George Pușcaș, jovial pe aeroport cu fanii și cu jurnaliștii

”Mă bucur!” Ce spune George Pușcaș despre interesul FCSB și care este visul său cel mai mare

29.05.2019, 00:04
  • EHF European League: Skjern - Dinamo, marți, 19:45, DGS 2

  • Champions League: Bayern Munchen - Real Madrid, marți, 22:00, DGS 1

George Pușcaș (23 de ani) a fost inclus de către Mirel Rădoi în lotul pentru Euro 2019 U21, dar și de Gigi Becali pe lista de achiziții a verii pentru FCSB, așa cum digisport.ro te-a informat deja. Revenit în țară, Pușcaș n-a scăpat de întrebările jurnaliștilor, una dintre acestea având ca temă viitorul său profesional, după ce Palermo a fost direct retrogradată în Serie C din cauza unor nereguli financiare. 

Internaționalul de tineret a spus care este campionatul în care visează să evolueze, deși se simte bine și în Italia, și a comentat puțin și interesul roș-albaștrilor față de persoana lui. ”Pentru mine, sezonul care s-a încheiat a fost unul foarte bun. N-am fost accidentat niciodată, am jucat meci de meci, am dat goluri, am avut meciuri în picioare.

Am încheiat sezonul în Italia, am lăsat acolo problemele, pentru că am vrut să fiu concentrat la națională. Avem meciuri importante de jucat”, a spus Pușcaș.

Chestionat în legătură cu oferta primită de la FCSB, Pușcaș a replicat: ”Mă bucur că se interesează echipe românești de mine. Eu, de mic, am plecat de acasă și deocamdată mă simt bine în Italia. Să vedem acum dacă voi schimba campionatul, nu e nimic clar deocamdată.

Dar, visul meu este să ajung și să joc în Premier League”, a mai spus Pușcaș. 

Gazzetta dello Sport a anunțat că George Puşcaş nu va mai continua la Palermo, după ce echipa a fost retrogradată în Serie C. Pentru român prioritară e găsirea unei formaţii în Serie A. Palermo, care încheiase pe locul 3 în Serie B şi urma să joace într-un baraj de promovare, a fost aspru sancţionată din cauza neregulilor financiare comise în perioada în care preşedintele clubului a fost controversatul Maurizio Zamparini.

FIGC a decis că Palermo încheie pe ultimul loc ediţia 2018-2019 a Serie B, iar în sezonul viitor va juca în al treilea eşalon. Gruparea siciliană va face apel împotriva hotărârii federaţiei, dar şansele să aibă câştig de cauză sunt minime.

FCSB visează la George Puşcaş

George Puşcaş ar putea fi din nou o variantă pentru FCSB. Becali l-a dorit în trecut pe vârf şi chiar a negociat cu el, dar s-a lovit de un refuz. "Nu se ştie niciodată. Nu se ştie ce vom face. După ce se termină calvarul ăsta cu ce se întâmplă aici la Palermo, voi vedea", a spus George Puşcaş de curând.

George Pușcaș, 23 de ani, este unul dintre jucătorii noului val de fotbalişti români care promit foarte mult şi de care ne legăm speranţele pentru viitor. În urmă cu doi ani, atacantul lui Palermo evolua tot în Serie B, la Benevento, împrumutat de Inter Milano, și nu avea un sezon foarte reușit.

A fost momentul în care Becali s-a interesat de fotbalistul bihorean, iar patronul lui FCSB a recunoscut faptul că a fost gata să plătească 3 milioane de euro pentru a obține semnatura lui.

"Pe Pușcaș am vrut să-l luăm de doi ani și nu am putut. Acum cu atât mai mult nu vine. Dădeam 3 milioane pe el, dar nu a vrut. Dacă nu a vrut atunci, nu vrea nici acum, când e mai valoros, cred că valorează 10 milioane de euro", a spus Becali în iarnă, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Digi Sport Special”.

  • La România Under 21, George Puşcaş a jucat nu mai puţin de 21 de partide, în care a marcat 14 goluri
  • La România Under 19, George Puşcaş a jucat 9 meciuri şi a marcat de 5 ori
  • 2,8 milioane de euro este cota de piaţă a lui George Puşcaş pe transfermarkt.de
  • 3,3 milioane de euro a plătit Palermo clubului Inter Milano pentru transfer
  • Inter, Bari, Benevento, Novara şi Palermo sunt echipele din Italia la care a evoluat George Puşcaş

Etichete: george puscas , lot romania euro 2019 , mirel radoi lot romania


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un italian și-a adunat toate lozurile necâștigătoare cumpărate de-a lungul vieții și a calculat câți bani a pierdut

Un italian din Brescia, care a colecționat toate lozurile necâștigătoare pe care le-a cumpărat de-a lungul vieții, a calculat câți bani a pierdut și vrea astfel să contribuie la creșterea gradului de conștientizare asupra pericolului pe care îl reprezintă dependența față de jocurile de noroc.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Video Cea mai în formă jucătoare din lume, un car de nervi în meciul cu Jaqueline Cristian: ”Vino aici! Mai mult respect”

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

”Tatăl meu `a explodat`!” Fiica unui antrenor a spus totul: ”Eram minoră și e o infracțiune”. Cu ce se ocupă tânăra

Video ”Execuție” în 21 de minute! Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video&Foto Cum s-a comportat Dan Șucu la finalul meciului dintre Rapid și Universitatea Craiova

Dan Petrescu, șase ani la CFR Cluj! Anunțul lui Ioan Varga

Cum a reacționat Paul Iacob, după ce a vrut să sară la bătaie cu un suporter. ”Vreau să mă văd cu el”

S-a rupt lanțul de iubire. Suporterii Rapidului au răbufnit după al 6-lea eșec din play-off. Ce au scandat

Citeşte şi

George Pușcaș a fost operat! Cât lipsește internaționalul român

George Pușcaș se operează înainte de EURO 2024

PEROZAre 77 de ani, dar nu se sfiește să-și arate silueta în rochii mulate: „Sunt criticată zilnic pentru felul în care mă îmbrac”

FILM NOWSofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. "Cineva să-mi ridice fața de pe podea", i-a scris Nicole Scherzinger

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

Cum vrea Sorana Cîrstea s-o egaleze pe Simona Halep: ”Ea a câștigat deja, m-ar putea lăsa să câștig eu” citeşte ştirea pe ziare.com

O nouă monedă în România, bani noi de la BNR. Ce valoare are, cu ce ocazie s-a lansat citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”