Dan Nistor a spus că nu va juca niciodată la FCSB

Război Dinamo - FCSB! Memoriu împotriva roș-albaștrilor din cauza lui Dan Nistor

19.09.2018, 14:44
  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Petrolul - Oțelul, duminică, 15:30, DGS 1

Dan Nistor (30 de ani) n-a semnat încă noul contract cu Dinamo și nici nu pare a fi trecut peste ”episodul FCSB”, așa cum a spus antrenorul Florin Bratu, după meciul pierdut pe propriul teren în fața Astrei, scor 1-2. Oficialii ”câinilor” nu vor să stea cu mâinile în sân, astfel că au trecut la atac. Bogdan Bălănescu, secretarul general al clubului, a dezvăluit că gruparea pe care o reprezintă a depus un memoriu la Federația Română de Fotbal atât împotriva lui Gigi Becali, cât și împotriva celor de la FCSB pentru faptul că au negociat cu un jucător aflat sub contract.

”Nu este normal ca în fotbalul românesc să se facă oferte la televizor pentru a destabiliza jucătorii. Aşa a fost şi în cazul lui Andrei Cristea şi a lui Qaka. Unii şi-au făcut o strategie prin care să influenţeze jucătorii.

Ofertele publice sunt interzise, conform regulamentului. Dinamo a depus un memoriu la Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor împotriva FCSB şi a domnului George Becali", a spus Bălănescu pentru prosport.ro.

Chestionat asupra randamentului pe care Nistor îl dă în ultima vreme, Bălănescu a replicat: ”Nu știu dacă Nistor a scăzut în randament. Poate nu a mai fost acel Dan Nistor de la început, dar nici colegii nu l-au ajutat prea mult. Este un caracter puternic şi va reveni.”

Dacă oficialul ”câinilor” a evitat să spună lucrurilor pe nume, în schimb antrenorul Florin Bratu a fost direct. ”Nu știu dacă a trecut Nistor peste tot episodul legat de Steaua. Mie mi se pare că nu, din păcate!”, a spus Bratu, la conferința de presă care a avut loc după meciul de sâmbătă, din ”Ștefan cel Mare”. Potrivit surselor Digi Sport, la acel moment Nistor a spus că vrea să meargă la FCSB, dar oficialii clubului au negat cu vehemență. 

Însuși Bratu, la finalul lui august, a fost cel care a susținut ideea că mijlocașul nu este afectat de negocieri și că a decis să continue la Dinamo cu inima deschisă. Nistor e în momentul de faţă un jucător liniştit din toate punctele de vedere. S-a stabilizat situaţia în jurul lui şi cred eu că nu trebuie să ne mai gândim la alte lucruri (n.r. - transferul la FCSB) pentru că nu-şi au rostul în momentul de faţă. Nistor nu pleacă la FCSB. Dacă i s-a mărit salariul trebuie să îi întrebaţi pe cei de la administrativ, eu sunt antrenor.

Nistor nu e afectat, el este un jucător ambiţios. Este căpitanul lui Dinamo şi unul dintre cei mai importanţi jucători ai noştri. El ştie că foarte multe lucruri se învârt în jurul lui", a spus Bratu, la acel moment.

Transferul lui Dan Nistor la FCSB nu s-a concretizat, asta după ce Gigi Becali a înaintat mai multe oferte, ultima în valoare de 800.000 de euro și un salariu de 20.000 de euro pe lună pentru jucător.

Etichete: gigi becali , dan nistor , bogdan balanescu , memoriu impotriva fcsb , dinamo memoriu fcsb


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită tehnicilor criminalistice de ultimă generație.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

Exclusiv A fost dat afară de la FCSB, s-a antrenat singur, iar acum e campion: ”Oamenii nu știu”. Ce urmează pentru fotbalist

OUT de la FCSB, după șapte ani! ”Roș-albaștrii” îi caută deja înlocuitor

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ”Dacă-l luați pe Prunea, v-am distrus!”. Răsturnare de situație! ”Petrescu m-a vrut și înaintea lui Balaj”

Foto Ce s-a întâmplat în capitala Spaniei, după ce Real Madrid a câștigat titlul în La Liga. Cum au procedat ”Galacticii”

Ioan Ovidiu Sabău a spus lucrurilor pe nume, după ”U” Cluj - Dinamo

Săptămâna și scandalul la Dinamo! Ce le-au strigat suporterii jucătorilor lui Kopic, după remiza cu ”U” Cluj

Citeşte şi

Elias Charalambous, mesaj special pentru Gigi Becali după titlul câștigat de FCSB

Fotbalistul dorit de Gigi Becali ar fi perfect pentru FCSB: ”E top! Își poate arăta calitățile mai bine acolo”

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”