Exclusiv Lovitura primită de Gigi Becali! Jucătorul anunțat ca și transferat la FCSB a semnat prelungirea contractului
19.04.2019, 12:40Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Gigi Becali a primit o nouă lovitură din partea lui Edi Iordănescu. Răzvan Pleșca, portarul pe care finanțatorul de la FCSB l-a declarat ca și transferat din această vară, și-a prelungit contractul cu Gaz Metan Mediaș. Astfel, singura variantă pentru ca goalkeeper-ul de 36 de ani să ajungă sub comanda lui Mihai Teja este aceea contra cost. Înțelegerea lui Pleșca cu medieșenii expira la finalul acestui sezon.
Astfel, din cei patru fotbaliști pe care FCSB i-a dorit de la Gaz Metan, doar Iulian Cristea a ajuns la vicecampioana României. Carlos Fortes a fost transferat de Universitatea Craiova, iar Antoni Ivanov și Boubacar Fofana au rămas sub conducerea lui Edi Iordănescu.
Șansa lui Andrei Vlad de a fi iar titular la FCSB!
MM Stoica a precizat că schimbarea de regulament din fotbalul românesc îi va oferi lui Andrei Vlad o nouă șansă de a demonstra că transferul la bucureșteni n-a fost un fiasco. În plus, a confirmat ceea ce Becali a anunțat luni la Digi Sport. ”Sigur că va apăra... Nu știu dacă va apăra din cupele europene sau în campionat cum a zis Gigi, dar gândiți-vă la un singur lucru.
Din sezonul viitor, trebuie să începi meciul cu doi jucători născuți după 1 ianuarie 1998! Imaginați-vă, pentru asta, trebuie să ai minimum 5, dacă nu chiar 6-7 jucători pe două posturi, pentru că nu poți să-ți permiți să ai un fundaș dreapta, doi mijlocași, un atacant. Pentru că, dacă iese unul trebuie să faci două schimbări deodată. Este o problemă foarte mare!
Un club profesionist trebuie să aibă două poziții acoperite și atunci portarul este poziția cea mai la îndemână și cea mai ușor de acoperit. E greu să joci cu doi copii în teren”, a spus MM Stoica, la Digi Sport.
400.000 de euro a plătit Gigi Becali pentru transferul tânărului portar, în 2017, când a venit de la CS U Craiova.
Etichete: edi iordanescu , gigi becali , razvan plesca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții