Fanii lui Dinamo la un meci cu Viitorul Constanța/ foto: Getty Images

Exclusiv Măsuri severe la Dinamo, din cauza pandemiei de COVID-19. Florin Prunea e în șomaj tehnic

02.04.2020, 00:31
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

Florin Prunea, managerul general al lui Dinamo, este de aproape o săptămână în șomaj tehnic, la fel ca team managerul echipei, Ionel Dănciulescu.

Astfel, oficialii dinamoviști vor fi remunerați lunar cu aproximativ 800 de euro.

”Eu sunt din data de 24 în șomaj tehnic. Și așa aveam cinci luni de restanță la salariu, nu e vorba de bani. E o amărăciune, mă așteptam să existe o solidaritate în familia fotbalului. Să fie la masă FRF, LPF și să gândim niște soluții. Așa o văd eu cel puțin, cu dialog”, a spus Prunea, la Digi Sport Special

Florin Prunea: ”Nu cred că există jucător care să nu înțeleagă”

Conducătorul din Ștefan cel Mare insistă că jucătorii ar trebui să fie consultați fiecare în parte, înainte ca grupările cu care au contract să le reducă salariile.

”I-am văzut pe unii că fac scrisori de dragoste către jucători. Nu am fost de acord și nu o să fiu de acord cu astfel de măsuri decât prin dialog.

Dacă ar fi avut dialog cu fiecare jucător în parte, nu cred că există cineva care să nu înțeleagă că este o situație critică și trebuie să lăsăm toți de la noi. Nu mi se pare în regulă, nu cred că e corect”, a mai spus Prunea.

Vali Lazăr: ”Am vorbit cu un avocat”

Vali Lazăr a recunoscut că şefii de la Dinamo i-au sunat pe jucători pentru a discuta despre intrarea în şomaj tehnic. Conform legii, aceştia ar urma să primească de la Guvern 75 la sută din contracte. Dar nu mai mult de 75 la sută din salariul mediu lunar în România.

"Am vorbit la telefon cu conducerea acum 2 zile, ne-a trimis notificări pentru trimiterea în şomaj tehnic, apoi vor fi negocieri individuale pentru reducerea salariului.

Am discutat cu un avocat şi mi-a spus că nu am de ales. Dacă nu accepţi, ajungi tot la o judecată. Aş vrea să ajungem la o înţelegere bună şi pentru club şi pentru jucători, nu prea îţi convine să pierzi bani, dar nu am de ales," a declarat Vali Lazăr într-o intervenţie la emisiunea Digi Sport Special.

Gaz Metan Mediaș a intrat cu tot efectivul în șomaj tehnic

La alte cluburi din Liga 1 măsurile au fost și mai drastice. Jucătorii, antrenorii şi ceilalţi angajaţi ai clubului de fotbal Gaz Metan Mediaş au intrat în şomaj tehnic ca urmare a problemelor financiare provocate de pandemia de coronavirus.

”Nu putem să ne facem un plan financiar pentru această perioadă grea care nu ştim cât va dura. Şi atunci ne-am luat o măsură de precauţie şi am cerut administratorului judiciar să avizeze planul de intrare în şomaj tehnic, începând cu mine. Avem 27 de jucători în lot la echipa mare şi 38 de angajaţi.

Deci noi am fost de bună credinţă, am plătit salariile la zi, dar nu ştim încotro să o apucăm. Aşa că am zis să fim toţi solidari în această perioadă, atât cât durează, o lună, două... Azi depunem la ITM cererea prin care tot personalul intră în şomaj tehnic conform ordonanţei Guvernului", a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Ioan Mărginean, administrator special şi preşedinte al grupării aflate în reorganizare.

Etichete: liga 1 , dinamo , ionel danciulescu , florin prunea


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Marius Șumudică s-a întâlnit cu Dan Șucu și a tras concluzia despre acționarul Rapidului: ”Vă spun doar atât”

Live Score&Video Chelsea - Tottenham 1-0, ACUM, Digi Sport 1. Chalobah a deschis scorul. Drăgușin, pe banca de rezerve

Exclusiv ”Ce a avut FCSB anul acesta în plus?”. Fostul jucător al roș-albaștrilor a rostit doar trei cuvinte

Claudiu Keșeru e convins, după ce FCSB a câștigat titlul: ”E momentul să plece”

Citeşte şi

Exclusiv Surpriză! Echipa din SuperLigă care a cheltuit cei mai mulți bani: ”O sumă incredibilă”

Promisiunea lui Zeljko Kopic pentru suporterii lui Dinamo înaintea meciului crucial cu ”U” Cluj

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Cât costă atacantul sud-african pe care îl vrea Gigi Becali la FCSB! A dat două goluri și a fost desemnat omul meciului citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”