Replica oficială a CFR-ului, după criticile lui Culio. “E strict opinia sa!”

10.04.2018, 10:48
  • Baraj SuperLiga: Chindia - Farul, sâmbătă, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:30, DGS 1

VIDEO CFR Cluj - Astra 1-1. Juan Emmanuel Culio a apărut extrem de supărat după egalul CFR-ului cu Astra și a criticat atât jocul propriei echipe, cât și sistemul competițional. Clubul ardelean a reacționat imediat și a publicat un comunicat oficial prin care și-a reafirmat sprijinul pentru formatul Ligii 1, cu un sezon regulat, play-off și play-out.

Oficialii CFR-ului au pus declarațiile lui Culio (34 de ani) pe seama supărării și au precizat că, la nivel de club vor susține în continuare sistemul competițional actual.

"Supărat fiind după rezultatul de egalitate obţinut în faţa Astrei, Culio a contestat formatul campionatului din ţara noastră. Aşa cum a punctat şi jucătorul în timpul interviurilor, părerea expusă public este strict opinia sa personală. Clubul nostru este un susţinător formal şi deschis al conceptului de play-off şi play-out.

Din punct de vedere matematic s-a dovedit a fi un sistem echilibrat şi ferm, cu atât mai mult cu cât, în sezonul precedent, echipa noastră a beneficiat de avantajele acestui sistem competiţional. Mai multe ţări din Europa au ales acest format competiţional şi culeg deja roadele sistemului cu play-off şi play-out. Avem încredere că în sezoanele care urmează acesta îşi va dovedi eficienţa totală şi în România, pentru ca fotbalul nostru să ajungă la valoarea şi la nivelul aşteptat de noi toţi", a scris CFR Cluj în comunicatul publicat pe site-ul oficial al clubului.

Pentru CFR urmează meciul cu Viitorul, din etapa a 5-a a play-off-ului Ligii 1. Viitorul - CFR Cluj se joacă duminică, 15 aprilie, la ora 20:45, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.

Etichete: cfr cluj , culio , comunicat cfr , culio play-off , culio pla-out , culio sistem competitional , critici culio , comunicat cfr cluj , comunicat cfr culio , culio comunicat cfr


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Bătaie în Centrul Vechi din Capitală între ucraineni și o bandă de motocicliști români. Jandarmii au intervenit în timpul nopții

Două grupuri de români şi ucraineni, aceştia din urmă veniţi pentru concertul de la Bucureşti al cântăreţului bielorus Max Korzh, s-au luat la bătaie în Centrul Vechi al Capitalei, unul dintre ucraineni fiind rănit şi având nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost transportat la Spitalul Universitar, iar ceilalţi scandalagii sunt audiaţi la Secţia 27 Poliţie. Conflictul a fost sesizat poliţiştilor vineri dimineaţă, în jurul orei 3:00, de către jandarmii bucureşteni, care au reuşit să-l aplaneze, prevenind astfel amplificarea violenţelor. Potrivit unor surse judicire, românii sunt membri ai grupului de motociclişti Gremium. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Lovitură de proporții: Răzvan Lucescu a ales între PAOK și Beșiktaș!

Diana Buzoianu a auzit ce a spus Florin Prunea despre ea și a răbufnit: ”M-a șocat! E absolut halucinant”

Exclusiv A spus-o clar înainte de barajul FCSB-ului: ”Dacă va câștiga Botoșani, îmi dau demisia!”

Exclusiv Radu Naum a spus doar două cuvinte după ce a auzit ce ar face Gigi Becali dacă ar fi președintele României

Pep Guardiola a semnat! Rol inedit după plecarea de la Manchester City: "Voi fi acolo"

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Scenariu "negru" la FCSB: Marius Baciu, OUT la câteva zile după ce i-a spus "DA" lui Gigi Becali!

News Alert Fără precedent! Daniel Pancu și-a anunțat plecarea de la CFR Cluj: "Mai bine merg în pădure"

Lovitură de proporții: Real Madrid a decis să îl transfere pe "rebelul" de 90.000.000 de euro!

Exclusiv Nicolae Dică: "Nu a mai făcut nimeni în România așa ceva!"

Citeşte şi

Alin Fică a tras concluzia sezonului, după CFR - FC Argeș 1-1: ”A fost cel mai ciudat campionat!”

Video Ciprian Deac nu s-a putut stăpâni și a început să plângă pe teren, după ultimul meci la CFR Cluj: ”Vă iubesc”

PEROZSalma Hayek, superbă la Cannes, în rochie cu pene. Și-a afișat fără rețineri firele albe din păr și s-a sărutat pasional cu soțul

FILM NOWPrima imagine din „The Resurrection of the Christ”. Mel Gibson: E mai mult decât un film, este misiunea mea de mai bine de 20 de ani

Salariul imens cu care este atras fotbalistul înainte de FCSB – FC Botoșani: va semna cu o singură condiție citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a aflat cine vrea să-l detroneze pe Florentino Perez de la Real Madrid citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Antonia și Alex Velea se pregătesc de nuntă după 13 ani de relație: „Facem lista de invitați”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia și Alex Velea se pregătesc de nuntă după 13 ani de relație: „Facem lista de invitați”

Digi World

Cât de des ar trebui, de fapt, să îți speli pijamaua. Dacă ai piele sensibilă sau probleme dermatologice, situația se schimbă

Digi Animal World

Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale