Mircea Rednic este noul antrenor al lui Politehnica Iaşi / Foto: Sport Pictures

Rednic nu a fost prima opţiune la Poli Iaşi. "Au venit la Bucureşti, am discutat vreo 3-4 ore"

15.01.2020, 14:42
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Mircea Rednic a semnat un contract până la vară cu Poli Iaşi, dar din informaţiile Digi Sport nu el ar fi fost prima opţiune a echipei din Copou.

Probabil că acesta este unul dintre motivele pentru care a întârziat atât numirea noului "principal" al moldovenilor după despărţirea de Mihai Teja.

Eugen Neagoe a negociat cu Poli Iaşi

Eugen Neagoe, 52 de ani, a fost dorit înapoi pe banca echipei de primarul Iaşului, dar regulamentul nu-i dă voie să mai antreneze nicăieri până la vară. În acest sezon a pregătit deja Dinamo şi Hermannstadt. Aşa că s-a trecut la Mircea Rednic, 57 de ani, validat după o discuţie între Mihai Chirica şi antrenor.

Neagoe spera ca în Comitetul Executiv să obţină o derogare pentru că de la Dinamo a plecat din cauza problemelor de sănătate, dar lucrurile sunt complicate. Cum echipa urma să se reunească, clubul nu a mai putut aştepta şi a bătut palma cu Mircea Rednic.

  • Mircea Rednic a dat 11 jucători afară, iar azi a transferat al 4-lea fotbalist

Pentru că prevederea cu doar două echipe antrenate într-un sezon este una internaţională, s-a decis înfiinţarea unui grup de lucru din care să facă parte reprezentanţi de la LPF, FRF, Şcoala de Antrenori a FRF şi AFAN.

Eugen Neagoe: "Am stat câteva ore să discutăm"

"Cu cei de la Iaşi am avut o întâlnire, o discuţie. Nu ştiu dacă înainte să discute cu Mircea Rednic sau după, dar oricum, înainte să ajungă el la Iaşi. A fost o discuţie, după cum se procedează, eu mi-am spus punctul de vedere, am discutat foarte multe aspecte, am stat câteva ore de vorbă, vreo 3-4 ore, nu mai ştiu exact cât am discutat.

Cine mă doreşte ... Poate să vină să discutăm, nu e problemă, mereu am fost deschis, m-am întâlnit cu toţi oamenii care m-au căutat, am vorbit chiar şi cu o echipă din Liga a 2-a care m-a sunat în această perioadă, de Sărbători, iar eu le-am mulţumit frumos. Nu e vorba de Petrolul, e altă echipă, dar nu vreau să îi dau numele fiindcă are alt antrenor şi nu e normal.

Sunt foarte multe aspecte de luat în calcul, nici la Sibiu nu m-am dus imediat cum m-au sunat. Au venit la Bucureşti, au stat trei zile și am discutat", a explicat Eugen Neagoe la Digi Sport Matinal.

Etichete: mircea rednic , eugen neagoe , antrenor poli iasi


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Fotbaliștii de la FCSB, dezvăluiri neașteptate la un an după ce Farul a luat titlul. ”Nu meritau un comportament civilizat”

Ange Postecoglou, reacție sinceră după ce Tottenham a ajuns la trei înfrângeri consecutive: ”Este corect să spun”

Exclusiv Gigi Becali, sfătuit să îl transfere urgent pe Denis Alibec. ”Singurul jucător care poate face asta”

Oficial A pariat de 50 de ori și acum a primit o nouă suspendare. Ce a transmis Federația

Citeşte şi

Antrenorul ”lanternei roșii” din SuperLigă, gest total neașteptat cu două etape înainte de final: ”Vă jur pe copilul meu”

”Spuneați că UTA e prima echipă retrogradată”. Mircea Rednic, savuros la flash-interviu: i-a pus gând rău lui Dinamo!

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Cât costă atacantul sud-african pe care îl vrea Gigi Becali la FCSB! A dat două goluri și a fost desemnat omul meciului citeşte ştirea pe Prosport.ro

Revenire fantastică în a doua semifinală de la Madrid Open. Ce jucătoare se vor întâlni în ultimul act citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”