Gigi Becali a avut încă un derapaj la adresa femeilor

"Nea Gigi, mă duc până acasă, să mai vorbesc și cu nevastă-mea...". Cel mai mare rival al FCSB s-a trezit la negocieri, la Palat

30.11.2018, 19:40
  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Petrolul - Oțelul, duminică, 15:30, DGS 1


Daniel Pancu a dezvăluit că a fost foarte aproape de echipa lui Becali, în 2008. Sufletul de rapidist nu l-a lăsat să semneze cu rivala, deşi patronul roş-albaştrilor l-a tratat ca pe un super-jucător.

Retras din fotbal la ultimul meci din istoria Giuleştiului, Pancu este la ora amintirilor. În trecut, Becali a vorbit în mai multe rânduri despre faptul că l-a vrut pe "Pancone", însă puţini ştiu cât de aproape a fost cu adevărat mijlocaşul ofensiv de Ghencea.

După ce în 1996 Steaua a refuzat să îi plătească lui Poli Iaşi suma cerută, şapte ani mai târziu Becali l-a vrut cu orice preţ. Totul a fost pus la punct cu complicitatea lui Giovanni, însă idolul vişiniilor nu a putut trăda.

"În '96, dacă Steaua plătea suma cerută de Poli Iași semnam. Alt destin, altă carieră, s-ar fi schimbat totul. În 2006 am avut iar ofertă din Ghencea și am ales Rapidul eurofantastic. În 2008 m-a luat Giovanni, nu știam unde mergem, îmi zisese doar să discutăm cu cineva care e interesat de transfer. Am plecat de la biroul lui și m-a dus într-o vijelie, pe niște străduțe, hop, hop, m-am trezit la Palat! Nu mi-a zis dinainte fiindcă știa că n-aș fi mers. M-am trezit în Palat! Ce puteam să fac? Să fug? Nea Gigi și-a dat seama că nu voiam să semnez cu Steaua. Mă despărțisem de Bursaspor și Rapidul nu voia să audă de mine. Becali are respectul meu pe viață. Eu nu eram dorit la Rapid și el făcea absolut totul ca să mă aducă la Steaua, mă trata ca pe un jucător foarte bun. I-am spus "Nea Gigi, mă duc până acasă, să mai vorbesc și cu nevastă-mea...". Și s-a prins că refuzam oferta. I-a mai vrut și pe Nico, și pe Săpunaru. Se gândea și să dea o lovitură cu un rapidist", a spus Pancu, în Gazetă.

1 titlu şi trei Cupe a cucerit Pancu la Rapid. El a mai câştigat în carieră un alt campionat, în Turcia, în tricoul lui Beşiktaş.

Etichete: daniel pancu , pancu rapid , pancu steaua , pancu fcsb


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără o mână

Un român de 36 de ani și-a pierdut un braț în timp ce încerca să fure banii dintr-un bancomat din orașul italian Cattolica, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

OUT de la FCSB, după șapte ani! ”Roș-albaștrii” îi caută deja înlocuitor

Foto Dan Petrescu a reînceput treaba la CFR Cluj, soția, Adriana, a plecat la mii de kilometri. Cine a însoțit-o

Exclusiv A fost dat afară de la FCSB, s-a antrenat singur, iar acum e campion: ”Oamenii nu știu”. Ce urmează pentru fotbalist

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv Suporterii lui Dinamo au mers la jucători la antrenament. Dialogul care a urmat

Elias Charalambous a numit echipa pentru care ”ar lăsa-o” pe FCSB: ”Atunci aș merge”

Dan Petrescu: ”Nu vrem să-l ținem aici!”. CFR așteaptă 7 milioane de euro

Barcelona renunță la Robert Lewandowski și i-a găsit deja înlocuitor

Citeşte şi

Exclusiv ”Am primit semnale”. Antrenorul de care s-au interesat cei de la Rapid: ”Discuția durează cinci secunde”

Exclusiv Daniel Pancu a spus lucrurilor pe nume, după ce a văzut situația în care a ajuns Rapid: ”Sunt foarte trist”

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWAnne Hathaway, superbă în roșu, într-o rochie fără bretele, cu crăpătură lungă pe picior. E trecută de 40 de ani, dar e neschimbată de două decenii

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Au speriat-o de moarte: ce a pățit Iga Swiatek după ce a învins-o pe bielorusa Sabalenka, salvând trei mingi de meci VIDEO citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM „Lady in red”. Rita Ora, în cei mai scurți pantaloni, pe străzile din New York. A captat toate privirile cu ținuta ei

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

„Lady in red”. Rita Ora, în cei mai scurți pantaloni, pe străzile din New York. A captat toate privirile cu ținuta ei

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”