Adrian Mihalcea, pe banca lui Dinamo la Clinceni/ foto: Sport Pictures

Mihalcea s-a contrazis, întrebat de ce l-a schimbat pe Borcea după un minut. Explicațiile crizei: ”Am stat ca proștii în izolare”

05.07.2020, 19:25
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Dinamo a reușit să câștige primul meci după reluarea campionatului, 3-1 în deplasare cu Academica Clinceni, la capătul unui joc plin de evenimente.

Adrian Mihalcea (44 de ani), antrenorul ”câinilor”, a explicat situația jenantă de la începutul partidei, când l-a schimbat după doar un minut pe puștiul Ioan Borcea. Tehnicianul s-a contrazis, spunând că tinerii lui Dinamo sunt gata să joace, deși a apelat la o schimbare după 60 de secunde.

”Avem copii talentați. I-am explicat situația lui Borcea, va avea ocazia să joace mai mult în meciurile următoare. E o situație neplăcută, la fel ca cea a noastră. A fost un sacrificiu, o alegere tactică. Fac orice ca să avem rezultate. Vom vedea cum se va pregăti.

Nu trebuie să se interpreteze altfel, pur și simplu asta a fost strategia. Nu riscăm cu acești copii, știm ce pot ei. Au puterea și capacitatea să facă față acestor meci”, a spus tehnicianul dinamovist.

Adi Mihalcea: ”Am stat ca proștii, da, ca proștii, în izolare!”

Mihalcea a recunoscut că principalul obiectiv al lui Dinamo este salvarea de la retrogradare, găsind o explicație pentru prestațiile din ultimele meciuri.

”Am stat cel mai mult în carantină, apoi am stat ca proștii, da, ca proștii, în izolare. De asta am suferit”, a zis antrenorul. 

”Obiectivul nostru principal e de a ne salva. Voi vedea cum ne creionăm strategia pentru meciul de Cupă. Trebuie să ne prezentăm și să reușim să câștigăm. Dacă vom avea norocul să ne calificăm, foarte bine. Dar trebuie să fim realiști”, a adăugat Mihalcea.

”Am spus că e un meci dificil, nu capital. Le tratăm pe toate cât putem de bine. Aveam nevoie de această victorie ca să reușim declicul. Avem jucători valoroși, dar suntem un pic abătuți, preocupați de eșecurile trecute. Astăzi a fost o victorie puțin norocoasă, mi-am felicitat băieții.

Dar avem nevoie de victorii legate ca să ne îndeplinim obiectivul. Sunt supărat pentru greșelile individuale. Băieții au dat însă dovadă de maturitate, azi ne vom bucura. De mâine ne pregătim pentru meciurile următoare”, a mai zis tehnicianul din Ștefan cel Mare.

VIDEO cu rezumatul meciului:

Etichete: dinamo , adrian mihalcea , ioan borcea , academica-dinamo


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte la CFR Cluj

”De ce FCSB?”. Marius Ștefănescu, enigmatic: ”Ce să fac, să mă pun rău cu patronul?”

La șase zile după ce a câștigat titlul, Darius Olaru a spus de la cine a primit cel mai emoționant mesaj

Ce concluzie a tras Gică Hagi, după 1-4 cu Sepsi: ”Gol pe centru ca la copii”. Precizarea făcută de ”Rege”

Citeşte şi

OUT pentru restul sezonului! Lovitura primită de Dinamo cu două etape înainte de finalul campionatului

Dennis Politic a vorbit despre tensiunile de la Dinamo: ”Am avut o întâlnire toți”

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”