Mircea Rednic

Probleme de lot la Dinamo. Rednic a anunțat 3 nume noi în primul 11, pentru partida cu Chiajna

27.10.2018, 11:33
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Mircea Rednic are probleme de lot la Dinamo. De o parte, jucători a căror prestație l-a dezamăgit, cât și indisponibili, din cauza accidentărilor. 

În cadrul conferinței de presă de sâmbătă, Rednic a vorbit despre jucătorii indisponibili, Penedo, Salomao și Popa, pe care speră să-i recupereze pentru partida de luni, care va fi transmisă LIVE, pe Digi Sport 1, de la ora 21:00, contra celor de la Concordia Chiajna

"Toate meciurile sunt grele. Chiajna arată mult mai bine după venirea lui Dorinel. Au jucători cu multă experienţă. Cu Voluntari, au stat foarte bine pe teren, până au primit primul gol. Şi ei sunt în situaţia noastră, noi nu avem altă alternativă decât victoria. Jucăm pe sintetic, norocul nostru că avem aici unul foarte bun, dar avem deja trei accidentaţi, după două antrenamente: Penedo, Salomao şi Popa. Îi vom proteja azi şi sperăm să poată juca luni. Important e să nu mai facem greşelile din apărare de la meciul cu Dunărea Călăraşi", a declarat Mircea Rednic.

Mircea Rednic oferă jucătorilor a doua șansă

Pentru partida de luni, din etapa viitoare cu Concordia Chiajna, Rednic a anunțat 3 nume noi în echipa de start. În plus, chiar dacă Rednic s-a declarat dezamăgit de evoluția mai multor jucători ai echipei sale, încă nu a făcut o "lista neagră".

"Nu am făcut nicio listă de plecări. Trebuie să fac analize, să văd ce trebuie să fac. Poate şi pentru că jucătorii sunt testaţi acum fac greşelile astea. Vreau să văd toţi jucătorii la meciurile oficiale. În situaţia în care sunt noi, trebuie să demonstreze că merită să joace la Dinamo. Unii au făcut-o, alţii nu. Toată lumea va primi a doua şansă, sunt jucătorii noştri. Poimâine vor fi trei nume noi în echipa de start", a declarat antrenorul dinamovist.

Etichete: liga 1 , concordia chiajna , mircea rednic , dinamo bucuresti


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O profesoară a aflat că iubitul o înșală și a pus la punct un plan sinistru de răzbunare. S-a dat de gol povestind totul în jurnal

O profesoară de școală primară din Marea Britanie a pledat vinovată la mijlocul procesului în care era judecată pentru uciderea iubitului ei și a recunoscut că l-a atras în dormitor cu o partidă de sex, l-a legat de pat și l-a înjunghiat în gât, după care i-a îngropat cadavrul în grădina din spatele casei.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Gigi Becali: ”Vine!”. A doua mutare a verii confirmată la FCSB

Video&Foto Un fotbalist de la CFR a intrat pe internet și l-a înjurat pe David Miculescu! Cei de la FCSB s-au răzbunat în autocar

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Gigi Becali vrea TREI jucători de la Farul! Câți bani i-a plătit până acum lui Gică Hagi pe transferuri

Liverpool s-a săturat! L-a scos la vânzare pe Mohamed Salah și i-a setat prețul

Gabi Tamaș a spus ce îi lipsește lui Radu Drăgușin: ”De asta stă mai jos”

A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene

Citeşte şi

”Spuneați că UTA e prima echipă retrogradată”. Mircea Rednic, savuros la flash-interviu: i-a pus gând rău lui Dinamo!

Ciprian Marica ”i-a cântat prohodul” lui Dinamo

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWSofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. "Cineva să-mi ridice fața de pe podea", i-a scris Nicole Scherzinger

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

Neluțu Varga face anunțul mult așteptat: ”Petrescu se va ocupa de mâine ” citeşte ştirea pe ziare.com

Tunelurile și catacombele secrete de sub România: Există peste 500 de astfel de structuri, iar Ceaușescu voia să circule cu mașina pe sub București citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Christina Aguilera, mai slabă ca oricând. Artista a făcut spectacol în Las Vegas într-un body nude și cizme lungi

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Christina Aguilera, mai slabă ca oricând. Artista a făcut spectacol în Las Vegas într-un body nude și cizme lungi

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”