Exclusiv Lovitură uriașă pentru Dinamo: ”Ruptură”
articol scris de Digi Sport25.11.2025, 18:21
SuperLiga: Universitatea Craiova - Botoșani, sâmbătă, 20:00, DGS 1
SuperLiga: ”U” Cluj - Slobozia, sâmbătă, 17:00, DGS 1
Danny Armstrong (28 de ani) s-a accidentat în remiza obținută de Dinamo, scor 1-1, pe terenul celor de la FC Botoșani, în etapa a 17-a a SuperLigii.
În minutul 68 al partidei din Moldova, scoțianul s-a întins pe gazon și a acuzat dureri la coapsa piciorului drept. Imediat, Zeljko Kopic (48 de ani), antrenorul lui Dinamo, a reacționat și l-a scos de pe teren pe Armstrong, cel care a schițat mai multe grimase de durere și pe bancă.
Andrei Nicolescu: ”La Danny Armstrong pare o ruptură problematică care îl va ține săptămâni bune departe de gazon”
Marți (25 noiembrie), la câteva ore după finalul partidei de la Botoșani, Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a dezvăluit că accidentarea suferită de Armstrong este una gravă.
Concret, oficialul lui Dinamo a spus despre scoțian că a suferit o ruptură mai serioasă, care ar urma să-l scoată din circuitul echipei o perioadă bună de timp.
”Pare grav la Armstrong, pare o ruptură problematică care îl va ține săptămâni bune departe de gazon”, a spus Andrei Nicolescu, la emisiunea Fotbal Club.
- patru goluri și trei pase decisive sunt cifrele lui Armstrong, în 17 meciuri pentru Dinamo
- 750.000 de euro este cota de piață a lui Armstrong, potrivit Transfermarkt
VIDEO cu accidentarea lui Danny Armstrong
Dinamo are încă trei jucători accidentați, pe lângă Danny Armstrong
În afara lui Danny Armstrong, Dinamo nu se mai poate baza în acest moment pe alți trei jucători: Alex Musi (21 de ani), care a suferit o accidentare serioasă în cantonamentul naționalei României U21, Cristi Mihai (21 de ani) și Maxime Sivis (27 de ani).
Clasament SuperLiga
VIDEO Rezumat FC Botoșani - Dinamo, scor 1-1
Etichete: dinamo , fc botosani , andrei nicolescu , danny armstrong
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții