Exclusiv ”Principalul vinovat”! Marius Măldărășanu nu s-a ferit
articol scris de Digi Sport03.12.2025, 09:24
SuperLiga: Rapid - Dinamo, sâmbătă, 21:00, DGS 1
SuperLiga: Oțelul - Csikszereda, sâmbătă, 18:15, DGS 1
Marius Măldărășanu (50 de ani) nu va mai fi antrenorul lui Hermannstadt, după patru ani și jumătate petrecuți pe banca sibienilor.
Tehnicianul a fost informat de patronii clubului că nu mai este dorit la echipă imediat după eșecul suferit pe teren propriu, scor 1-2, cu UTA Arad, în ultima etapă de SuperLigă.
Însă, la această decizie a contribuit, cu siguranță, și parcursul modest al lui Hermannstadt din acest sezon în campionat: se află pe locul al 15-lea, penultimul, cu doar 12 puncte acumulate după 18 runde.
Marius Măldărășanu: ”Eu sunt principalul vinovat”
Marius Măldărășanu și-a asumat vina pentru situația dezastruoasă în care se află Hermannstadt în clasament.
Însă, în același timp, tehnicianul a subliniat că a fost nevoit să reconstruiască de mai multe ori echipa, asta după ce cei mai buni jucători au fost vânduți de sibieni pentru a se finanța în ”ferestrele” de transferuri.
”Măldă” i-a dat exemplu în acest sens pe atacantul Ianis Stoica (vândut pe 1,3 milioane de euro la Estrela Amadora) și fundașul stânga Tiago Goncalves (cedat pe 650.000 de euro la Ujpest).
”Ulciorul nu merge de multe ori la apă. Am construit, construit, construit. Eu sunt principalul vinovat, sunt foarte liniștit și împăcat.
A plecat Ianis Stoica, a plecat Tiago Goncalves, care era al doilea cel mai bun dribleur din România după Mitriță, a plecat Murgia. Am încercat să-i înlocuim, am încercat cu Jair, are probleme de adaptare, nu este cel de la Petrolul”, a spus Măldărășanu, la emisiunea Liga Digi Sport.
Clasament SuperLiga
VIDEO Rezumat Hermannstadt - UTA Arad, scor 1-2
Etichete: marius maldarasanu , hermannstadt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții