștilor de la Corvinul și a reacționat: ”Vrei să-ți spun ceva?”

Video Victorie istorică! Corvinul Hunedoara a câștigat Cupa României, după ce a învins-o pe Oțelul la penalty-uri

Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: "La gunoi!"

Ce au scris francezii, după ce Simona Halep a abandonat în primul tur de la Trophee Clarins

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Surpriză! Jucătorul de la FCSB văzut în lotul României la EURO 2024

Video Exclusiv Helmut Duckadam a aflat ce antrenor aduce Rapidul și a făcut gluma serii

Allegri, OUT! Juventus și-a ales viitorul antrenor

45.000.000€ pentru "Messi al Turciei"! Real Madrid s-a decis pe loc

Citeşte şi

"Gata, totul are o limită!" Becali scoate artileria grea: "Ştiţi ce făcea Anamaria prin cantonamente? Se văitau nevestele fotbaliştilor"

Jigniri fără precedent şi ameninţări după ce Gigi Becali a dezvăluit "ce făcea Anamaria Prodan prin cantonamente"

PEROZO femeie și fiica ei au fost date afară dintr-un supermarket, din cauza felului în care erau îmbrăcate: „Mi s-a părut ridicol!”

FILM NOWCum arată Eva Green la 18 ani de când a fost fată Bond. A făcut furori în două apariții în aceeași zi la Cannes

Adrian Mititelu a început revoluția la FC U Craiova: a semnat cu 5 fotbaliști! Detalii secrete din Bănie citeşte ştirea pe Prosport.ro

WTA Roma: Sabalenka promite "răzbunare" în fața lui Swiatek. "Cu ajutorul vostru, o să o înving" citeşte ştirea pe ziare.com

ITP la 6 luni pentru acești șoferi români, s-a schimbat legea. Care sunt mașinile vizate citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Fustă foarte scurtă, top minuscul și cizme cu toc cui, atuurile vestimentare pe care mizează Alexandra Stan. Dans senzual pe Instagram

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Fustă foarte scurtă, top minuscul și cizme cu toc cui, atuurile vestimentare pe care mizează Alexandra Stan. Dans senzual pe Instagram

Digi World

A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul fabulos

Digi Animal World

Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de neajutorată”