Mircea Rednic, criticat dur de Cornel Dinu

Mircea Rednic, "desfiinţat" de Cornel Dinu: " A adus numai rebuturi la Dinamo! Şi-a tăvălit renumele și faima"

06.07.2019, 10:14
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Cornel Dinu l-a pus la zid pe Mircea Rednic pentru campania de achiziţii a lui Dinamo din sezonul trecut, considerată "dezastruoasă" de fostul căpitan, antrenor şi conducător al "câînilor".

Inexplicabil cum s-a permis aducerea de rebuturi la Dinamo și dacă există oameni de caracter în conducerea lui Dinamo, să-și pună țărână în cap! Fiindcă au lăsat o persoană să-și facă mendrele.

Niciodată n-a făcut Mircea Rednic transferuri proaste ca-n ultimul mandat! Nu i-a dictat capacitatea lui, el știe fotbal, ci e vorba de o decadență a judecății, au contat mai mult interesele financiare decât valoarea. Iar dacă au valoare subiectivă, personală, familială, e mai condamnabil!

Mai ales că și-a distrus faima personală, și-a tăvălit renumele. Oricum, nu putea face acele lucruri decât cu complicitatea unor factori dinăuntru, măcar să-și pună țărână în cap cei ce-au permis asemenea jonglerii contractuale”, a declarat Dinu, pentru Gazeta Sporturilor.

Cornel Dinu, mulţumit de achiziţiile lui Eugen Neagoe

Cornel Dinu îşi pune speranţe însă în cele zece achiziţii ale lui Dinamo din această vară, de după instalarea noului antrenor, Eugen Neagoe.

Mi se pare că echipele care s-au mișcat cel mai bine în această perioadă de transferuri sunt Dinamo, Viitorul, din nou, și FCSB, într-o oarecare măsură.
Dinamo s-a mișcat cel mai bine, reparând trecutul recent tare păgubitor. Echipa are 10 veniri, dintre care patru români și șase străini, dintre aceștia din urmă doi având cunoștințe mai mult sau mai puțin temeinice despre fotbalul nostru.

Dinamo a adus jucători medii din campionatul intern, mai mult decât a avut pe posturile respective, Bejan, Sin, Răuță, nu mai vorbim de Straton, care este un mare plus.

Iar dintre străini, portarul italian (n.r. Riccardo Piscitelli) poate confirma, pentru că provine dintr-un fotbal cu o școală de goalkeeperi remarcabili de decenii bune. Mrzljak este o achiziție foarte bună, nu neapărat ca jucător, ci ca personalitate, atitudine, profesionalism.

Nu i-am văzut pe restul, dar meritul transferurilor este incontestabil al celor ce s-au ocupat acum, rolul decisiv avându-l Eugen Neagoe. S-a reparat foarte mult din dezastrul, parcă programat, al ultimului descălecat al lui Rednic. Reparația s-a făcut, acum să constatăm randamentul”, a mai spus Cornel Dinu.

Mircea Rednic a fost demis la finalul sezonuilui trecut după ce Dinamo a ocupat cel mai slab loc din istoria clubului, 9. Fanii i-au luat apărarea lui Rednic şi au contestat dur decizia patronului Ionuţ Negoiţă.

"Câinii" au efectuat zece transferuri în această vară: portarii Straton și Piscitelli, fundașii Moura, Bejan şi Sin, mijlocașii Răuță, Mrzljak, Bru şi Brito și atacantul Perovic.

Dinamo a câştigat toate cele trei amicale din stagiul de pregătire din Spania: 2-0 contra nord-irlandezilor de la Linfield, 6-1 împotriva lui FC Bruno's Magpies (Gibraltar) şi 3-0 cu scoţienii de la Kilmarnock.

Etichete: mircea rednic , transferuri dinamo , cornel dinu , eugen neagoe


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte la CFR Cluj

”De ce FCSB?”. Marius Ștefănescu, enigmatic: ”Ce să fac, să mă pun rău cu patronul?”

La șase zile după ce a câștigat titlul, Darius Olaru a spus de la cine a primit cel mai emoționant mesaj

Ce concluzie a tras Gică Hagi, după 1-4 cu Sepsi: ”Gol pe centru ca la copii”. Precizarea făcută de ”Rege”

Citeşte şi

Exclusiv Florin Prunea și Mircea Rednic s-au întâlnit în parcare: ”Florine, hai să vorbim ceva”

”Spuneați că UTA e prima echipă retrogradată”. Mircea Rednic, savuros la flash-interviu: i-a pus gând rău lui Dinamo!

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”