Oficialii roș-albaștrilor mizează pe o asistență numeroasă și la meciul cu CFR

Oficialii FCSB țintesc record de asistență la meciul cu CFR! Câte bilete s-au vândut

28.04.2018, 09:49
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Partida din etapa a 7-a a play-off-ului Ligii 1, dintre FCSB și CFR Cluj, este extrem de importantă în lupta pentru titlul de campioană. Tocmai de aceea și interesul spectatorilor pare unul important, mai ales că meciul se va juca pe Arena Națională, duminică seară, în mini-vacanța prilejuită de ziua de 1 mai. Până acum, pentru meciul de mâine seară, s-au comercializat 17.000 de bilete, dar organizatorii mizează pe cel puțin 30.000 de susținători.

În funcție și de felul în care se vor vinde azi biletele, cei din conducerea roș-albaștrilor vor decide dacă va fi cazul sau nu să deschidă și inelul 3. Până acum, trupa lui Nicolae Dică (37 de ani) s-a bucurat de cea mai mare asistență la unicul derby, cel cu Dinamo, scor 1-0, în septembrie 2017, când în tribune au fost 27.325 de spectatori. 

FCSB - CFR Cluj, din etapa a 7-a din play-off-ul Ligii 1, care se va juca duminică, 29 aprilie, de la ora 20:45, va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.

Fazele VIDEO vor fi redate într-un format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.

Începând de vineri, biletele pentru acest meci au fost scoase spre comercializare și la casele specializate de la Arena Națională, după ce până atunci aceastea au putut fi procurate doar în regim online.

Și cei de la CFR Cluj vor avea parte de susținere din partea galeriei, chiar dacă numărul simpatizanților nu va fi unul foarte mare. Însă, Dan Petrescu (50 de ani), tehnicianul ardelenilor, își dorește un stadion plin și explică și de ce vrea asta.

”Îmi doresc să fie un stadion plin, pentru că doar atunci simți cu adevărat că ești antrenor, că ești fotbalist, când joci în fața unui public numeros. Cel mai bun exemplu este Craiova”

Tichetele vor fi disponibile la Arena Naţională, la următoarele preţuri:

PELUZA 2 - Inel 1 - 15 LEI
TRIBUNA 2 - Inel 2 - 25 LEI
TRIBUNA 2 - Inel 1 Periferic - 30 LEI
TRIBUNA 2 - Inel 1 Central - 50 LEI
VIP 3 - 75 LEI
VIP 2 - 100 LEI
VIP 1 - 150 LEI

Programul caselor de bilete de la Arena Naţională va fi următorul:

SÂMBĂTĂ - 11:00 - 19:00
DUMINICĂ - 10:00 - 20:45.

 

Etichete: steaua , liga 1 , cfr cluj , dan petrescu , dica , bilete steaua , bilete steaua cfr cluj , fcsb , bilete fcsb , bilete fcsb cfr


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Gabi Tamaș, gata să dea afară șase fotbaliști: ”Salariu mare și nu faci nimic”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Au luat titlul cu FCSB și acum urmează să semneze contractele + Cine va pleca de la campioană

Exclusiv ”Dacă vine Gigi Becali cu un milion?”. Laszlo Dioszegi a dat răspunsul și și-a anunțat decizia finală

Transferul lui Florinel Coman e ”99% gata”

Citeşte şi

Exclusiv Helmut Duckadam s-a convins: capitolul la care a excelat FCSB, noua campioană a României

Video Sepsi a acuzat arbitrajul din partida cu CFR, după ce a avut doi eliminați: ”Ne-am obișnuit, așa e la noi!”

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a anunțat primul transfer al verii pentru Champions League! Semnează cu FCSB: ”Am vorbit cu el” citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”