Mihai Răduț este dorit de Dinamo

"Nu am ce ultimatum să primesc!" Răspunsul lui Mihai Răduț pentru Mircea Rednic: "Sunt deschis discuțiilor!"

23.05.2019, 17:30
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

Mihai Răduț este unul dintre jucătorii doriți de Mircea Rednic la Dinamo. Chiar și așa, antrenorul dinamoviștilor l-a somat pe fotbalistul care a evoluat ultima dată la Lech Poznan să dea un răspuns ofertei de la Dinamo.

Nu am ce ultimatum să primesc! Ultimatumul ar presupune ca între mine şi Dinamo să fi existat nişte negocieri, o propunere, un schimb clar de intenţii. Dar nu a fost cazul până acum. Am luat legătura cu Luana (n.r. - Luana Rednic, impresar) şi i-am spus că sunt liber şi că aştept o propunere. Noi am discutat în iarnă şi aşa a rămas de atunci, că mi-ar plăcea să lucrez cu Mircea Rednic şi că discutăm iar în vară, atunci când rămân liber de contract”, a spus Mihai Răduţ pentru Prosport.

Mai mult, Mihai Răduț și-a reconfirmat dorința de a evolua la Dinamo, precizând că echipa antrenată de Mircea Rednic este una pe stilul lui. 

"Eu sunt deschis discuţiilor, am nevoie de un mediu în care să mă simt bine, să pot evolua la potenţialul meu, să joc la o echipă ofensivă, nu la una care se pune pe două linii şi se apără. Dinamo e o astfel de echipă, una la care aş putea juca”, a mai spus Mihai Răduț. 

Mircea Rednic: "I-am spus că îl doresc, i-am spus condițiile"

Mircea Rednic a spus că nu a mai vorbit cu Mihai Răduț din iarnă, atunci când i-a spus și condițiile contractuale de la Dinamo.

"Eu nu am mai vorbit cu Răduț din iarnă. A ținut legătura cu Luana. Sunt atâtea invenții. Eu nu am vorbit cu Mihai decât în iarnă. I-am spus că îl doresc, i-am spus condițiile. Nu vreau ca jucătorii sau impresarii să se folosească de Dinamo.

Ei știu condițiile. Când vor semna, atunci veți vedea. Nu vor fi schimbări masive. Din lotul de azi, vor rămâne 10-11, cu Montini, 12, cu Filip, 13. Vor veni 4-5 jucători. Ne mai trebuie oameni care pot face diferența. Noi nu avem pentru moment. Ne trebuie calitate”, a spus Mircea Rednic.

Etichete: mircea rednic , mihai radut , transfer radut


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Doi soți români au fost arestați pentru viol în grup în Italia. Ce au descoperit polițiștii în telefonul femeii

Doi soți români au fost arestați în Catania, Italia, fiind acuzați de viol în grup și vătămare corporală, victima lor fiind o tânără din Republica Moldova. Bărbatul de 41 de ani și soția lui de 37 au fost reținuți după ce polițiștii au descoperit în telefonul femeii filmări cu agresiunile sexuale la care a fost supusă tânăra moldoveancă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Exclusiv ”A semnat”. Dan Șucu și Victor Angelescu au rezolvat prima ”mutare” pentru sezonul următor

Carlo Ancelotti a spus lucrurilor pe nume, după Bayern Munchen - Real Madrid 2-2

Lovitura primită de Petrolul Ploiești

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Ce a titrat L'Equipe, după înfrângerea PSG-ului cu Borussia Dortmund din semifinalele Champions League

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Video Cristiano Ronaldo, reușită candidată la golul anului. Comentatorii au fost în delir. ”Dublă” a lui CR7

Citeşte şi

”Spuneați că UTA e prima echipă retrogradată”. Mircea Rednic, savuros la flash-interviu: i-a pus gând rău lui Dinamo!

Video ”Mircea’s on fire”. Rednic nu s-a mai abținut și a ”îngenuncheat” în fața jucătorilor de la UTA

PEROZElizabeth Hurley, irezistibilă într-o rochie minusculă din dantelă și latex. "Nu ieși așa în public pentru că o să provoci accidente"

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Ultrașii lui Dinamo, mesaj la ceas de seară, în fața stadionului, pentru Andrei Nicolescu: „Cu torțe ne mobilizează...” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Toți șoferii care au asta în mașină iau amendă 2.900 lei și permisul suspendat. Se confiscă pe loc citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă