Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj / Foto: Profimedia

Momentul în care Dan Petrescu le-a adus mănuși de box fotbaliștilor săi și i-a pus să se bată între ei

articol scris de Digi Sport
17.06.2022, 13:09
  • SuperLiga: CFR - Farul, sâmbătă, 21:00, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova - Sepsi, sâmbătă, 21:00, DGS 2

Dan Petrescu (54 de ani) consideră că microbiștii din România îl urăsc pentru felul lui de a fi, însă un lucru este cert. Majoritatea foștilor săi elevi îl apreciază tocmai datorită personalității sale. 

Despre tehnicianul român continuă să apară în spațiul public povești din care reies multe, în special exigența sa la meciuri și antrenamente sau temperamentul său coleric. 

Dan Petrescu și momentul în care le-a adus mănuși fotbaliștilor săi și i-a pus să se bată între ei

Recent, Bruno Fernandes (43 de ani), campion cu Unirea Urziceni în 2011, a relatat o anecdotă cu Petrescu în rolul principal. 

Portughezul își rezolvase un conflict cu Iulian Apostol (41 de ani), însă "Bursucul" a ținut să îi scoată în fața celorlalți colegi și le-a sugerat ironic să se bată între ei, o idee prin care a vrut să arate vestiarului că astfel de lucruri nu-și au locul la echipa sa. 

"Apostol era ok în afara jocului, dar la antrenamente sau la meciuri era tot timpul pe tine: 'Hai, ce faci? Trage de tine'. Mi-aduc aminte că era un antrenament înainte de Champions League. Ne-am ciondănit noi, a venit Dan Petrescu, ne-a despărțit și ne-a trimis la alergare.

După ne-am dus la vestiar, am vorbit între noi și am rezolvat problema. A doua zi, la antrenament, Dan Petrescu vine la noi, ne aduce mănuși de box, ne dă fiecăruia o pereche, face un cerc și ne zice să rezolvăm problema.

'Dacă voi credeți că e bine să stați aici, să vă loviți între voi, nu avem ce face. Dușmanii noștri sunt afară, ne așteaptă. Trebuie să fim frați aici. Nu poți tu, te ajută coechipierul și invers'", a povestit Fernandes, conform Playsport.

Dan Petrescu vrea să ajungă în Champions League cu CFR Cluj

Dan Petrescu, antrenorul echipei campioane, a vorbit despre speranțele pe care le are pentru formația sa în preliminariile Champions League.

"E clar că aici mereu e presiunea foarte mare pentru că cel mai important e bugetul clubului. Și pentru a aduce o liniște și o balanță, avem nevoie să trecem de câteva tururi în Champions League.

Dacă, Doamne ajută, suntem inspirați, puternici și ajungem cât mai sus, să încercăm să ajungem în grupele pe care și le dorește patronul de când a venit.

Poți să ai și 100 de milioane buget, asta nu înseamnă că îți asigură calificările. Nu uitați că an de an, în preliminariile astea, se joacă 4 tururi, și pe acolo se află Dinamo Zagreb, Steaua Roșie, Ludogorets, Celtic, multe echipe cu bugete imense care nu reușesc să ajungă în grupe.

A ajuns, în schimb, Sheriff Tiraspol, iar noi cam așa vrem să fim. Pentru că, dacă n-ar fi fost exemplul ăsta, ai fi spus ‘Bă, e greu’. Dar dacă Sheriff a reușit cu un buget care nu cred că era mai mare de 20 de milioane… și noi avem bugetul aproape ca Sheriff.

Trebuie să încercăm, dar să fim realiști. Mie nu îmi place când așteptările sunt mari, mie îmi place când există balanță și echilibru.

Dacă avem așteptări mari, deziluzia e și mai mare. Trebuie să fim conștienți de ce bani avem, de ce jucători avem și să încercăm să facem cât mai mult. Asta eu o voi face sută la sută", a spus Dan Petrescu, conform AS.ro.

Etichete: dan petrescu , iulian apostol , bruno fernandes


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea mașini scumpe, să fie răpit, bătut și arestat

Aiden Pleterski a fost răpit din centrul orașului Toronto în mijlocul nopții în decembrie 2022. Răpitorii l-au eliberat pe cel poreclit „Regele Cripto” după trei zile, dar cu o condiție: trebuia să facă rost de bani cât mai repede. Nu era ultima dată – și nici prima – când tânărul canadian, care se dădea drept un geniu al afacerilor cu criptomonede și promitea „investiții inteligente”, avea să intre în încurcătură, relatează BBC.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Tottenham a primit oferta pentru Radu Drăgușin și a dat răspunsul pe loc

Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an

Foto Adrian Mutu s-a întâlnit cu ”my friend” Cristiano Ronaldo! Cadoul primit de la portughez

Acord! Luka Modric urmează să semneze ultimul contract din carieră! Salariu cu 50% mai mic

Exclusiv 36 de milioane €! Marius Lăcătuș e convins: ce urmează în ”războiul” FCSB - CSA Steaua, după verdictul în cazul palmaresului

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Ce au cerut englezii, după ce l-au văzut pe Radu Drăgușin contra lui Manchester City

Exclusiv Titular în premieră în 2024. Pe cine se va baza Kopic la ”finala” Dinamo - Csikszereda

Foto Gestul lui Ronald Gavril față de Anamaria Prodan, după ce a câștigat centura WBC Latino

Exclusiv ”Uitați-vă la Ancelotti!” Marcel Pușcaș știe ce problemă va întâmpina Neil Lennon la Rapid

Citeşte şi

Cristiano Ronaldo a cerut, arabii trec la treabă: transfer de peste 100.000.000€ la Al-Nassr!

Dan Petrescu a pregătit lista de achiziții pentru sezonul următor! Clujenii îl vor pe fotbalistul de 900.000 de euro

PEROZCe poreclă a primit Meghan Markle după vizita în Nigeria: „A fost greu să nu faci această comparație”

FILM NOWTom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani

Anturajul lui Mateiu vuiește, după ce Simona Halep și-a luat apartament în Dubai chiar lângă el: „A contribuit și el!” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Răzvan Lucescu, dorit pe banca unei echipe mari! Duminică joacă "finala" pentru titlu în Grecia citeşte ştirea pe ziare.com

Cosmonautul rus uitat și abandonat în spațiu: Povestea neverosimilă a ultimului cetățean al URSS citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Într-o ținută îndrăzneață și acoperită de nisip, Lidia Buble a pozat în cele mai senzuale ipostaze: „Ai curaj să postezi asta”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Într-o ținută îndrăzneață și acoperită de nisip, Lidia Buble a pozat în cele mai senzuale ipostaze: „Ai curaj să postezi asta”

Digi World

Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent

Digi Animal World

Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această felină