Edgar Ie, în timpul unui meci în Turcia / Foto: Profimedia

Exclusiv Șefii lui Dinamo, ultimele detalii despre transferul jucătorului crescut de Barcelona

articol scris de Digi Sport
13.02.2024, 16:26
  • Cupa României, finala: Corvinul - Oțelul, miercuri, 20:30, DGS 1

  • Premier League: Manchester United - Newcastle, miercuri, 22:00, DGS 2

Dinamo e gata să realizeze transferul lui Edgar Ie (29 ani), după ce în această iarnă a reușit să aducă nu mai puțin de șapte fotbaliști. 

Petru Neagu (24 de ani), Dorin Răilean (30 de ani), Astrit Selmani (26 de ani), Eddy Gnahore (30 de ani), Domogoj Pavicic (29 de ani), Darko Velkovski (28 de ani) și Georgi Milanov (31 de ani) sunt numele pe care ”Câinii” le-au adus în perioada de MERCATO. 

Andrei Nicolescu a anunțat că Edgar Ie va fi ultimul transfer al lui Dinamo

Fotbalistul în vârstă de 29 de ani, care a fost crescut de Barcelona, a rămas liber de contract în această iarnă, după ce s-a despărțite de Istanbul Bașakșehir, acolo unde evolua din iarna anului 2023. 

Astfel, Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a anunțat că transferul va fi făcut în scurt timp. De asemenea, oficialul dinamovist a precizat că acesta va fi ultima mutare făcută de echipă.

”Se pare că se va face acel pas, suntem la ultimele detalii legate de venirea lui, cu agenții. Încercăm să finalizăm cât mai repede și am încheiat cu această ocazie campania de transferuri.

Antrenorul, cât și noi, credem că jucătorii au valoarea necesară de a ridica nivelul echipei!”, a declarat Andrei Nicolescu, la Liga Digi Sport.

  • Academia lui Sporting Lisabona, Barcelona B, Villarreal, Belenenses, Lille, Nantes, Trabzonspor, Feyenoord și Bașakșehir sunt echipele pentru care fundașul a mai evoluat. 
  • 1,7 milioane de euro este cota de piață a lui Edgar Ie, potrivit transfermarkt.com. 
  • 7,5 milioane de euro a fost cea mai mare evaluare a jucătorului din Guinea-Bissau în luna ianuarie a anului 2022. 

Iulian Roșu a plecat de la Dinamo

Iulian Roșu (29 de ani) a plecat de la Dinamo, în cele din urmă, după ce s-a aflat în conflict cu șefii clubului din Ștefan cel Mare în ultima vreme.

Mulțumim, Iulian Roșu!

București, 13 februarie 2024. Dinamo 1948 și jucătorul Iulian Roșu au convenit astăzi, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale și stingerea litigiilor între părți, pe cale amiabilă, anunță clubul nostru prin intermediul paginilor oficiale de comunicare.

În acest context, în numele tuturor dinamoviștilor, îi mulțumim mijlocașului Iulian Roșu pentru contribuția importantă la promovarea în SuperLigă și pentru evoluțiile în tricoul alb-roșu în prima parte a acestei ediții de campionat.

20 de meciuri a jucat Iulian Roșu sezonul trecut pentru Dinamo, marcând 6 goluri, 4 în campionat și două în Cupa României.

10 partide a adunat Iulian Roșu în tricoul alb-roșu, în acest sezon, 7 în SuperLiga și 3 în Cupa României. Ultima prezență a fost la începutul lunii noiembrie, în meciul de campionat U Craiova vs Dinamo (1-0).

De la începutul acestui an, Iulian Roșu nu a mai intrat în calculele conducerii tehnice”, a transmis Dinamo, pe Facebook.

Etichete: dinamo , superliga , transfer dinamo , edgar ie , andrei nicolescu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii au invadat Harkovul trecând granița nestingheriți

În ultimele zile, forțele ruse au ocupat în jur de 100 de kilometri de teritoriu ucrainean din regiunea Harkov; în estul Ucrainei, Rusiei i-a luat luni de zile ca să obțină aceleași rezultate, relatează BBC. „Nu a fost nicio primă linie de apărare. Rușii au intrat pur și simplu”, a spus un comandant din trupele speciale care au eliberat teritorii vaste în timpul ofensivei surpriză a armatei ucrainene din toamna anului 2022.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza

Exclusiv ”Cu mine vorbești cu 'domnul Rotaru', Iliuță!”. Mihai Rotaru, reacție arogantă la adresa lui Ilie Dumitrescu

Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!

Cristi Tănase nu a stat pe gânduri, după ce soția a obținut ordin de restricție împotriva sa pentru 12 luni

Laurențiu Reghecampf a sunat-o pe Anamaria Prodan. Ce au decis cei doi. ”N-are sens”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Spaniolii l-au chemat pe Ianis Hagi la flash-interviu, după Real Madrid - Alaves! Reacția "Prințului"

Video Exclusiv Ilie Dumitrescu l-a văzut pe Radu Drăgușin cu Manchester City și a dat verdictul

Cel mai bun cu Real Madrid! Nota lui Ianis Hagi, după ce a încercat să dea golul carierei pe Bernabeu

Dan Șucu a decis: Neil Lennon, noul antrenor al Rapidului!

Citeşte şi

Ce a declarat Edgar Ie în L'Equipe, după ce s-a spus că și-a trimis fratele geamăn în locul lui la Dinamo

Ciprian Marica a răbufnit, după Farul - Universitatea Craiova 3-3: ”Nu au calitatea necesară”

PEROZO fostă spioană rusă, despre strategiile neortodoxe adoptate pentru a-și manipula țintele: "Mi-am sacrificat corpul pentru misiuni"

FILM NOWCameron Diaz și Keanu Reeves, din nou împreună într-un film, după 28 de ani. Cum au fost surprinși pe platourile de la „Outcome”, pelicula regizată de Jonah Hill

Edi Iordănescu a decis pentru EURO 2024! Câți fotbaliști neconvocați în preliminarii ia și cine e pe lista de urgență? citeşte ştirea pe Prosport.ro

Cea mai proastă veste pentru Simona Halep. Ce s-a decis la Roland-Garros citeşte ştirea pe ziare.com

Adevărul despre aflarea locației unui contact din WhatsApp, fără să știe citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Bebe Rexha, într-o zi obișnuită, fără machiaj de scenă. A ieșit la plimbare cu simpaticul ei cățel, pe străzile din Los Angeles

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Bebe Rexha, într-o zi obișnuită, fără machiaj de scenă. A ieșit la plimbare cu simpaticul ei cățel, pe străzile din Los Angeles

Digi World

Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat. Indiciile care au dus la poziționarea exactă a capodoperei lui Da Vinci

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”