Poli Timişoara susţine că Dinamo mai trebuie să dea bani pentru Dorin Rotariu

Reacția oficială a lui Dinamo, după ce Poli Timişoara a cerut falimentul clubului din Ştefan cel Mare

20.03.2019, 14:55
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Dinamo a publicat pe site și pe conturile de pe rețelele de socializare răspunsul oficial după ce oficialii celor de la Politehnica Timișoara SA, fosta Fotbal Club Timișoara SA, au depus o cerere la Tribunalul București prin care au cerut insolvența echipei care este finanțată de către Ionuț Negoiță și antrenată de Mircea Rednic.

După o primă reacție venită din partea lui Bogdan Bălănescu, secretarul general al clubului, formația bucureșteană a publicat și un amplu comunicat pe site-ul ofical. Acesta poate fi citit în întregime mai jos.

Comunicatul oficial al lui Dinamo, după ce Poli Timișoara a cerut falimentul clubului bucureștean

"Demersurile realizate în aceste zile de reprezentanții legali ai Politehnica Timișoara S.A., în persoana lichidatorului judiciar Instant Expert S.P.R.L., sunt cunoscute de Dinamo 1948 S.A. încă din luna ianuarie a acestui an, când Politehnica Timișoara S.A. și-a manifestat intenția de a soluția litigiul existent, în prezent aflat în faza recursului la I.C.C.J., prin încheierea unui contract de tranzacție.

Deși nu a fost prima solicitare de acest fel înaintată nouă de lichidatorul judiciar și de avocatul Politehnica Timișoara, Dinamo 1948 S.A. nu poate achita sume pe care nu le datorează și care ar înfrânge prevederile legii insolvenței.

Înregistrarea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței, de către orice persoană, nu echivalează cu temeinicia acesteia, în lipsa validării acesteia de către autoritatea judecatorească competentă. În numeroase situații, persoane aflate în situații litigioase cu cluburile de fotbal din România, și nu numai, au apelat la formularea acestor cereri de deschidere a procedurii insolvenței tocmai pentru a crea premisele încasării unor sume, de cele mai multe ori nedatorate.

Până în prezent, deși situația litigioasă avută cu Politehica Timișoara datează încă din anul 2017, Politehnica Timișoara S.A. nu a solicitat niciunei instanțe sau comisii din cadrul F.R.F. stabilirea obligației Dinamo 1948 S.A. de a achita orice sumă de bani, pretins datorate pentru transferul lui Rotariu. Toate demersurile Politehica Timișoara S.A. s-au limitat la forțarea încheierii unui contract de tranzacție, demersuri ce au fost fără rezultat.

Recomandăm reprezentanților Politehnica Timișoara S.A. să analizeze cu atenție conținutul hotărârilor deja pronunțate în litigiile avute cu acesta, de natură să lămurească orice pretenții ar avea față de Dinamo 1948 S.A..

Față de prejudiciile de imagine, și nu numai, create cu intenție de reprezentanții Politehnica Timișoara S.A., Dinamo 1948 S.A. își rezervă dreptul de a solicita angajarea răspunderii patrimoniale a acestora pentru prejudiciile cauzate. Excluderea Politehnica Timișoara S.A. din calitatea de membru al F.R.F. nu exonerează persoanele fizice, ce acționează în numele și pe seama acestui club, de prejudiciile pe care le cauzează prin propriile fapte"

Cum a ajuns Poli Timișoara să ceară falimentul lui Dinamo?

Dinamo trebuia să le achite timișorenilor cota de 50% din indemnizaţia de transfer a lui Dorin Rotariu la FC Bruges, dar nu mai puţin de 270.000 de euro + TVA, aceasta fiind suma garantată conform acordului de transfer, astfel cum a fost asumat de ambele părţi şi de comun acord. ”Conform celui mai recent raport de activitate al lichidatorului judiciar care se ocupă de falimentul Politehnica Timișoara SA, suma pe care Dinamo ar trebui să o plătească este de minimum 270.000 euro + TVA, bani care au legătură cu transferul lui Dorin Rotariu la FCS Bruges”, se arată în sursa citată.

Lichidatorul judiciar spera în ianuarie 2019 ca cele două părți să ajungă la o înțelegere, numai că cererea de faliment depusă luni, 18 martie 2019 dovedește că nu a fost cale de negociere. Mai mult, tot atunci, în prima lună a anului, s-a dispus alegerea unui birou de avocatură care avea drept țintă ajungerea la un numitor comun cu oficialii ”câinilor” pentru ca banii să fie achitați de bună voie.

Etichete: dinamo , poli timisoara


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Gabi Tamaș, gata să dea afară șase fotbaliști: ”Salariu mare și nu faci nimic”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Au luat titlul cu FCSB și acum urmează să semneze contractele + Cine va pleca de la campioană

Exclusiv ”Dacă vine Gigi Becali cu un milion?”. Laszlo Dioszegi a dat răspunsul și și-a anunțat decizia finală

Transferul lui Florinel Coman e ”99% gata”

Exclusiv Helmut Duckadam s-a convins: capitolul la care a excelat FCSB, noua campioană a României

Citeşte şi

”Spuneați că UTA e prima echipă retrogradată”. Mircea Rednic, savuros la flash-interviu: i-a pus gând rău lui Dinamo!

Dinamo e amenințată cu retrogradarea, iar Zeljko Kopic e resemnat: ”Ar fi un miracol să ne salvăm!”

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a anunțat primul transfer al verii pentru Champions League! Semnează cu FCSB: ”Am vorbit cu el” citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”